Tot ce trebuie să știi despre balanță. Compatibilitate, zi, numere și culori norocoase
Autor: Sorin Costache
Data publicării:
În preajma echinocţiului de toamnă, care în 2020 a avut loc pe 22 septembrie, se face trecerea în Zodia Balanţei, a şaptea pe cercul zodiacal clasic european, care cuprinde 12 zodii. Începe în 23 septembrie şi se încheie în 22 octombrie.

Semnul zodiacal este asimilat simbolului balanţei, care înseamnă în primul rând echilibru. Venus şi Saturn sunt cele două planete care sintetizează ideea de echilibru şi de justiţie. Persoanele născute în această zodie vor căuta armonia forţelor opuse străduindu-se să le împace.

Semnul asociat cu planeta Venus înseamnă dragoste, beneficii şi puţin noroc. Cei născuţi în această zodie sunt indulgenţi, amabili, fapt ce impune respect, sunt iubitori de pace, frumuseţe şi armonie, întotdeauna controlaţi de raţiune, dar mereu în schimbare.

Cei din jurul nativilor vor fi atraşi de aceştia, de farmecul lor, de atitudinea prietenească destinsă. Ambiţiile şi dorinţele se subordonează prietenilor şi asociaţilor săi. Acţionând împreună cu aceştia se vor simţi în siguranţă.

Compromisul, vorba agreabilă, conversaţia dirijată sunt caracteristicile celor născuţi în această zodie potrivit www.eastrolog.ro. Au aptitudini pentru studiu, îndemânare şi înclinaţii pentru artă, având gusturi rafinate. Iubesc culorile, tablourile, muzica şi dansul. Pot face carieră în lumea publicităţii sau a comerţului.

Piatra mistică - jad, coral
Ziua norocoasă - vineri
Numerele norocoase - 6, 9
Culori norocoase - vernil, roz
Simţul cel mai dezvoltat - auzul

Alimentele benefice: alimente uşoare, carne de pasăre, fructe, ceaiuri din frunze şi fructe uscate; alimente de culoare galbenă sau verde; crudităţile, legumele şi fructele de toamnă.

Nativul Balanţă este un gurmand şi este predispus la boli de rinichi, la afecţiuni ale vezicii, uretrei, pielii şi încheieturilor.

Despre caracterul celor născuţi sub semnul Balanţei, scrierile mai vechi spun despre bărbaţi că ar fi vorbăreţi, lăudăroşi, dar şi milostivi şi iubitori de dreptate, iar femeile ar fi vesele, căutătoare de laude şi de podoabe, dar şi bune gospodine.

Bărbaţii sunt subtili, se informează despre tot, înţeleg tot şi cu greu spun cuiva un lucru neplăcut. Au abilitatea de a scăpa uşor de promisiunile făcute invocând un argument teoretic al justiţiei. Fac parte dintre cei mai arătoşi, gentili, politicoşi şi comunicativi bărbaţi ai zodiacului european. Le place să se afle mereu în centrul atenţiei, pentru a se putea bucura de toată admiraţia pe care sunt convinşi că o merită. Sunt buni observatori ai caracterelor şi comportamentelor umane, potrivit Agerpres.

Femeile sunt graţioase, au gustul frumosului şi o curiozitate insinuantă. Farmecul nativelor este foarte puternic, dar este exersat cu fineţe. Sunt soţii ideale pentru bărbaţii ambiţioşi, afectuoase, bune gospodine, pline de tact şi calm. Se îmbracă elegant, cu mult bun gust, demonstrând un simţ estetic deosebit. Îşi ţin viaţa personală departe de ochii curioşilor, lăsând să se vadă doar ceea ce doresc.

Copiii născuţi în zodia Balanţă sunt frumoşi şi foarte ataşaţi. Pun întrebări inteligente, sunt curioşi şi agreează compania adulţilor pe care îi studiază în tăcere. Spiritul lor de observaţie foarte viu şi compania celor mari îi ajută să devină profunzi în gândire, după cum menţionează www.copilul.ro. Nu vor înţelege niciodată de ce oamenii se ceartă sau sunt răi unii cu alţii. Vor respinge întotdeauna brutalitatea, dar fără a ezita să manifeste curaj când o problemă de onoare o cere.

Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) - Balanţă, Vărsător, Gemeni
Bună (80%) - Săgetător, Leu
Delicată, riscantă (60%) - Capricorn, Rac
Dificilă, dar interesantă (50%) - Berbec
Nerecomandabil (10%) - Scorpion, Fecioară

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel