Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
Care e atmosfera astrală și despre ce tranzite ale planetelor retrograde discutăm? Să facem o recapitulare mai amănunțită!
Jupiter
De pe 9 octombrie, Jupiter și-a început retrogradarea în semnul Gemenilor, tranzit care va ține până pe 4 februarie 2025.
Marele Benefic a pătruns în semnul Gemenilor pe 26 mai 2024 și va rămâne aici până pe 10 iunie 2025, când se va muta în Rac. Această planetă a oportunităților și expansiunii este într-un semn recunoscut pentru abilitățile sale de comunicare și pentru natura sa dinamică.
Pe parcursul acestui tranzit, mintea ne va deveni cel mai valoros aliat. Este important să nu o lăsăm să se estompeze! Pe ce ar trebui să ne concentrăm? Vom comunica mai mult, vom împărtăși idei și vom învăța să ascultăm cu atenție, toate acestea într-un mediu mai prietenos, jucăuș și plin de umor. Schimbarea va fi cuvântul-cheie, un instrument valoros în această perioadă. Multe dintre inițiativele demarate după 26 mai vor necesita ajustări până la începutul lunii februarie.
În plus, vom descoperi unde am acționat cu un entuziasm exagerat, care ne sunt limitele și în ce domenii am promis mai mult decât putem realiza!
Jupiter retrograd. Previziuni pentru TOATE zodiile, valabile până în februarie 2025
Saturn
Pe 29 iunie 2024, Saturn, planeta maturizării și a disciplinei, și-a început retrogradarea în Pești și va rămâne astfel până pe 15 noiembrie.
Cine este Saturn? Este planeta timpului, disciplinei, construcției, rezilienței și, cel mai important, a maturizării. În astrologie, este cunoscut și sub numele de Marele Malefic sau Lordul Karmei.
Din martie 2023, Saturn se află în semnul Peștilor, unde va rămâne până în 2026. Dar care este arhetipul Peștilor? Acesta simbolizează boemul, visarea, haosul, confuzia, inspirația și divinul.
Atunci când planeta timpului este retrogradă în acest semn, va impune limite și va aduce o separare clară. Ne va obliga să confruntăm realitatea de care, de obicei, fugim. Chiar dacă Arhetipul Peștilor tinde să evite responsabilitățile, va trebui să ne dăm seama de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Vom învăța că visele sunt valoroase, dar doar în anumite momente.
Cei cu marcaj mutabil (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Pești) se vor confrunta cu o perioadă de răzgândiri, amânări și revelații, mai plăcute sau mai puțin plăcute. Vor descoperi din nou că există o mare diferență între visele lor și realitatea concretă.
Saturn retrograd până pe 15 noiembrie. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent
Uranus
De la 1 septembrie 2024 și până pe 29 de ianuarie 2025, Uranus este retrograd în Taur.
În astrologie, Uranus simbolizează schimbările bruște, inovația, revoluția și neconvenționalul. Este considerată planeta individualității și originalității, fiind guvernatorul modern al zodiei Vărsător.
Uranus este perceput ca un semn al libertății și al dorinței de a sfida tradiția. Energia sa aduce surprize, transformări neașteptate și evenimente neprevăzute. În harta natală, Uranus indică domeniul în care o persoană tinde să fie inovatoare, rebelă și diferită de normă.
Dar cum se raportează acest lucru la Taur?
Taurul este un semn de pământ, ceea ce îl face practic, răbdător și concentrat pe lucruri concrete și tangibile. Este cunoscut pentru natura sa loială și determinată, având dorința de a-și construi o viață confortabilă și sigură.
Uranus, ca planetă a schimbării și revoluției, intervine acolo unde Taurul caută stabilitate și conservare. În timp ce Taurul aspiră la siguranță, Uranus aduce dorința de a rupe tiparele și de a introduce inovații, uneori șocante, alteori eliberatoare.
Uranus va tranzita semnul Taurului până în 2026, având potențialul de a transforma lumea într-un mod pe care nu ne-am fi imaginat niciodată.
Uranus retrograd, din 1 septembrie. Care sunt cele mai afectate zodii?
Neptun
De pe 2 iulie 2024 și până pe 8 decembrie, Neptun va fi retrograd în semnul Peștilor.
Neptun retrogradează anual timp de aproximativ șase luni. În acest an, retrogradarea va continua până pe 8 decembrie. Similar cu 2023, retrogradarea lui Neptun nu va fi la fel de puternică, deoarece Saturn se află în același semn, al Peștilor. În timp ce Neptun aduce haos și iluzii, Saturn impune organizare și adevăruri dure. Astfel, efectele retrogradării vor fi diferite față de cele cu care ne-am obișnuit. Cu alte cuvinte, ne vom bucura de o luciditate sporită, dar și de conștientizări dure cu privire la influențele negative ale zonei virtuale. Este important să fim atenți la riscurile de dezinformare!
Neptun retrograd în Pești, până pe 8 decembrie. Care sunt cele mai afectate zodii?
Cei mai afectați de această retrogradare vor fi nativii cu marcaj mutabil în astrogramă: Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.
Noiembrie începe cu o Lună Nouă! Iată ce semne vor primi zodiile de la Univers
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Trei zodii au mare noroc la...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...