Nimic nu evocă tratamente absurde și ritualuri religioase bizare de vindecare atât de ușor precum noțiunea de medicină din Epoca Întunecată. Schemul de la „Saturday Night Live” cu frizerul medieval Theodoric din York spune totul cu portretizarea sa a unui doctor șarlatan care insistă să extragă pinte de sânge de la pacienții săi într-un mic atelier murdar.

Deși schița se bazează pe stereotipuri îndoielnice, este adevărat că multe leacuri din Evul Mediu sună complet ridicole - luați în considerare o listă scrisă în jurul anului 800 e.n. cu remedii derivate dintr-un vultur decapitat. Amestecarea creierului său cu ulei și inserarea acestuia în nas se credea că vindecă durerea de cap, iar înfășurarea inimii sale în piele de lup servea ca amuletă împotriva posesiunii demonice.
„Medicina din Epoca Întunecată” este o narațiune utilă când vine vorba de convingerile înrădăcinate despre progresul medical. Este o perioadă care stă ca abisul din care gânditorii mai iluminați s-au eliberat. Dar cercetările recente împing împotriva descrierii Evului Mediu timpuriu ca fiind ignorant și superstițios, argumentând că există o consistență și raționalitate în practicile de vindecare de atunci.

Ca istoric al Evului Mediu timpuriu, aproximativ între anii 400 și 1000 e.n., încerc să înțeleg cum societățile care au produs medicina cu vultur au văzut-o ca pe una dintre componentele unui spectru mult mai larg de terapii legitime. Pentru a recunoaște „progresul” în medicina din Epoca Întunecată, este esențial să vezi modelele mai largi care au dus un scrib medieval să copieze un set de rețete folosind organe de vultur.
Inovația majoră a epocii a fost articularea unei filosofii medicale care valida manipularea lumii fizice deoarece era un datoriu religios să păzești rațional sănătatea corpului.

Numele inovatorilor medicali clasici precum Hipocrate și Galen erau bine cunoscute în Evul Mediu timpuriu, dar puține dintre textele lor erau în circulație înainte de secolul al 13-lea. Majoritatea activităților intelectuale din Europa de nord aveau loc în mănăstiri, unde majoritatea scrierilor medicale care au supraviețuit de atunci au fost scrise, citite, discutate și probabil puse în practică. S-a presupus că superstiția religioasă a copleșit impulsul științific și biserica a dictat ce constituie vindecarea legitimă - și anume, rugăciunea, ungerea cu ulei sfânt, miracolele sfinților și penitența pentru păcat.

Cu toate acestea, „medicina umană” - un termen care afirmă agenția umană în descoperirea remediilor din natură - a apărut în Evul Mediu Întunecat. Apare din nou și din nou într-un text pe care călugării de la mănăstirea Lorsch din Germania l-au scris în jurul anului 800 pentru a apăra învățătura medicală greacă antică. Acesta insistă că medicina hipocratică a fost mandatată de Dumnezeu și că doctorii acționează ca agenți divini în promovarea sănătății. Argumentez în cartea mea recentă, „Embodying the Soul: Medicine and Religion in Carolingian Europe”, că o inovație majoră a acelui timp a fost sinteza creativă a ortodoxiei creștine cu o credință crescândă în importanța prevenirii bolilor.

Stabilirea unui cadru intelectual pentru studiul medical a fost o realizare a savanților medievali timpurii. Doctorii se confruntau cu riscul de a fi grupați împreună cu cei care se ocupau de vrăjitorie și folclor păgân, o posibilitate reală având în vedere că bărbații care au compus canonul medical grec erau păgâni ei înșiși. Scribii medievali timpurii responsabili pentru producerea cărților medicale ale epocii lor au creat argumente puternice despre respectabilitatea și pietatea doctorului. Argumentele lor se manifestă în ilustrații care sfințesc doctorul uman prin plasarea sa paralel cu Christos.
Această sfințire a fost un pas crucial în includerea medicinei ca propriu program de grad avansat la primele universități care au fost stabilite în jurul anului 1200 în Europa. Astfel a început licențierea vindecătorilor: elita „phisici” - rădăcina cuvântului englez „physician” - formați la universitate, împreună cu practicienii empirici precum chirurgii, herbalistii și vindecătorii feminini care pretindeau o autoritate unică în tratarea bolilor ginecologice.

Astăzi, dogmatismul religios este adesea echivalat cu ezitarea vaccinurilor și rezistența la adevăruri științifice de bază cum ar fi evoluția. Dar gânditorii profund religioși din trecut au văzut adesea medicina rațională ca o expresie a credinței, nu ceva care o pune în pericol. Remedii pe bază de plante erau scrise în marja lucrărilor medievale timpurii despre teologie, istorie, sacramentele bisericii și mai mult. Acest lucru sugerează că proprietarii de cărți valorau astfel de cunoștințe, și oameni de toate clasele schimbau activ rețete și leacuri din gură în gură înainte de a scrie cele mai utile dintre ele.

