Mesajele astrelor pentru Paște 2022: Stellium în Pești și un careu Mercur-Saturn
Autor: Daniela Simulescu
Data publicării:
Horoscop Paște. Astrograma sărbătorii relevă multe aspecte interesante, mai ales din punctul de vedere al spiritualității. 

24 aprilie 2022.  Soarele se află în Taur. Deci este cazul să vedem cu toții momentul într-un mod mai practic. Adică, da, avem Învierea Domnului, dar noi cum îi putem urma exemplul? Ce anume să facem? Mai ales că avem atâtea preocupări financiare. Toți vobesc despre o viitoare criză alimentară/financiară. Și sunt sigură că sunt mulți care au făcut adevărate sacrificii pentru o masă îndestulată. 

Luna se află în semnul Vărsătorului. Simțim că nu mai putem funcționa ca până acum și că trebuie să schimbăm ceva. Exact ce nu îi place Taurului de care vorbeam mai sus. Cu alte cuvinte, trecem printr-o tensiune, luptă între ce simțim și ce facem. 

Careul dintre Mercur și Saturn vine cu frustrări, dubii, momente de nesiguranță, tendința de a critica în mod excesiv și momente în care ne vom pune întrebări legate de propria moralitate. Adică, din cauza neajunsurilor și supărărilor, este posibil să uităm că suntem oamenii cu toții și să aruncăm cu pietre. După care să ne victimizăm la greu și să nu ne acceptăm greșeala. 

Oarecum, în 2022, chiar avem acest aspect provocator care numai post nu ne ajută să ținem. 

Vestea bună este că astrele ne oferă o scăpare: Stelliumul din Pești. Adică Venus, Marte, Jupiter și Neptun. Sperăm din tot sufletul să existe Dumnezeu, o forță, un spirit. Ceva mai presus de noi. Până și cei atei sau agnostici se vor uita spre cer și își vor dori să fie ceva acolo. 

Este o perioadă perfectă pentru a ne cunoaște mai bine pe interior, pentru a ne cunoaște sufletul, pentru a porni către o călătorie spirituală. Vorbim și despre iertarea propriei persoane și despre acceptarea cu bune și cu rele a ceea ce suntem.

Cu atât de multe planete în Pești este posibil să iubim necondiționat doar de dragul de a suferi, dacă decidem asta, bine ar fi să ne-o asumăm sau și mai bine să găsim o cauză, o campanie umanitată în care să ne punem energia.

Orice emoție pe care o simțim să o lăsăm acolo unde este, să nu o negăm, ci să o lăsăm să vorbească. Altfel s-ar putea să ne lăsăm pradă problemelor de sănătate, expunându-ne bolilor. Așa că dacă vrem să o luăm de la capăt, să nu uităm că absolut totul pornește de la vindecare.

Concluzia: Astrele ne arată că trebuie să acceptăm că nu avem controlul suprem al vieții. Și că smerenia ne face oameni. Că așa ne acceptăm vulnerabilitatea și putem învia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?

pixel