Mercur retrograd în Fecioară. Previziuni și recomandări pentru Berbec/Ascendent în Berbec
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Pe 23 august, Mercur își începe retrogradarea în semnul Fecioarei. Descoperă ce aduce acest tranzit pentru nativii Berbec si cei cu ascendent în Berbec.

Chiar dacă retrogradarea lui Mercur în Fecioară se va petrece în perioada cuprinsă între 23 august-15 septembrie, efectele se simt deja.

Să ne amintim că planeta comunicării a intrat deja în semnul contaminat al retrogradării pe 28 iulie și va scăpa de tot de el abia pe 5 octombrie.

Dacă ar fi fost vorba doar despre Mercur, ar fi cum ar fi. Însă acum ne aflăm și în plină retrogradare a lui Venus, care se va finaliza pe 4 septembrie. 

Arhetipul Fecioarei este cel care ajustează, aduce îmbunătățiri. Dar ca vulnerabilitate, ne va face nesuferiți, critici, exigenți. Mercur în Fecioară este și anxios, așa că poate fi o perioadă epuizantă, cel puțin din punct de vedere mental.

E posibil să ne întrebăm așa: „cât bag, în cât timp, și ce îmi iese”, deoarece vom dori să câștigăm mult cu investiție mică și să înțelegem încă dinainte toate etapele proiectului. O altă frază pe care o poți reține este "gândesc, socotesc și apoi scriu.”

Previziuni pentru Berbec/Ascendent în Berbec

La tine, Mercur o să fie retrograd în Casa a 6-a. Ce înseamnă asta, mai ales că este și Marte acolo pentru o bună perioadă? În primul rând, trebuie să ai mare grijă la investigațiile medicale. Astrologul îți recomandă să verifici de două ori un diagnostic pe care îl primești.

Totodată, ai face bine să nu îți pui singur diagnostice, pentru că nu este un moment oportun. Te vei uita pe internet, dar poți crede că suferi de toate bolile din lume. 

Cu Mercur retrograd în Casa a 6-a, discuțiile cu colegii se schimbă. Ei se pot schimba de la o zi la alta, iar tu la fel. 

De asemenea, apar blocaje, limite, întârzieri, neînțelegeri, suspiciuni, critici, dar și bârfe. Mercur retrograd în Casa a 6-a aduce o mulțime de bârfe între colegi. Dar ai grijă, pentru că acele bârfe nu sunt adevărate, nu au niciun fundament real în spate. 

Deci, ai grijă ce spui, cui spui și în cine te încrezi. Ba mai mult, ar trebui să nu stai în aceste discuții care vizează secretele celorlalți. 

Odată cu acest tranzit, ai face bine să îți ajustezi programul de lucru. Pe undeva, este un pic de haos și nu prea te menajezi. Și este cazul să o faci.

Găsește codul perfect, astfel încât viața ta să fie mult mai optimizată. 

Ți se strică lucruri, pierzi bani, dar și energie, apar foarte multe în viața ta.

Poți să vezi și: Acestor DOUĂ zodii li se poate schimba radical viața până în 2025! Cu ce se vor confrunta?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Sursă foto: Pexels

Vești bune Taur, Scorpion și Capricorn. Probleme pentru Gemeni și Balanță

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop de weekend pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu revelații

Freepik.com

Începe numărătoarea inversă pentru Jupiter în Taur! Care sunt recomandările pentru fiecare zodie/ascendent?

Sursă foto: Pexels

Conjuncție Marte-Neptun pe 29 aprilie. Haos și dezamăgiri pentru PATRU zodii

pixel