Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Apă: Rac, Scorpion și Pești?
2025 se apropie cu pași...
Despre ce discută Mercur? Despre comunicare, minte și voce, în timp ce semnul Berbecului, primul din zodiac, vorbește despre agresivitate. Desigur, aduce în prim plan și primăvara.
Să nu uităm nici că Mercur va retrograda în semnul Berbecului, între 2 și 25 aprilie. Dar putem simți efectele retrogradării încă de când Mercur poposește în Berbec.
Ce merită să știm? Că vom avea curajul de a nu mai bate pasul pe loc. O să spunem lucrurilor pe nume.
Iată previziunile pentru TOATE zodiile!
Berbec/Ascendent în Berbec
Când Mercur intră în semnul tău, vei observa o schimbare a modului în care vorbești, gândești și te miști. Poți resimți o agitație crescută și o tendință de a te plictisi rapid. Vei fi mereu în căutare de stimuli noi. Acest tranzit te îndeamnă să îți afirmi drepturile, să comunici și să exprimi în mod deschis ideile pe care le ai. Totodată, îți sugerează că este important să investești timp în învățare și să aduni cunoștințe din diverse surse.
Atunci când Mercur retrogradează, este posibil să te reîntâlnești cu persoane din trecut și să te afli în situații care îți testează răbdarea. Astrologul Daniela Simulescu subliniază că este momentul să îți construiești propriile perspective și să nu mai trăiești după povestirile altora. Vei deveni mai rezistent la influențele negative din jur și vei aborda conversațiile cu specialiștii într-un mod mai conștient.
După 15 mai, s-ar putea să te simți mai înțelept și mai încrezător. Mercur în semnul tău îți va spori abilitatea de adaptare și te va face mai competitiv în diverse contexte.
Taur/Ascendent în Taur
Pentru tine, Mercur în casa a 12-a sugerează că este momentul potrivit să te retragi în interiorul tău și să observi mai mult decât să acționezi, conform sfaturilor astrologului. Acest tranzit te încurajează să devii un ascultător mai atent, nu doar să auzi cuvintele, ci să înțelegi în profunzime ceea ce spun ceilalți. Este important să nu te lași influențat prea mult de problemele altora. Există riscul unor cheltuieli nesăbuite, așa că ar fi bine să fii atent la gestionarea finanțelor.
Odată cu retrogradarea lui Mercur, este posibil să primești clarificări privind eventualele probleme de sănătate, în cazul în care ai efectuat investigații medicale. Daniela Simulescu te îndeamnă să fii precaut în a căuta lideri spirituali care se exprimă doar cu vorbe, fără a-ți oferi învățăminte autentice.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Fiindcă Mercur este guvernatorul zodiei tale, intrarea sa într-o zonă favorabilă este un semn bun. Cu toate acestea, întâlnirea repetată a lui Mercur cu Chiron poate aduce unele provocări. Ai putea fi implicat în situații care te vor răni, în special în discuțiile cu prietenii, familia sau cu alte persoane importante pentru tine. Cuvintele schimbate în aceste interacțiuni pot cauza durere, fie că tu ești cel care le rostește sau cel care le primește. Aceste situații pot fi inevitabile și necesită o perioadă de adaptare și acceptare între 10 martie și 15 mai.
Este important să-ți găsești locul și să-ți accepți condiția în această perioadă. Nu toată lumea te va înțelege sau te va iubi.
Rac/Ascendent în Rac
Odată ce Mercur a intrat în Casa a 10-a, sfera ta profesională va fi în centrul atenției și va aduce numeroase discuții. Astrologul recomandă să fii atent la sfaturile și opiniile celor din jurul tău, mai ales că este posibil să fii absorbit de ceea ce se întâmplă la locul de muncă. Este important să găsești un echilibru între viața profesională și cea personală, deoarece cei apropiați ar putea resimți că le acorzi prea puțină atenție.
În contextul întâlnirii lui Mercur cu Chiron, există riscul să-ți faci rău în timpul discuțiilor cu superiorii. Este bine să fii deschis la alternative și să acorzi atenție părerilor altora în legătură cu aspectele profesionale. Această perioadă poate fi excelentă pentru a susține prezentări sau pentru a câștiga mai multă vizibilitate și popularitate în domeniul tău.
Leu/Ascendent în Leu
Acest tranzit aduce o serie de provocări. Cu Mercur în Casa a 9-a, vei simți o creștere a încrederii în sine, vei fi deschis la învățare și vei participa la numeroase dezbateri, dar există riscul să ai prejudecăți. Din cauza retrogradării lui Mercur și a întâlnirii repetate cu Chiron, s-ar putea să încerci să convingi persoane care nu împărtășesc viziunea ta despre tine sau despre obiectivele tale. Aceste persoane ar putea să-ți impună limite, ceea ce te-ar putea determina să te retragi în loc să lupti pentru ceea ce crezi. Daniela Simulescu spune ca este important să te distanțezi de persoanele care îți provoacă suferință în această perioadă. Pe de altă parte, acest tranzit poate fi benefic în ceea ce privește călătoriile și extinderea orizonturilor.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Mercur este în Casa a 8-a, unde se întâlnește cu Chiron și Nodul Nord. Deci, trebuie să fii atent la gestionarea resurselor tale. Acest tranzit poate aduce discuții intense despre bani, resurse și finanțele partajate. Dacă te afli într-un proces de partaj sau de moștenire, ar putea apărea surprize neplăcute, precum situații de înșelăciune sau cuvinte care să te rănească. Este posibil ca situația ta financiară să fie pusă la încercare și să te afecteze emoțional. Dacă ai solicitat un credit la o bancă, întâlnirea lui Mercur cu Chiron ar putea aduce provocări emoționale. Este important să te ferești de bârfe, indiscreții și să nu împărtășești prea multe detalii despre viața ta în această perioadă. Acest tranzit poate fi benefic pentru introspecție, terapie și explorarea aspectelor intime ale vieții tale, precum și pentru a dezvolta pasiuni noi.
