Horoscop săptămânal. Pluto intră în Vărsător. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești
Mercur a intrat în Pești pe 23 februarie și va rămâne în acest semn până pe 10 martie. Când Mercur, care reprezintă vocea și cuvântul, se duce în Pești, totul devine mai confuz, încurcat și destul de haotic. Până la finalul acestui tranzit, ai timp să-ți faci ordine în viață, mai ales în planurile unde se resimte haosul.
Soarele și Saturn sunt tot în semnul Peștilor. Aceste tranzite ne obligă să ne trezim la realitate și să acceptăm. Mercur în Pești vrea să distorsioneze adevărul spre binele lui, dar atunci când se întâlnește cu Saturn, planurile îi sunt date peste cap deoarece acesta ne cere maturizare, cât mai multă.
Iată previziunile săptămânale pentru nativi!
Balanță/Ascendent în Balanță
Tripla conjuncție Soare-Mercur-Saturn se petrece în casa a 6-a. Apar neplăceri în relațiile cu colegii. Vei munci mult, dar ți se pare că nu ești plătit suficient și că meritele nu îți sunt recunoscute. Este posibil să faci prea multe lucruri pentru prietenii tăi, iar ei nici să nu-ți mulțumească.
Dacă ești la școală, s-ar putea ca tu să depui foarte mult efort și cineva care nu are același interes crescut ca și tine să primească laudele.
Ce trebuie să faci tu este să mergi acasă, să te descarci și după aceea să lași toate momentele grele în urmă și să te gândești la lucruri micuțe pe care le poți face pentru bunăstarea ta.
În această săptămână, Daniela Simulescu îți recomandă să-ți faci și o programare la un set de analize generale.
Previziuni astrale martie. O zodie are parte de experiențe spirituale marcante
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Tripla conjuncție Soare-Mercur-Saturn e în casa a 5-a. Ajungi într-un punct în care îți dai seama că fericirea depinde doar de tine, nu și de alții.
Poți deveni solitar. Există posibilitatea să te simți și ”singur în doi”, după cum spune Daniela Simulescu. Chiar dacă ai obținut relația dorită, nu se simte așa cum ți-ai imaginat. Mai întâi, Saturn îți cere maturizare, înțelepciune, acceptare și trezirea la realitate.
Este o perioadă bună pentru cine-și dorește responsabilitate în legătură cu un copil, indiferent de al cui este. Dacă ai deja copii, relația cu aceștia ar putea deveni mai distantă și mai rece. Lipsa de comunicare poate surveni.
Final de FEBRUARIE memorabil pentru o zodie
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Tripla conjuncție Soare-Mercur-Saturn are loc în casa a 4-a. Totul se rezumă la discuții inconfortabile cu familia ta, dar și cu a partenerului.
Vei avea mult de muncit și de rezolvat lucruri pentru toată lumea. Nimeni nu te apreciază și ți se va părea că nimeni nu vede nevoia ta pentru o pauză. La fel se întâmplă și la locul de muncă.
Din punctul de vedere al teoriei astrologice, ai parte de o maturizare accentuată și bruscă. Poate părea surprinzător, dar soluția pentru tine este tot munca. Când cineva te roagă să-l ajuți, nu trebuie să faci acel lucru imediat, ci în funcție de programul tău. Astfel, vei vedea rezultate.
Până în luna iunie, ai parte de ajustări permanente. Jupiter în casa a 6-a te ajută, dar ține minte că-ți poate da cu o mână și să îți ia cu cinci.
Cu Saturn în casa a 4-a, trebuie să înveți arta negocierii.
Vezi în continuare Tranzitul care aduce multe SCHIMBĂRI pentru nativii Berbec, Taur și Leu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Horoscop săptămânal. Pluto revine în semnul...
Horoscop săptămânal. În...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...