Avertizările lui Marte retrograd pentru fiecare zodie până pe 12 ianuarie 2023
Autor: Daniela Simulescu
Data actualizării:
Data publicării:
Horoscop Marte retrograd în Gemeni. 

Marte își va începe retrogradarea în semnul Gemenilor pe 30 octombrie. Va rămâne așa până pe 12 ianuarie, iar efectele lui se vor păstra până pe 25 martie. Deci mai avem câteva zile în care să facem unele schimbări în mod voit. Pentru că pe urmă, nu vom mai putea controla noi totul. Ci ne vom lovi de o zăpăceală continuă în care toți vor avea nevoie să rezolve probleme. Și de aici imaginează-ți ce va ieși! 

Marte retrograd în Gemeni face cât Mercur retrograd la puterea a treia!

Citește și Marte în Gemeni, 20 august 2022-25 martie 2023: „tărâmul tuturor posibilităților”

Berbec/ Ascendent în Berbec

Încearcă de pe acum să faci drumurile necesare și să mai rezolvi din activități. Rezolvă-ți problemele cu frații și surorile, rudele apropiate, e posibil să ai tot felul de evenimente legate de aceștia sau de relația cu ei. Totodată, este vorba despre drumuri, excursii, călătorii. Marte în casa a treia e destul de agresiv atunci când vine vorba de comunicare, ai grijă ce anume spui. 

Taur/ Ascendent în Taur

Rezolvă-ți problemele financiare cât încă mai poți! Pentru că Marte va fi în casa a doua până în luna martie a anului viitor, așadar, vorbim despre cheltuieli, cheltuieli foarte mari, căci lui Marte în Gemeni îi place să cheltuiască, să „ardă” în acea zonă, deci apar pierderi, însă apar și noi metode de câștig, alte resurse, soluții, puteți să cereți o primă, un bonus, dar să cereți și mai mulți bani, să nu rămâneți în zona de confort.

Gemeni/ Ascendent în Gemeni

La voi e cu dus și cu întors! Sunteți cei mai bucuroși deoarece intrarea lui Marte în semnul vostru o să vă ajute, dar o să vă și agite. Trebuie să țineți cont de faptul că tot ce s-a întâmplat după 20 august va fi reluat și reluat. Veți fi nervoși, supărați, sarcastici. Marte vă ajută să faceți ce nu ați fost în stare să faceți ani de-a rândul. Dar nu într-un mod liniștit. În relația cu șefii, cu colegii, nu mai aveți chef de compromisuri, de concesii, nu mai lăsați de la voi. Nu mai aveți chef să faceți pe plac nimănui. Marte vine cu furie multă, cu agresivitate. Vărsați-vă furia în diverse activități!

Rac/ Ascendent în Rac

Vouă vă recomand să vă înhămați cu multă răbdare. Mulți dintre voi vă veți pierde din strălucirea de altădată. Casa a 12-a era interpretată și ca fiind o casă a inamicilor, vă veți da seama că cei din jurul vostru s-ar putea să nu vă mai fie alături și să aveți o trezire, un mic șoc. V-aș spune totuși să organizați o călătorie spirituală. Mare atenție încă de pe acum la sănătate, atât a voastră, cât și a celor dragi.

Leu/ Ascendent în Leu

Dacă v-ați simțit prea singuri până acum, stați liniștiți! După 30 octombrie veți regreta enorm liniștea! Intrarea lui Marte în casa a 11-a o să vă readucă unele proiecte, discuții cu cu mai mulți colegi, evenimente, training-uri. O să începeți să acceptați mai multe caractere, mai multe tipologii de personaje. Aveți grijă să nu alergați după mai mulți iepuri decât este cazul. Relațiile cu prietenii vor fi într-o dinamică permanentă. Apar evenimente și în viața prietenilor voștri. 

