Luna Plină în Taur pe 15 noiembrie. Daniela Simulescu: "Pot apărea situații care ne fac ravagii în buzunare, în conturi!”
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Peste doar câteva zile, o să avem o Lună Plină în semnul Taurului. Vezi ce ne spune astrologul DC News, Daniela Simulescu, despre acest eveniment astral!

Pe 15 noiembrie, astrele ne pregătesc o Lună Plină în al doilea semn din zodiac, cel al Taurului. Totodată, pe aceeași dată vom mai avea și un alt eveniment important - Saturn își oprește retrogradarea în semnul Peștilor și își reia mersul direct. 

Când avem o Lună Plină, ne reamintim că Soarele și Luna se află în opoziție, la 180 de grade. Este momentul acela când vizibil, putem vedea luna plină pe cer. 

În literatura de specialitate, când discutăm despre Luna Plină, avem în față un moment de finalizare, un apogeu, când Luna și Soarele se privesc față în față. În urmă cu doua săptămâni, am avut și o Lună Nouă.

Apar decizii, încheieri, iar pentru că aminteam de un unghi de 180 de grade, avem o relație. Știm că Soarele reprezintă energia conștientă, iar Luna o simbolizează pe cea inconștientă sau modul în care ne procesăm emoțiile. 

12 noiembrie: careu Mercur-Saturn. Cuvinte ascuțite, lecții dure!

Știm și că Soarele se află acum în Scorpion, un semn al crizelor, al supraviețuirii, iar Luna în Taur, un semn al siguranței. Vorbim, așadar, de o axă a resurselor. Taurul vorbește despre resursele de deasupra pământului, iar Scorpionul de cele din interiorul pământului. Când cele două sunt în opoziție, vine un moment de decizie, de hotărâre pe plan financiar. 

Această Lună Plină ne va aduce pe unii dintre noi într-un punct de unde ne vom da seama că strategia financiară abordată până în acel moment nu este una bună. Evenimentul acesta îi va influența mai ales pe cei cu marcaj fix în astrogramele natale: Taur, Leu, Scorpion, Vărsător. Acești nativi se pot trezi că buzunarele le sunt goale, că apare multă instabilitate.

De asemenea, trebuie să mai ai în vedere încă un lucru: o Lună Plină vine mereu să aducă rezultatele ultimelor șase luni, deci de când am avut o Lună Nouă în Taur. Așa că dacă ai marcaje în aceste patru semne, poți să te gândești ce s-a întâmplat în ultima jumătate de an, dacă ai început proiecte, dacă au mers bine sau dacă nu. Este un punct în care trebuie să decizi cu ce mergi mai departe. 

Luna în Taur se întreabă: de unde scot, de unde monetizez, de unde produc? Dacă nu mi aduce nimic bun, nu are rost să continui, fie că este obicei, pasiune, relație, cerc social. 

Problema este și că Luna este acum lângă Uranus, care nu o iubește deloc. Vom avea de-a face cu multă instabilitate, evenimente bizare și lipsa predictibilității. Mai ales în zona financiară. Trebuie să ne gândim în jurul datei de 15 noiembrie ce se întâmplă cu salariul nostru, cu cheltuielile noastre, cu veniturile, cu împrumuturile. 

Pot apărea situații care ne fac ravagii în buzunare, în conturi! Așa că putem lua decizii bruște de a nu mai cumpăra ceva care nu ne face bine. Este nevoie să ne refacem strategia financiară. 

Luna Plină de vineri se cheamă Luna Castorului! De unde provine această denumire?

Ce ne recomandă astrologul de această Lună Plină? Să nu ne lăsăm influențați de nimeni și de nimic și să găsim propriile căi prin care să ne gestionăm resursele, pe care trebuie să le investim în ceea ce contează cu adevărat. Această Lună Plină va oferi multă putere celor care vor să digitalizeze banii. 

Semnele fixe ar trebui să se lase pradă schimbării, deoarece Uranus urăște rezistența la schimbare. Dacă vi se spune să vă schimbați locul de muncă pentru mai mulți bani, nu ziceți nu. În final, este o perioadă fantastică pentru cei care vor să devină independenți pe plan financiar. 

Emisiunea completă poate fi urmărită aici: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop de weekend. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Neptun revine în mers direct în Pești pe 8 decembrie. Sfaturi și îndrumări utile pentru TOATE zodiile

Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop săptămâna 9-15 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop de weekend. Previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

pixel