Sâmbăta Floriilor, o zi care face parte din ciclul sărbătorilor cu dată mobilă, stabilindu-se mereu cu o săptămână înainte de sâmbăta Paștilor, are un set de obiceiuri cunoscute în colectivitatea rurală. 

Azi se dau de pomană plăcinte de post.

Femeile coc astăzi tot felul de plăcinte și prăjituri pe care le împart apoi săracilor, dar nu doar lor. Sărbătoarea mai este numită și „Moșii de Florii”. Aceste dulciuri sunt date de pomană pentru a evita anumite evenimente neplăcute care s-ar putea petrece în gospodărie, însă și pentru că Lazăr cel sărac nu avusese nimic de mâncare în casă. 

Tot astăzi se practică obiceiul Lăzărelului. Fetele mai mici umblă prin sat cu părul împodobit de flori și cântă despre înmormântarea unui tânăr numit Lazăr. Una dintre fete, numită Lăzărița, se îmbracă în mireasă. Poveștile rostite de fete amintesc și de tânărul Lazăr căruia mama nu a vrut să îi coacă pâine. Plecat la pădure, acesta s-a urcat într-un copac să îl scuture, dar creanga pe care s-a suit s-a rupt, iar el a murit. Surorile sale l-au adus acasă, l-au îmbăiat în lapte dulce și apoi l-au înmormântat. Fetele care merg din casă în casă vestind moartea și îngroparea lui Lazăr sunt răsplătite cu ouă, bani și făină. 

Frunzuliță matostat, / Lazăr că s-a mâniat,/ Turtă, brânză n-a mâncat,/ Cu oile a pornit,/ Oile nu le-a pierdut, / Într-un copac s-a suit,/ Un vânt mare c-a bătut,/ Sângele l-a podidit,/ Precista l-a sprijinit,/ Sub copac că l-a culcat,/ Frunză pe el a picat,/ Frunza mi l-a acoperit,/ Nouă mierle l-a-ngrijit,/ N-au fost nouă mierle oare?/ Au fost nouă surioare?/ Cine joacă Lazăra,/ Lazăra, Lazăra/ Ioana și cu Stoiana,/ Dar cu ce mi-s gătite?/ Cu ce mi-s primenite?/ Cu mărgele de surcele,/ Cu cercei de ghiocei,/ Cu pantofi de căprioară,/ Cu fuste de lânioară,/ Cu cămașa de fuior/ Bătută pe la picior,/ Cu papuci lucrați la turci,/ Cum le place la haiduci”. 

Cântecul are un refren după fiecare vers când fetele intonează repetitiv „Lazăra, Lazăra”. Acest cântec ritualic ar putea avea legătură și cu trezirea naturii la viață, Lazăr fiind un simbol al revenirii vegetației la ritmul primăverii. 

În sâmbata Floriilor se plantează și flori și tot acum atât plantele cât și florile încep să își scoată la suprafață abilitățile magice și terapeutice. 

sursă: Antoaneta Olteanu, Calendarele Poporului Român, Paideia, 2000