Sfaturi utile pentru TOATE zodiile în următoarele șase luni. De ce merită să ținem cont?
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
La ce pot fi atente zodiile în următoarea jumătate de an? Astrologul Daniela Simulescu ne oferă câteva sugestii utile!

Pe 6 aprilie, am avut o Lună Plină în semnul Balanței. Putem spune că orice fază importantă a lunației se întinde pe o perioadă de șase luni. 

Ce se întâmplă în următoarele șase luni ne spune Astrologul Daniela Simulescu!

„Acțiunile noastre pot avea legătură cu Luna Plină în Balanță de pe 6 aprilie. Ce înseamnă o Lună Plină? Că Soarele și Luna sunt într-o opoziție, într-o relație.

Ce reprezintă arhetipul Balanței? Relația, parteneriatul, conexiunea. Cea care așteaptă trecerea dintr-un punct în altul și așteaptă validare. Vorbim cu precădere despre relații și parteneriate.

Să ne amintim și ce urmează între 23 iulie și 4 septembrie! Venus retrogradă. Iar efectele ei se vor întinde de la începutul lunii iunie și până în octombrie.

Cine este Venus? Printre altele, această planetă este și guvernatoarea Balanței. La rândul său, Venus are și ea legătură cu relațiile, cu iubirea. Sunt multe aspecte legate unul de celălalt.

Așadar, mulți dintre nativii pot resimți efectele acestei Luni Pline în Balanță pe o perioadă de șase luni. Soarele a fost și într-o conjuncție cu Chiron, centaurul care a plecat la drum cu o rană, cu un abandon. Chiron este, de fapt, o rana deschisă pentru totdeauna, pe care este nevoie să ți-o accepți.

În următoarea jumătate de an, te poți hotărî, ca în sfârșit, să faci ceva cu relația în care te afli. Când Venus este retrogradă, totul o ia razna, mai ales din punct de vedere amoros. Se pot întoarce parteneri în viața noastră, putem cunoaște oameni noi sau relațiile sunt foarte testate. În special acelea lungi, la care nu ne-am fi gândit niciodată.

Așadar, dacă știi că nu mai poți să suporți relația în care ești sau că nu te mai simți bine, poți începe să faci ceva în acest sens. Cei care au în harta natală marcaj cardinal: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn vor fi primii vizați în perioada următoare. Când vorbim despre o Lună Plină, vorbim despre un apogeu. Ori ne hotărâm că vrem să renunțăm la ceva, ori ne apar motive care ne demonstrează că trebuie să abandonăm anumite situații.

Cum este arhetipul Balanței? Oamenii zic că este nehotărât. Această nehotărâre este pur și simplu interioară, intrinsecă. Vorbim mai degrabă despre o zonă de evitare a conflictului, a contrazicerii, pentru că are nevoie de echilibru. O persoană cu energie de Balanță are nevoie de estetic.

Însă, ce zace în interiorul Balanței, indiferent unde îl ai în hartă, este un vulcan de agresivitate și de furie. Astrele ne pregătesc în următoarele jumătate de an terenul ca să facem ceva în cadrul relației în care ne aflăm.

Mai mult, dacă ești într-o relație care nu funcționează atât de bine, ai grijă către cine te duci. Nu te duce către acele persoane care îți spun ceea ce îți convine. Înainte să mergem către falși profeți sau învățători, ar fi bine să apelăm la propria persoană. Să ne dăm seama și să facem pași către o schimbare. Dar să nu ne păcălim.

Ai grijă, în următoarele șase luni, de la cine înveți să fii femeie sau bărbat. Și de unde îți iei sfaturile. Cunoaște-te pe tine mai mult. Verifică ce a fost în copilăria sau în adolescența ta, dar și tiparele transgenerationale.

Ai capacitatea să te vindeci, prin tine și nu prin ceilalți. Încearcă să fii mai echilibrat și să fii parte din relații autentice, pline de beneficii.”

Poți să citești și: La ce trebuie să te aștepți cu Mercur în Taur, până pe 11 iunie? Daniela Simulescu: "O să fii luat prin surprindere!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel