Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?
Cum va fi 2025 pentru...
Pe 29 aprilie avem conjuncția dintre Marte și Neptun în semnul Peștilor. Acțiunea și motivația se întâlnesc cu inspirația și haosul, exact în semnul cel mai influențabil. Pentru cei practici și organizați, ziua va tare neplăcută. Să nu uităm că și Mercur va fi în primele lui zile de mers direct. Dar pentru cei mai introvertiți, ziua va fi una plină de oportunități. Acest aspect este bun mai degrabă pentru ritualuri, vizualizare, manifestare și pentru a visa cu ochii deschiși. Pot apărea controverse atât la nivel mondial, cât și personal. Astrele ne recomandă să stăm departe de activitățile dubioase, imorale sau ilegale.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Conjuncția Marte-Neptun se va petrece în casa a zecea, a carierei. Confuzia de la locul de muncă îți va da mari bătăi de cap. Șefii se răzgândesc repede și nu mai înțelegi nimic. Ai nevoie de persoane cu autoritate în care să te încrezi, care să te inspire, dar în această perioadă, acestea nu vor face decât să planteze și mai multe dubii în tine. Încearcă să ai dovadă pentru absolut orice sarcină care ți se va cere. Dat fiind faptul că Mercur abia și-a încetat retrogradarea, este posibil să resimți pe mai multe planuri aspectul dintre Marte și Neptun.
Citește și Vești bune Taur, Scorpion și Capricorn. Probleme pentru Gemeni și Balanță
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Conjuncția Marte-Neptun se va petrece în casa a șaptea. Nimic nu te va enerva mai mult în zilele următoare ca nehotărârea partenerului. Tu știi foarte bine ce îți dorești, dar el te va ține pe loc. Te vei contamina cu lipsa lui de siguranță. Astrele te invită să nu forțezi nimic și să lași viața să se întâmple. Cei singuri se pot grăbi și există riscul să se păcălească. Chimia de moment pe care o vor avea cu unele persoane nu reprezintă promisiunea unei relații autentice. Cert este că trebuie să evitați deciziile importante.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Conjuncția Marte-Neptun va avea loc în casa a patra. Nimic nu este ceea ce pare! Sau nu tot ce zboară se mănâncă! Relația cu familia va prezenta câteva motive de îngrijorare. Și veți avea tendința de a vă face tot felul de griji nejustificate. Nu încercați să salvați pe nimeni dacă nu vi se cere. De asemenea, stați departe de parti-pris-uri. Veți fi subiectivi și puteți isca noi scandaluri. Ai o perioadă bună pentru a petrece mai mult timp acasă, dar nu una bună pentru a face schimbări legate de funcționarea locuinței.
Horoscop internațional. Previziuni astrale pentru Capricorn, Vărsător, Pești până în 2026
Pești/Ascendent în Pești
Tu ești protagonistul perioadei! Marte și-a început vizita la tine în semn pe 23 martie. Iar de atunci ai trecut prin multe momente de nerăbdare, de furie și curaj. Acum, Marte face conjuncția cu Neptun. Ce înseamnă asta? Că îți va lipsi cu desăvârșire simțul practic. Că vei alerga după năluci, închipuiri, te vei răzgândi des. Dacă vrei un weekend în care să te preocupi de cele spirituale, perfect! Dar, altfel mai bine nu. Vei fi tentat să te conectezi cu oameni și situații dubioase. Există riscuri să te confrunți cu probleme de sănătate ciudate. Evită pe cât posibil promisiunile!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Cum va fi 2025 pentru...
Să vedem ce urmează pentru...
Mercur a intrat în semnul...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
Să vedem ce urmează pentru...