Previziuni astrologice prima jumătate a anului 2024 pentru Berbec/Ascendent în Berbec
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data actualizării:
Data publicării:
Iată ce îi așteaptă pe nativii Berbec în prima jumătate a anului 2024! Daniela Simulescu, astrologul DC News și redactorul-șef Astrosens.ro, aduce previziunile complete.

Dacă este să ne luăm doar după un criteriu, și anume tranzitul lui Jupiter, putem spune că 2024 se împarte în două. Până pe 26 mai, Jupiter tranzitează Taurul, iar după această dată intră în Gemeni. În prima jumătate a anului avem parte de un sextil între Jupiter și Saturn, iar din iunie de un careu între cele două. Deci vom experimenta două tipuri de energii.

Berbec/Ascendent în Berbec

Până pe 26 mai, Jupiter este în mers direct și se află în casa a 2-a.

Jupiter reprezintă expansiunea, iar casa a doua este cea a veniturilor și a resurselor, dar și a valorificării și încrederii în sine.

În aprilie, când Jupiter se va întâlni cu Uranus, se vor resimți cel mai mult efectele. Pe plan financiar, poți obține câștiguri semnificative, însă numai prin muncă. Există posibilitatea să găsești un serviciu mai bine plătit, să primești o ofertă sau un bonus.

Totodată, s-ar putea să te confrunți și cu o cheltuială neașteptată. Aceasta poate fi generată de necesitatea unei mutări, apariția unor probleme în familie sau de sănătate.

Chiar dacă te bucuri pe moment de veniturile obținute, ai grijă la modul în care vei decide să le cheltuiești.

Astrologul îți recomandă să creezi un buget de risc pe care să te poți baza în momente de criză și să încerci să limitezi anumite cheltuieli. Cu Jupiter în casa a doua, poate fi tentant să vrei tot mai mult, dar acum nu este momentul potrivit.

În plan financiar, prima parte a anului este crucială.

Pe 21 ianuarie, Pluto iese din casa carierei și îți indică care ar trebui să fie următorul pas. În a doua parte a anului, Pluto revine în această casă. În noiembrie, va ieși definitiv până în 2044. Se vor lua decizii importante pe plan profesional, mai ales pentru cei care doresc să preia conducerea și sunt foarte competitivi.

Când Pluto va fi în casa a 11-a, vei face o analiză în zona prieteniei și vei realiza atât părțile pozitive, cât și cele negative ale celor din viața ta. Cu unii vei continua călătoria, în timp ce alții vor rămâne în trecut.

De la 2 aprilie până pe 25, Mercur va retrograda în semnul tău. Pe 21 aprilie, are loc și conjuncția Jupiter-Uranus.

Astrologul consideră că retrogradarea lui Mercur te va ajuta enorm, chiar dacă vor apărea amânări și întârzieri. Ai șansa de a sta pe loc și de a observa mai atent ce se întâmplă în viața ta. Vei reveni asupra multor decizii luate în trecut. Dacă nu aveai curaj în anumite situații din plan profesional și relațional, vei găsi îndrăzneala să încerci mai mult.

Chiar dacă opinia populară este că nu este bine să începi proiecte în timpul retrogradării lui Mercur, este o perioadă foarte bună pentru că poți descoperi eventualele greșeli și să ai un început mai solid.

Reține că cel mai important pentru tine în prima parte a anului este modul în care gestionezi și investești banii, precum și începerea unor noi proiecte sau îmbrățișarea unui drum nou într-un anumit domeniu.

Citește și Conjuncția istorică Jupiter-Uranus de pe 21 aprilie: Rezistența la schimbare asigură eșecul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Previziuni astrale. Pe 8 mai, vom avea un super...


Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia cu vizibilitate

Astrolog Daniela Simulescu/Fotografie emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Cheltuieli neprevăzute pentru o zodie

Pixabay.com

Pluto retrograd din 2 mai! Schimbări puternice pentru toate zodiile

Freepik.com

Horoscop MAI 2024. Previziuni astrale pentru FIECARE zodie/ascendent

pixel