Cu siguranță, a existat un moment când ai vrut să spui o glumă despre anumite persoane doar pentru că s-au născut într-o anumită zodie. Fie că este vorba despre părinți, frați, parteneri, prieteni sau, mai ales, despre șefi.
Cândva, cititorilor Astrosens.ro li s-a cerut să își ironizeze propria zodie sau pe altele. Autoironia este sănătoasă. Acest exercițiu este cunoscut și sub numele de „roast”. Am adunat răspunsurile, iar acum este momentul să ne destindem împreună.
Am ajuns la cel mai pragmatic semn al zodiacului, anume Capricornul. Este un semn de pământ, guvernat de neîndurătorul Saturn. Guvernatorul acestora se ocupă de timp, de limite și de maturitate. Așadar, despre asta vorbim și când este vorba de Capricorn. Sunt serioși, ambițioși și muncitori. Glume? Ce sunt alea? De ce să râdem? Nu se poate cu ei! Ei privesc totul cu cea mai mare seriozitate. Un defect de al acestora este că muncesc prea mult. Sigur nu vor avea timp să citească acest roast. De ce? Ei bine, tocmai v-am zis. Sunt ocupați cu munca!
Să vedem ce au spus cititorii Astrosens despre nativii Capricorn! Tu cu ce ai completa?
Nu văd pictura din ramă.
Nu ești buricul pământului.
Ochelarii de cal sunt invenția unui Capricorn după o observare mai atentă a propriei persoane. Capricornul a fost observant și atent din greșeală... nu o va mai repeta niciodată.
Prea serios și pus pe treabă, sensibilitatea lui nu o lasă să se vadă.
Nu are defect. Nu poți să faci roast despre el. Sunt Capricorn, eu.
Sună-mă când ți-ai atins potențialul...
Muncă, doar atât!
Firi calculate, lor le place să dețină sub control situația.
Frate cu Taurul la încăpățânare, dar ar împinge și Pământul dacă s-ar opri!
Magnet de bani.
Cel mai rece semn din zodiac. Nu își exprimă sentimentele verbal, ci prin fapte (de multe ori oferind cadouri materiale). Îi place statutul de șef, însă urăște să fie controlat, să i se spună ce trebuie să facă.
Nu suportă concurența.
Prima lege: Capricornul are întotdeauna dreptate. 2. Când nu are dreptate, se aplică prima lege.
Încăpățânat, rigid, prea serios.
Zodia de care mă feresc cel mai tare.
Întotdeauna, locul lor trebuie să fie pe fotoliu.
Cu ce mă aleg dacă facem un deal împreună?
Nu vă bateți capul cu el.
Profitori.
Șeful care muncește.
Hai să te lămuresc, îți spun eu cum stă treaba.
Pas cu pas spre țintă.
Ai întârziat 2 minute!
Nu ies din ale lor. Ele, până ajung sus, nu au liniște, calcă pe cadavre, fac orice să aibă bani.
Mult prea responsabili și veșnic frustrați că nu au avere îndeajuns de mare.
Cred că e ok... Dar total de neînțeles pentru mine... Mă plictisesc...
Prefăcut.
Folosesc totul pentru binele lor. Mai ales oamenii care îi iubesc...
Mie ce-mi vine din asta? Că de muncit nu mă dau în lături. Sentimente? Pentru ce?
Iau totul prea în serios, nu știu ce e aia spontaneitatea, scorțoși.
Încăpățânați.
Sobru.
Cu mintea-n nori (uneori).
Niște băieți puternici, fetele frumoase, uneori din topor, cu idei geniale! Foarte suspicioși, supărăcioși și certăreți! Ca prieteni, foarte buni! Loiali!
Organizează până destabilizează.
Ai încredere în el! Va rezolva orice problemă în cel mai eficient mod!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News