Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
Chiar dacă retrogradarea lui Mercur în Fecioară se va petrece în perioada cuprinsă între 23 august-15 septembrie, efectele se simt deja.
Să ne amintim că planeta comunicării a intrat deja în semnul contaminat al retrogradării pe 28 iulie și va scăpa de tot de el abia pe 5 octombrie.
Dacă ar fi fost vorba doar despre Mercur, ar fi cum ar fi. Însă acum ne aflăm și în plină retrogradare a lui Venus, care se va finaliza pe 4 septembrie.
Arhetipul Fecioarei este cel care ajustează, aduce îmbunătățiri. Dar ca vulnerabilitate, ne va face nesuferiți, critici, exigenți. Mercur în Fecioară este și anxios, așa că poate fi o perioadă epuizantă, cel puțin din punct de vedere mental.
E posibil să ne întrebăm așa: „cât bag, în cât timp, și ce îmi iese”, deoarece vom dori să câștigăm mult cu investiție mică și să înțelegem încă dinainte toate etapele proiectului. O altă frază pe care o poți reține este "gândesc, socotesc și apoi scriu.”
Previziuni pentru Balanță/Ascendent în Balanță
Din păcate, această retrogradare a lui Mercur din Casa a 12-a nu este una prea favorabilă pentru tine. În primul rând, pentru că și Venus, guvernatoarea ta, este retrogradă, iar Marte, pentru o perioadă, este și el în Casa a 12-a.
De obicei, arhetipul Balanței este cel pacifist, cu armonie, care vrea să fie bine pentru toată lumea. Și cumva, acum, nu îți mai ies apele sau îți dai seama de cât de mult te trage trecutul în spate. Acest trecut poate să însemne orice, o relație de prietenie, o garderobă care nu își mai are rostul în prezent. Deci, atât obiecte, cât și oameni sau situații. Dar și o atitudine de-a ta, de a rămâne într-o co dependență.
Mintea îți devine un dușman, la fel și trecutul, de care trebuie să te eliberezi, să te descotorosești. Mercur în Casa a 12-a te poate îmbolnăvi și la propriu, dar și la figurat. Iar propriile gânduri îți pot deveni otravă.
Ba mai mult, nu este un moment bun să lași intuiția să te guverneze. Încearcă să stai cât mai departe și de bârfe, dar și de situațiile indisponibile.
În schimb, este o perioadă foarte bună pentru cei care lucrează în cercetare, în zona medicală sau în cea de sănătate mintală. De asemenea, îți poți da seama în ce domenii te sacrifici mai mult decât este cazul.
Poți să citești și: Mercur retrograd în Fecioară. Previziuni și recomandări pentru Fecioară/Ascendent în Fecioară
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Decembrie promite să fie o...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...