Deși din Epoca Întunecată nu supraviețuiesc istorii de caz, putem totuși forma o imagine a unei întâlniri de vindecare medie. Textele din acea perioadă subliniază nevoia ca doctorul să fie înalt învățat, inclusiv să fie bine citit în filozofie, logică, aritmetică și astronomie. Astfel de cunoștințe au permis vindecătorilor să situeze observațiile lor despre corpuri bolnave în regulile care guvernau transformările constante ale naturii.
Nu exista nicio modalitate de a percepe starea internă a corpului prin tehnologie - în schimb, vindecătorii trebuiau să fie ascultători și observatori excelenți. Ei căutau să potrivească descrierea pacientului despre suferință cu semnele care se manifestau extern pe corp. Interiorul cărnii nu putea fi văzut, dar fluidele pe care corpul le excreta - sudoare, urină, sânge menstrual, mucus, vărsături și fecale - transmiteau mesaje despre acel domeniu invizibil către exterior.

Diagnostica și prognostica doctorului se bazau pe citirea acestor „excremente” în plus față de simțirea schimbărilor subtile în puls.
Oamenii medievali erau investigatori detaliate ai lumii naturale și credeau că aceleași forțe care modelau peisajul și stelele operau în interiorul corpurilor formate din aceleași patru elemente ale pământului, apei, aerului și focului. Astfel, cum fluxul și refluxul lunii mișcau mareele oceanului, așa făcea să crească și să scadă umorile în interiorul corpului.

Modul în care anotimpurile uscau culturile sau provocau seva copacilor să curgă putea să se manifeste în corp ca bilă galbenă care surge în vara, și flegmă rece, umedă care picura în iarna. La fel cum fructele și carnea lăsate neatrinse începeau să se strice și să putrezească, așa și drojdia și materialul nedigerat din interiorul corpului se transformau în otrăvuri dacă nu erau expulzate. Apa stătută în bălți sau lacuri genera mâl și miros, și așa erau văzute lichidele stătute în vasele corpului ca terenuri de reproducere pentru vapori corupți.În acest sens, ciclul menstrual era reprezentativ pentru toate corpurile, suferind transformări interne conform ciclurilor sezoniere și purjate periodic pentru a elibera fluide acumulate.

Conform acestei logici, sănătatea depindea mai presus de toate de menținerea relației corpului cu mediul fizic și asigurându-se că substanțele treceau prin transformările lor proprii, fie că era vorba de mâncare care se transforma în umori, sânge care se răspândea în tot corpul, sau fluide excesive și deșeuri care părăseau corpul. Sângerarea era o terapie rațională pentru că putea ajuta la reechilibrarea fluidelor și la îndepărtarea toxinelor. Era vizibilă și tangibilă pentru pacient, și, în măsura în care înțelegem mai bine efectul placebo acum, este posibil să fi oferit un fel de ușurare.

Postul, purgarea, tonicele și, mai presus de toate, regimurile dietetice lunare erau, de asemenea, unelte proeminente pe care vindecătorii le foloseau pentru a preveni și a ameliora boala. Mai multe cărți medicale, de exemplu, specificau că consumul de băuturi cu scorțișoară în noiembrie și cu mentă sălbatică în august puteau recalibra temperatura corpului în iarnă și vară pentru că o băutură era încălzitoare în timp ce cealaltă răcoritoare.

Unele remedii medievale - cum ar fi unul produs din vin, fiere de vacă, usturoi și ceapă pentru a vindeca infecții ale ochilor - au fost dovedite mai târziu a fi probabil eficiente în tratarea bolilor. Dar dacă aceste remedii au funcționat sau nu nu este punctul. Pentru doctorii medievali, creierii de vultur și fierea de vacă operau conform aceleași logici care continuă să informeze cercetarea astăzi: Natura operează în moduri misterioase, dar deducția rațională poate descuia mecanismele ascunse ale bolii. Doctorii în Medicină au rădăcini directe în ridicarea medicinei „umane” din Epoca Întunecată.
Înainte de a ridiculiza doctorii medievali, luați în considerare cât de populare sunt curățările cu sucuri și regimurile de detoxifiere în secolul 21. Suntem cu adevărat atât de departe de medicina umorală astăzi?

Sursa: Reuters

Vezi și Incendiile care au condus la extincția în masă: un avertisment din istoria epocii de gheață a Californiei - podcast.