Cu siguranță, a existat un moment când ai vrut să spui o glumă despre anumite persoane doar pentru că s-au născut într-o anumită zodie. Fie că este vorba despre părinți, frați, parteneri, prieteni sau, mai ales, despre șefi.
Cândva, cititorilor Astrosens.ro li s-a cerut să își ironizeze propria zodie sau pe altele. Autoironia este sănătoasă. Acest exercițiu este cunoscut și sub numele de „roast”. Am adunat răspunsurile, iar acum este momentul să ne destindem împreună.
Peștii sunt empaticii zodiacului. Sunt sensibili, săritori și visători. Dar câteodată, stau prea mult pe niște nori pufoși, iar dacă îi dărâmi de acolo, vor fi tare supărați. Arhetipul Peștilor evadează permanent. Acum pot fi implicați în discuția cu tine, iar două secunde mai târziu să fie pierduți pe alte tărâmuri.
Să vedem ce au spus cititorii Astrosens despre nativii Pești! Tu cu ce ai completa?
Mama mea este Pești. Odată a încercat să mă cupleze, fără voia mea, cu șoferul de taxi. El ne-a invitat apoi la o cafea, deși aveam treabă într-un cu totul alt loc, iar ea a zis "DA" așa fericită, ca și cum noi nu aveam nimic de făcut și ne plimbam cu taxiul de distracție. În tot acest timp, eu o ciupeam să tacă, dar nu se oprea... La final, când am ieșit din taxi, i-am spus că sunt foarte supărată pe ea, că i-a spus necunoscutului de taximetrist toate detaliile despre mine (ce facultate am terminat, ce liceu, unde lucrez) și eram extrem de nervoasă. Ea, pe un ton blând și mămăos, mi-a zis: „Mă mândream și eu cu tine"... Mi-a trecut, mi-am dat seama că n-am cum să mă supăr pe ea...
Dar asta de o facem?
Mincinoși.
Peștii sunt mama Dolores a tuturor răniților... doar că nimeni nu le cere, ei se oferă benevol, după care se tânjesc pentru că și-au sacrificat tinerețea pentru alții.
Se strecoară peste tot până văd că nu mai pot.
Crede că pământul e plat.
Am avut cele mai bune intenții, nu e vina mea că tu ai alte principii...
Lâncezi, adormiți.
Deși Peștii sunt muți, ăstora le place să vorbească mult despre multe și nevrute. Dar au tendința de a se izola.
Prea sensibili ca să își schimbe singuri cauciucul la mașină!
(Rude, prieteni, șef). Bărbații sunt alcoolici și afemeiați, parcă vorbești cu pereții. Femeile sunt harnice, intuitive, drămuiesc bine banii, maternale.
Am crezut că... Peștișorii nu greșesc niciodată, ceilalți înțeleg greșit.
Awww.
Egoiști, zgârciți, prefăcuți. Dacă nu-și găsesc fericirea, se vor sinucide.
Unii sunt drăguți, au har de la Dumnezeu! Alții, no way!
Prea naivă, prea implicată, perfecționistă.
Cănuță om sucit!
Ultima zodie din lume.
Diabolici.
Sunt foarte supărat, nimeni nu mă înțelege.
Om cu două fețe.
Iubiii!!
Plângăcioase și paranoice, mereu au impresia că se îmbolnăvesc grav. Ei, bețivi și fără asumare.
Guru bipolar.
Complicați.. Băieții... Par ok... Femeile... Despică firul în 3000 și se cam victimizează, critice... Dar ok... Bune prietene...
Mincinoși.
În câte ape se scaldă un pește? În câte îl primesc.
Sunt paraleli cu realitatea, prea naivi, nu știu să fie practici, emotional mess.
Sensibili.
Sufletiști.
Vulnerabili și alunecoși.
„Analizează", nu glumă!!!
Niște oameni puternici care se complac/ascund sub niște aparențe de slabi, bețivi, plângăcioși, nefericiți, orice de la oricine, doar să îi ajuți, să le dai bani, să le faci treaba! Manipulatorii zodiacului, cel mai prost e mai tare decât orice Scorpion! Le place tragedia, plânsul, văicăreala!
Pe halucinogene.
Ghosts.
Compasiune, acte de caritate, sacrificiu, până la urmă rămâi cu fundul în drum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News