Fecioară/ Ascendent în Fecioară

Dacă ai vreun conflict mocnit cu unul dintre șefi, ai face bine să îl rezolvi. Marte vă aduce evenimente în ceea ce privește relația cu autoritatea, eventual voi deveniți mai autoritari. Vă recăpătați vocea, dar autoritatea voastră va fi știrbită. Asta și pentru că nu o să mai acordați credit nimănui. Marte retrograd în casa a 10-a vă poate ajuta să aveți o poziție mult mai bună la locul de muncă, dar nu în modul cel mai simplu. 

Balanță/ Ascendent în Balanță

Trebuie să aveți mare grijă atunci când organizați o călătorie Sau să puneți la punct detaliile unui eveniment. Pentru că retrogradarea lui Marte prin casa a 9-a vă va pune pe jar serios. Vă schimbați principiile, deveniți mai spirituali. Atenție dacă aveți procese, s-ar putea să urmeze o perioadă neplăcută. Totodată, s-ar putea ca partenerul să vă provoace să vă schimbați stilul de viață.

Scorpion/ Ascendent în Scorpion

Rezolvați-vă problemele cu băncile sau cele referitoare la taxe și moșteniri! Marte, guvernatorul vostru, retrogradează în casa a 8-a. Casa a 8-a e preferata voastră, doar că vă rupe de realitate. Dați mai multă atenție propriilor scenarii, s-ar putea să aveți ceva probleme în zona moștenirilor. Vor reapărea lupte pentru bani, dar atenție, banii altora. Casa a 8-a vorbește și despre riscuri mari de accidente, chestii pe crae le faceți și vă dăunează. Azi descoperiți ceva, mâine altceva. Cu Marte retrograd în casa a 8-a nu vă recomand începerea unei afaceri!

Săgetător/ Ascendent în Săgetător

Unii veți avea nevoie de un avocat de divorț, alții de un consilier juridic, alții de un terapeut de cuplu.  Cu Marte retrograd în casa a 7-a vor reapărea momente instabile în cadrul relațiilor, „Micul Malefic” după cum i se mai spune lui Marte provoacă la certuri, discuții, înțepături, decizii rapide. Există riscuri în cadrul proceselor. Apare multă frică, multă furie, iar dacă sunteți singuri, veți fi predispuși la relații scurte. Vă certați, vă împăcați. Sunteți certăreți și atrageți persoane la fel de certărețe. Risc de rupere a unor relații.

Capricorn/ Ascendent în Capricorn

Marte va retrograda în casa a 6-a, atenție la sănătate, apare riscul unor mici intervenții chirurgicale. Sau pot reapărea unele probleme de care nu ați avut grijă. Pe de altă parte, va fi afectată zona serviciului, puteți reintra în unele dispute cu colegii, incidente la locul de muncă, ceea ce vrea Marte este să vă schimbați stilul de viață. Spiritul competitiv este bun, dar în unele doze. Mai ales cu unii colegi, gândiți-vă serios dacă merită.

Vărsător/ Ascendent în Vărsător

Marte retrogradează în casa a 5-a, casa bucuriei, a pasiunilor, dar și a copiilor și a posibilelor investiții. Așadar,  poate reluați unele discuții legate de copii. Fie cei pe care îi aveți, fie cei pe care îi veți dori. Fiind o perioadă instabilă, ar fi bine să nu vă puneți toți banii într-un singur loc, ci să mizați pe mai multe direcții. Ar fi ideal dacă ați putea să vă monetizați hobby-urile, să scoateți bani din pasiunile voastre. 

Pești/ Ascendent în Pești

Dacă mai ai chestiuni vechi de rezolvat cu neamurile, ai face bine să te grăbești! Cu Marte retrograd în casa a 4-a, casa familiei, a refugiului interior, dar și a locuinței, te vei lovi de numeroase dispute în familie, certuri pe case, pe pământuri, probleme cu actele, cu semnăturile, drumuri neplanificate, neînțelegeri, certuri. Vi se vor duce liniștea și confortul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel