Marte intră în Capricorn. Daniela Simulescu: "Urmează o perioadă ISTORICĂ"
Autor: astrosens Team
Data actualizării:
Data publicării:
Marte va intra în semnul serios al Capricornului pe 24 ianuarie şi va rămâne acolo până pe 6 martie. Astrologul Daniela Simulescu, redactor-şef Astrosens.ro, vine cu precizări importante despre acest tranzit. Iată tot ce trebuie să ştii:

Cine este Marte? 

În mitologie, este Ares, zeul curajului, al războiului, al luptei, al iniţiativei.

Marte arată şi zona de pasiune, dar şi zona de agresivitate, de impulsivitate. Lui Marte îi plăceau luptele. Nu degeaba, în astrologie, Marte se simte cel mai bine în Berbec, apoi în Scorpion.

În Capricorn este ca un şef înţelept.

Marte intră în Capricorn pe 24 ianuarie şi va sta acolo până pe 6 martie, când şi Venus iese din Capricorn. 

Nu am spus degeaba acest lucru. Venus şi Marte se vor întâlni de Ziua Îndrăgostiților şi vor forma o conjuncţie care va ţine până la sfârşitul lunii februarie.

Marte în Capricorn

Marte este planeta acţiunii şi a pasiunii. Capricornul este semnul seriozităţii, al responsabilităţii, al intransigenţei, al organizării, al concentrării, al focusării, al planurilor lungi, al stabilităţii, al durabilităţii şi al elitismului.

Când Marte va trece în Capricorn, va lua toate credinţele noastre, toate speranţele şi o să le pună pe hârtie să le dea o formă.

Cu Marte în Capricorn va trebuie să ne asumăm mai mult viaţa noastră. Mulţi vom avea o trezire.

Cu Marte în Capricorn vorbim, în primă fază, despre partea profesională. Semnul Capricornului este semnul scării sociale.

Cu Marte în Capricorn până pe 6 martie, vă invit să vă gândiţi la locul de muncă pe care îl aveţi şi să vă organizaţi.

Cu Marte în Capricorn, cei care sunt lideri, manageri, vor avea mai multă putere. 

În timpul acestui tranzit se vor lua decizii la nivel mondial care nu ne vor conveni, că ni se par dure, limitative, dar va trebui să le respectăm.

Marte în Capricorn. Semnele cele mai afectate

În primă fază, tranzitul lui Marte până pe 6 martie îi va împinge foarte mult pe cei cu marcaj cardinal în astrogramă: Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn. Aceştia vor fi tensionaţi tocmai ca să facă o schimbare în viaţa lor sau să accepte schimbarea. Fie o fac ei conştient sau o fac alţi oameni din viaţa lor.

Vorbim foarte mult de deschiderea ochilor, de realitate, de obiectivitate. Acest tranzit nu ne va permite să mai visăm, să be imaginăm, să sperăm, ci va trebui să ne dăm seama că asta este lumea în care trăim şi de multe ori responsabil pentru propria viaţă suntem noi şi fiecare va trebui să îşi organizeze viaţa. Gândiţi-vă la viaţa voastră ca o construcţie. Cu Marte în Capricorn, el caută cei mai buni oameni să facă acea construcţie.

Dar, atenţie! Nu face compromisuri. Mai bine deloc decât făcut doar aşa, ca să fie. Pentru că acest tranzit îşi doreşte să vă faceţi planuri pe termen lung. Nu avem certitudinea 100%, dar cu Marte în Capricorn simţim nevoia de stabilitate şi fiecare dintre noi poate să îşi asigure stabilitate în anumite aspecte din viaţa noastră.

Mai face ceva acest tranzit: ne maturizează mult. Maturizarea este dură, directă, radicală, tăioasă. Ştiţi cum arată Marte în Capricorn? Ca un şef care pare să nu aibă nicio emoţie. 

Orice tentativă de corupţie în perioada următoare va fi dată în vileag.

Marte în Capricorn. Influenţă la nivel mondial

Lui Marte în Capricorn îi place puterea.

Mă gândeam câtă forţă vor avea liderii ţărilor importante sau câte ciocniri. Vor fi decizii radicale.

Lui Marte în Capricorn nu îi place negocierea. Greu cu negocierile în această perioadă. Fiecare îşi arată muşchii, puterea, nimeni nu lasă de la el.

Ţineţi-vă bine, urmează o perioadă istorică, din perspectiva mea.

Multe lucruri le vom şti, multe nu le vom şti pentru că se apropie şi Pluto. Se vor întâmpla lucruri la care nu vom avea acces.

Aspectele lui Marte în Capricorn

Pe 3 februarie face un sextil cu Jupiter. Aici se îndulceşte puţin.

Pe 8 februarie va face un trigon cu Uranus. Putem vedea situaţia din mai multe unghiuri. Nu renunţăm la a fi foarte radicali, dar ne vom da seama de multe situaţii.

Pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, face o conjuncție cu Venus. Este o conjuncție minunată pentru a începe o relație, pentru a ne descoperi senzualitatea, pentru a descoperi ce ne place, pentru a ne simți iubiți. Deci, din perspectiva asta, Marte în Capricorn ne ajută.

Venus și cu Marte se plimbă unul lângă altul până pe 6 martie, când amândouă vor intra în Vărsător. Este uimitor acest aspect. E ca și cum iubirea, pasiunea, afecțiunea și senzualitatea merg mână în mână ca să vă ajute să construiți sau să reconstruiți o relație.

Pe 23 februarie, Marte va face un trigon cu Pluto. Negocierile de care vă povesteam mai devreme. Pare că oamenii sunt mai dispuși să asculte sau să îl înțeleagă și pe celălalt.

Dar, pe 2 martie, înainte de a ieși din Capricorn, Marte face o conjuncție cu Pluto. Și la începutul lunii martie veți vedea decizii foarte importante, veți vedea declarații și o inversare a centrelor de putere. Adică, dintr-o dată, cine știați voi că este cel mai puternic, nu mai este cel mai puternic. Și asta se va întâmpla mai ales la nivel mondial.Veți auzi de lideri care au avut curaj să facă ce alții nu au avut curaj.

Marte în Capricorn. Recomandări

Ce v-aș recomanda de pe 24 ianuarie până pe 6 martie. să luați decizii. Nu o să vă pară rău.

Adică, dacă altă dată v-ar fi părut rău pentru deciziile respective, poate pentru că vi s-au părut dure, intransigente... Nu! Fiți șef într-un domeniu al vieții voastre, luați decizii și vă garantez că nu o să regretați după ce va ieși Marte din Capricorn.

Urmăreşte aici emisiunea completă despre Marte în Capricorn, prezentată de Daniela Simulescu:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel