Săgetătorii vor avea un iureș uimitor pe plan profesional. Pe ce ar trebui să se axeze în următoarea perioadă?
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Daniela Simulescu a fost invitată în cadrul emisiunii WOW Zodiac, prezentată de astrologul Ana-Maria Ticea. Iată ce previziuni există pentru Săgetător și cei cu ascendentul în acest semn, pentru următoarele luni.

Ne aflăm în plină retrogradare a lui Venus!

Această retrogradare a început la 23 iulie și va dura până pe 4 septembrie. Dar, să nu uităm că efectele se vor întinde până la data de 9 octombrie.

Așadar, vara va fi incendiară, în special din punct de vedere amoros. Venus retrogradă ne poate aduce oameni din trecut, întâlnim oameni noi care ni se par minunați, dar nu sunt, iar relațiile sunt foarte testate. 

Mai mult decât atât, ce ne interesează în această perioadă sunt banii. Iar Venus se joacă și cu acest sector. Până la sfârșitul toamnei, ne vom confrunta cu foarte multă instabilitate financiară.

Previziuni pentru Săgetător/Ascendent în Săgetător

Despre ce va fi vorba în cazul acestor nativi? În primul rând, trebuie să menționăm faptul că Marte este în tranzit în Casa a 10-a, până la data de 27 august. Am putea spune că, pe plan profesional, va fi un iureș uimitor la majoritatea dintre ei. Chiar și pentru cei ieșiți deja la pensie se poate aplica acest lucru.

De pildă, chiar dacă nu mai ai un contract clar cu un angajator, poate că ești bunic sau poate că te ocupi de administrația unui bloc, a unui grup de pensionari. Pentru voi, tot ce înseamnă autoritate, responsabilitate, decizii importante este esențial în această perioadă. Dar și foarte greu.

Dintr-o dată, te poți trezi că trebuie să ai grijă de un părinte. Sau te trezești că nu mai poți lucra așa cum făceai înainte sau că locul de muncă la care activezi nu te mai bucură. Te simți foarte limitat pe acest plan. Și vor apărea momente depresive, neplăcute, deoarece Casa a 4-a este și una a echilibrului emoțional, a păcii interioare. Și atunci când Saturn trece pe aici, te simți puțin înstrăinat. Poți să ai orice, casa visurilor tale, familia perfectă, dar pe undeva te simți dezrădăcinat. Saturn te obligă să ai priorități.

De obicei, când refugiul interior este atacat, simți că nu îți mai merge nimic în viață. Însă, vorbim despre o perioadă foarte bună pentru călătorii, pentru festivaluri, evenimente, concerte. Dacă vrei să îți meargă bine, bucură-te cât mai mult de aceste ieșiri în perioada următoare.

Aici poți urmări emisiunea completă! 

Youtube video image

Poți să vezi și: Nativii Scorpion trebuie să fie atenți pe plan relațional. Vor exista multe plângeri și victimizări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel