ȘASE zodii sunt supuse unui test final de către Axa Destin-Karmă. Dezechilibrele și neglijența agită apele!
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data actualizării:
Data publicării:
Destinul și Karma se află pe Axa Berbec-Balanță, până în ianuarie 2025. Șase zodii mai au de învățat câteva lecții dure!

Pe 13 iulie anul trecut, Nodurile Lunare au trecut de pe Axa Taur-Scorpion pe Axa Berbec-Balanță, unde vor rămâne până pe 28 ianuarie 2025, conform mișcării medii, nu celei reale.

În prezent, Nodul Nord se află în semnul Berbecului, iar Nodul Sud în semnul Balanței.

Ce reprezintă Nodul Nord? Acesta ne arată lecțiile fundamentale pe care trebuie să le asimilăm în această viață. Pe de altă parte, Nodul Sud reflectă bagajul moștenit din existențele trecute. Fie ele lecții deja învățate, pedepse depășite sau aspecte karmice.

Prin urmare, Nodul Nord este asociat cu direcția viitorului, în timp ce Nodul Sud arată influențele și legăturile trecutului.

Taur/Ascendent în Taur

Nodul Sud tranzitează în casa a șasea, iar Nodul Nord este casa a douăsprezecea. Până în 2025, poți resimți dezechilibre atât la locul de muncă, cât și în privința sănătății. Arhetipul Balanței, caracterizat prin dorința de a face pe plac tuturor, contribuie la această situație. Relațiile cu colegii, șefii și cei din jur sunt importante pentru tine, dar Nodul Nord îți amintește că ai neglijat propria persoană.

Leu/Ascendent în Leu

Nodul Sud este în casa a treia, iar Nodul Nord în casa a noua. Ce înseamnă acest lucru? Nu vei mai fi singurul care consideră că le știe pe toate. Îți vei cere drepturile, dar o parte din energia ta se va canaliza pe resentimente față de ceilalți. Ar fi benefic să începi un nou proces de învățare, poate chiar un curs sau o școală nouă. Până în 2025, educația și acumularea de cunoștințe abstracte vor deveni teme prioritare.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Nodul Sud se află în casa a doua, iar Nodul Nord în casa a opta. În plan financiar, pot apărea dezechilibre semnificative. Schimbările care vor interveni îți vor arăta necesitatea de a te orienta spre Nodul Nord, care te îndeamnă să ceri ajutor în gestionarea banilor. Este esențial să te educi în domeniul financiar.

Horoscop DECEMBRIE 2024. Previziuni complete pentru toate zodiile

Balanță/Ascendent în Balanță

Nodul Sud este în prima casă. Din acest motiv, pot apărea dificultăți în privința sănătății. Vor exista momente în care vei simți că nu te mai recunoști. Te vei concentra în mod exclusiv asupra propriei persoane. În această perioadă, este important să înveți să comunici mai eficient cu cei din jur. Înainte de a lua decizii importante, consultă-te cu partenerul, familia sau chiar cu specialiști.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Nodul Sud se află în casa a douăsprezecea, iar Nodul Nord în casa a șasea. Până în 2025, există riscul să rămâi blocat în suferințe. Este posibil să persiști în relații sau la locul de muncă din convingerea că îți sunt benefice, dar realitatea ar putea fi alta. Apare predispoziția de a te sacrifica fără un motiv clar.

Pești/Ascendent în Pești

Nodul Nord este în casa a doua, iar Nodul Sud în casa a opta. Există probabilitatea să observi că nu mai primești recunoașterea financiară pe care o meriți sau să întâmpini dificultăți în gestionarea banilor. De asemenea, starea ta de energie va oscila între momente de vitalitate și episoade de epuizare. Nodul Nord te încurajează să cauți metode prin care să-ți crești veniturile. Este o perioadă propice pentru diversificarea surselor financiare

Daruri de la astre pentru CINCI zodii. Anul 2025 vă aduce șansa vieții voastre!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Zodia chinuită de Saturn și Neptun în 2025

Saturn și Neptun vor tranzita semnul Berbecului în...



Cele mai noi articole

Top citite
Sursă foto: Freepik

Ce aduce sezonul VĂRSĂTORULUI pentru fiecare ZODIE / ASCENDENT până pe 18 februarie

Sursă foto: Freepik

Horoscop FEBRUARIE 2025: Marte direct în Rac și Venus în Berbec

Sursă foto: Freepik

Zodia chinuită de Saturn și Neptun în 2025

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop de weekend pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară

pixel