Mercur în Balanță până pe 13 octombrie. Lecțiile lui pentru fiecare zodie și ascendent
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Planeta comunicării intră în semnul diplomației pe 27 septembrie. Iată ce aduce acest tranzit pentru fiecare zodie și ascendent!

Mercur este planeta care guvernează comunicarea, intelectul, memoria și transportul, iar semnul în care se află în astrograma noastră influențează aceste aspecte. Ca planetă a minții, Mercur ne modelează modul în care percepem lumea și locul nostru în ea. 

Când Mercur intră în Balanță (între 27 septembrie și 13 octombrie 2024), negocierea, diplomația și bunele maniere vor deveni prioritare. Chiar și cei mai agresivi vor înțelege că vor obține mai multe prin cuvinte frumoase. Ne vom concentra pe estetica comunicării și vom tinde să evităm conflictele. Găsirea unei soluții corecte și echitabile va necesita timp, dar va aduce beneficii de tip win-win.

Patricia Tate, astrolog internațional, aduce previziunile pentru fiecare zodie și ascendent. Ce ne-a pregătit Mercur în Balanță?

Berbec/Ascendent în Berbec

Mercur va intra în casa a șaptea. Vei comunica mai diplomatic, atât în plan personal, cât și profesional. Acest tranzit te va încuraja să te concentrezi pe corectitudine în ceea ce privește respectul reciproc în interacțiunile tale cu ceilalți. Este o perioadă ideală să rezolvi orice tip de conflicte pe care le ai.

Taur/Ascendent în Taur

Mercur se duce în casa a șasea. Concentrarea ta se mută pe modul în care îți poți ajusta comunicarea în mediul de lucru. Ai putea simți nevoia să îți eficientizezi rutina, să porți discuții profunde cu colegii sau să îți rezolvi problemele care au persistat la serviciu. O să ai mai multă claritate mentală.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Mercur, guvernatorul tău, va tranzita casa a cincea. Te va ajuta să vorbești despre pasiunile tale și ideile pe care le ai. Este un moment excelent în care să îți exprimi creativitatea. În acest fel, îți poți descoperi talentele. Ai putea să reiei ideile mai vechi. În plus, există șansa să te întâlnești cu foști parteneri.

Rac/Ascendent în Rac

Mercur va tranzita casa a patra. Îți va arăta că ai nevoie de o comunicare echilibrată cu membrii familiei. Este o oportunitate să rezolvi problemele din familie. Concentrează-te pe crearea armoniei în casă. Când vorbim despre stilurile de comunicare care nu ți-au priit, este momentul să le eliberezi.

Leu/Ascendent în Leu

Mercur se duce în casa a treia. Va trebui să ajustezi modul de exprimare în conversațiile zilnice. Ai putea simți nevoia să te implici în discuții mai profunde cu vecinii sau frații. Există șansa să ai o revelație, în special legată de comunicarea din trecut sau de problemele nerezolvate cu frații și vecinii.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Mercur, guvernatorul tău, îți părăsește semnul și va tranzita casa a doua, a banilor. Te încurajează să reflectezi asupra deciziilor financiare și asupra modului în care transmiți ceea ce simți în legătură cu banii. Este un moment bun să discuți despre economii, despre un buget echilibrat și despre investiții. Poți avea mai multă claritate în privința deciziilor financiare din trecut.

Venus în Scorpion până pe 17 octombrie. Iată beneficiile pentru fiecare zodie!

Balanță/Ascendent în Balanță

Mercur te vizitează până pe 13 octombrie. Acest tranzit vorbește despre modul în care te prezinți și cum ești văzut. Este despre tine și identitatea ta. Prin urmare, este necesar să lucrezi la modul în care te prezinți lumii. Ai nevoie de comunicare clară și echilibrată cu cei din jur. S-ar putea să revizitezi niște vechi tipare pe care le-ai avut.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Mercur va tranzita casa a douăsprezecea. O să reflectezi profund asupra tiparelor tale de comunicare din trecut și asupra gândurilor subconștiente. Vei înțelege de ce ai avut unele discursuri. O să simți nevoia de a fi mai privat. Totodată, vei avea mai multă claritate legată de problemele pe care le-ai ținut ascunse.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Mercur se duce în casa a unsprezecea. Vei vrea mai multe conversații semnificative cu cercul tău social. Este un moment ideal pentru a face proiecte de grup. Te poți apuca și de voluntariat. Ai șansa să rezolvi conflictele legate de prieteni sau pe cele de la locul de muncă. Gândește-te la conversațiile vechi pe care le-ai avut.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Mercur intră în casa a zecea. Este necesar să înțelegi importanța comunicării clare la locul de muncă. O să vorbești mai mult despre obiectivele tale profesionale. Mai mult decât atât, este o perioadă bună pentru negocierea unor contracte. Redefinește modul în care te prezinți persoanelor cu autoritate.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Mercur va tranzita casa a noua. Concentrarea ta va fi să extinzi orizonturile mentale. Ai nevoie să porți discuții filosofice. Vei vrea să explorezi noi idei și să te implici în dezbateri. În plus, pot interveni conversații despre călătorii, educație sau religie. Poți să îți rezolvi problemele din trecut legate de sistemul tău de credințe.

Pești/Ascendent în Pești

Mercur intră în casa a opta. Ai nevoie de conversații echilibrate despre finanțe și intimitate. Poți ajusta rolurile de putere din relațiile tale. În ceea ce privește deciziile financiare din trecut, ai putea să le înțelegi acum. Gândește-te la discuțiile trecute cu partenerul sau cu cei cu care colaborezi. Cu toate acestea, pot apărea tensiuni în relația ta.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Freepik.com

Marte retrograd în Leu, din 7 decembrie. Previziuni astrale pentru fiecare zodie

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop săptămâna 2-8 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu foto emisiune

Horoscop săptămâna 2-8 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zi bună de învățare pentru o zodie!

pixel