Balanță/Ascendent în Balanță
Odată cu intrarea lui Mercur în Casa a 7-a, unde se întâlnește cu Chiron, Nodul Nord și cu Venus, guvernatoarea ta, comunicarea devine o componentă vitală în relații. Cuvintele celorlalți pot avea un impact profund,iar unele dintre ele vor provoca durere. Este important să îți exprimi gândurile și sentimentele, în loc să le eviți.
În contextul retrogradării lui Mercur în Casa a 7-a, este posibil ca oamenii cu care nu ai încheiat toate aspectele, în special cei din sfera personală, să reapară în viața ta. Dacă îți asumi responsabilitatea de a purta discuții cu aceștia în loc să îi eviți, acest lucru te poate ajuta în procesul tău personal de creștere și vindecare. În cazul în care ești implicat într-o relație, chiar dacă unele conversații pot fi dificile și pot provoca durere, sunt esențiale pentru evoluția relației tale.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Mercur este de azi în Casa a 6-a. Când este vorba de comunicare, trebuie să reții că e important să discuți cu colegii și să scapi de suspiciunile pe care le ai. Este minunat că ai o intuiție puternică, dar nu poți avea bănuieli legate de tot ceea ce este în jur. În loc să te simți persecutat, astrele îți recomandă să spui când ceva nu îți convine și să întrebi. Nu te încrede în promisiunile celorlalți, dar nici nu promite lucruri mărețe.
Cu Mercur în Casa a 6-a întâlnindu-se cu Chiron, dacă știi că ai probleme de sănătate, s-ar putea să întâlnești oamenii care să te ajute cu adevărat. Du-te în zona de medicină clasică, dar alege doctorul care să vadă imaginea de ansamblu, nu doar simptomele pe care le acuzi.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Mercur va trece în Casa a 5-a. Pentru că Mercur se va întâlni cu Chiron, vor apărea tot felul de situații. De exemplu, copiii pot spune lucruri care dor sau tu să le spui ceva de acest fel. Tot copiii îți pot aduce tot felul de reproșuri, mai ales dacă există certuri între tine și partener. Ei își doresc să fie auziți. Este o perioadă minunată dacă vrei să scrii. În acest fel te poți elibera de ceea ce simți. Comunicarea directă, în care îți exprimi sentimentele clar, mai ales cu copiii, te-ar putea ajuta mult.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Mercur intră în Casa a 4-a și se va întâlni cu Chiron, de trei ori. Din momentul în care Mercur intră în Berbec, astrologul îți recomandă să ai grijă de ceea ce este stricat prin casă și la orice nu merge. Evenimentele în familie vor avea parte de amânări, întârzieri și neînțelegeri. Întâlnirea dintre Mercur și Chiron îți aduce discuții dureroase cu membrii familiei, dar necesare. Vindecarea apare doar dacă accepți și te eliberezi de ceea ce simți.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Tranzitul acesta nu te ține pe loc. Vorbești mult, comunici, scrii, analizezi, procesezi, observi. Pot apărea destul de multe neînțelegeri. Este esențial să verifici de mai multe ori atunci când faci ceva. Cu Mercur în Casa a 3-a, când călătorești, trebuie să te asiguri că ți-ai introdus bine datele și că ai toate actele necesare. O altă recomandare este să reiei legătura cu oamenii dragi. Fii tu cel care inițiază discuțiile. Perioada este minunată pentru învățare. Poți să reiei anumite studii și să citești mult.
Pești/Ascendent în Pești
Mercur este în Casa a 2-a. Îți vin idei despre cum să faci bani, despre cum să îi învârți și cum să-ți folosești bugetul într-un mod mai optimizat. Pentru că Mercur se va întâlni cu Chiron, să ai în vedere că dacă te gândești prea mult la bani, nu îi faci. S-ar putea să-ți dai seama că ai niște facturi neplătite sau că ai bani de recuperat. Pot apărea și negocieri cu partenerul. Casa a doua vorbește și despre valoarea pe care ți-o acorzi. Ți-ai putea aduce aminte de momentele în care oamenii nu te-au prețuit, dar este necesar să treci peste ce s-a întâmplat.
Vezi și: Horoscopul părinților. Iată ce te caracterizează, în funcție de semnul solar!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
2025 se apropie cu pași...
Cum va fi 2025 pentru...
Să vedem ce urmează pentru...
Mercur a intrat în semnul...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
2025 se apropie cu pași...