Pe insula grecească Karpathos, 'femeile sunt la conducere!'
Autor: Astrosens Team
Data publicării:
Află mai multe detalii despre una dintre puţinele societăţi matriarhale din Grecia care rezistă în faţa turismului şi a standardizării stilurilor de viaţă!

Acum ceva timp, spuneam într-o emisiune referitoare la tranzitul lui Uranus în Taur, următoarele: 

"Încă un lucru foarte important, Taurul ține și de feminitate, de felul în care se manifestă femeia, vor apărea femei la conducere, acestea vor reuși să-și ceară drepturile mult mai mult decât până acum. Ați văzut de curând cazuri din presă în care femeile nu mai tac, nu mai înghit insulte și bărbații vor trebui să se adapteze noului model feminin." Articolul integral AICI

Și acum iată ce veste primim din patria zeilor!

În nordul insulei Karpathos din Marea Egee, satul Olympos găzduieşte una dintre puţinele societăţi matriarhale din Grecia care rezistă în faţa turismului şi a standardizării stilurilor de viaţă, relatează AFP. În atelierul său situat pe o alee îngustă din Olympos, unde trăiesc mai puţin de 300 de locuitori, Rigopoula Pavlidis lucrează la maşina sa de cusut. 'Aici, femeile sunt la conducere!', afirmă ea mândră. Giannis, soţul ei, aprobă, dând din cap, în timp ce pictează icoane. 'Soţul meu nu ştie să facă nimic fără mine, nici măcar declaraţia lui de impozit', afirmă femeia în vârstă de 60 de ani.

Aflate în centrul societăţii, femeile din Olympos joacă un rol esenţial, cu rădăcini într-un sistem de moştenire datând din epoca bizantină. În pofida ocupaţiei otomane începând din 1538, apoi a prezenţei italiene pe insulă, între 1912 şi 1944, Olympos îşi păstrează specificul. Izolat de restul insulei, acest sat a rezistat mereu schimbării până când a fost construit un drum asfaltat în anii 1980. Acum, în fiecare vară, mii de turişti ajung pe înălţimile pitoreşti ale satului. 'Acest sistem de moştenire era foarte avansat în comparaţie cu restul Greciei. Moştenirea mamei îi revine fiicei mai mari', a explicat Giorgos Tsampanakis, istoric provenit din satul de pe această insulă situată între Creta şi Rodos, în sudul Marii Egee. Fiica cea mare, Rigopoula Pavlidis a moştenit, aşadar, de la mama ei 700 de măslini. 'Familiile nu aveau suficiente bunuri pentru a le împărţi între toţi copiii (...) Şi, dacă am fi lăsat moştenirea bărbaţilor, ar fi risipit-o!', glumeşte femeia.

După căsătorie, bărbatul se mută în locuinţa femeii. Predominanţa femeilor se regăseşte şi în transmiterea prenumelor. 'Fiica cea mare preia prenumele bunicii materne, spre deosebire de restul Greciei, unde este preluat prenumele bunicii paterne', explică Giorgos Tsampanakis. 'Multe femei poartă încă numele de familie al mamei lor, nu pe cel al soţului', a adăugat el. Începând din anii 1950, emigrarea bărbaţilor în Statele Unite şi în alte ţări europene a obligat femeile să administreze singure fermele. În Avlona, un cătun agricol în apropiere de Olympos, Anna Lentakis, 67 de ani, culege cu plăcere anghinare pentru a pregăti omleta bio pe care o serveşte în mica ei cantină. 'Nu am avut de ales decât să muncim (...) Era singura noastră modalitate de a supravieţui', afirmă ea. În urma cu câţiva ani, ea conducea taverna 'Olympos' din satul omonim. Însă acum Marina, fiica ei cea mare, a preluat-o. 'Îmi place să spun că bărbatul este capul familiei, iar femeia gâtul. Ea este cea care ghidează deciziile luate de bărbat', afirmă Marina.

Sursă: AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Ana Alecu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Mercur retrograd. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Luna Nouă în Săgetător de pe 1 decembrie. Cum influențează fiecare zodie?

Sursă foto: Freepik

Ce aduce Sezonul Săgetătorului pentru fiecare zodie/ascendent până pe 21 decembrie

freepik.com

Axa destin-karma, până în ianuarie 2025. PATRU zodii primesc recomandări importante!

pixel