Mercur retrograd în Fecioară. Previziuni și recomandări pentru Leu/Ascendent în Leu
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Pe 23 august, Mercur își începe retrogradarea în semnul Fecioarei. Află ce aduce acest tranzit pentru nativii Leu și cei cu ascendent în Leu.

Chiar dacă retrogradarea lui Mercur în Fecioară se va petrece în perioada cuprinsă între 23 august-15 septembrie, efectele se simt deja.

Să ne amintim că planeta comunicării a intrat deja în semnul contaminat al retrogradării pe 28 iulie și va scăpa de tot de el abia pe 5 octombrie.

Dacă ar fi fost vorba doar despre Mercur, ar fi cum ar fi. Însă acum ne aflăm și în plină retrogradare a lui Venus, care se va finaliza pe 4 septembrie. 

Arhetipul Fecioarei este cel care ajustează, aduce îmbunătățiri. Dar ca vulnerabilitate, ne va face nesuferiți, critici, exigenți. Mercur în Fecioară este și anxios, așa că poate fi o perioadă epuizantă, cel puțin din punct de vedere mental.

E posibil să ne întrebăm așa: „cât bag, în cât timp, și ce îmi iese”, deoarece vom dori să câștigăm mult cu investiție mică și să înțelegem încă dinainte toate etapele proiectului. O altă frază pe care o poți reține este "gândesc, socotesc și apoi scriu.”

Previziuni pentru Leu/Ascendent în Leu

Ei bine, nu era de ajuns că Venus este retrogradă în semnul tău și că te face să exagerezi! Iată că și Mercur retrogradează, în Casa a 2-a, a banilor. Iar dacă până acum ai încercat să negociezi niște contracte și nu s-a întâmplat, acum se poate pune totul pe roate.

Dintr-o dată, poți observa cum lucrurile se mișcă. Iar tu s-ar putea să respiri ușurat și să consideri că ți-ai rezolvat din probleme. Însă, trebuie să îți spunem că pot apărea altele.

Orice negociere pe care o vei avea acum cu Mercur retrograd este grea și necesită bani. Va fi precum o piatră de hotar. Vei simți că te lupți cu toți și că toată lumea este împotriva ta. Parcă nimeni nu înțelege că ai nevoie de bani în plus, de un salariu mai mare, de o stabilitate.

Ce își dorește Mercur retrograd în Casa a doua și ce vrea să îți arate? Că poți să trăiești bine și cu mai puțini bani, precum o furnicuță.

Este încurajat minimalismul în cheltuieli. Orice exces de zel sau exagerare vor fi corectate de Mercur retrograd în această casă. Mai mult, nu o să poți primi nici din alte părți bani, deci nu te poți baza nici pe cei din jur.

De fapt, trebuie să înveți să drămuiești ceea ce ai. 

De asemenea, acest tranzit pentru mulți poate să aducă și anumite probleme cu sistemul digestiv. Dacă ți se pare că ai o dietă dezechilibrată, ai face bine să o corectezi.

Citește și: Mercur retrograd în Fecioară. Previziuni și recomandări pentru Rac/Ascendent în Rac

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel