Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
Luna Plină are loc pe 18 ianuarie, la ora 01:49 dimineaţa, în Rac.
Luna Plină este cea care schimbă lucruri în viaţa noastră, provoacă evenimente care să ne scoată la iveală nişte situaţii pe care noi nu am vrut să le vedem.
Iar acum, pentru că avem o Lună Plină în Rac, vorbim despre tot ce este familiar şi confortabil pentru noi. Mai bine zis, despre rădăcini, trecut şi despre ce nu vrem să lăsăm, chestiuni la care nu vrem să renunţăm.
Doar că această Lună Plină are nişte caracteristici mai rar întâlnite.
În primul rând, avem Soarele în Capricorn şi în conjuncţie cu Pluto şi este mai puţin de un grad.
Vedeţi, Luna Plină arată acolo că vrem să facem o schimbare. Racul vorbeşte de familiar, confort, de siguranţă, de familie, de trecut, de rădăcini. Capricornul vorbeşte de acum, de viitor, de ce construim.
Şi pentru că Soarele va fi în conjuncţie cu Pluto, lucrurile vor fi destul de grele. Pluto pică ca un plumb peste orice planetă şi te face să vrei să te predai. Tranzitele lui Pluto sunt de obicei apăsătoare, efectiv simţi că pierzi controlul. Şi pare ciudat, dar acum când pierdem controlul, când ni se pare că moare o parte din noi, atunci începem să trăim. Dar trebuie să fim în punctul în care nu facem conştient: "Gata, sunt dispus să renunţa la asta!"
Nu o să se întâmple aşa, ci trebuie să lucrăm la noi şi Universul le va aşeza în aşa fel încât să vină acel moment şi de acolo să înceapă să se întâmple lucrurile.
Luna Plină fiind pe axa Rac - Capricorn, vorbeşte despre noi începuturi în urma unor renunţări. Luna Plină este o fază de genul "până aici se poate. Mai mult de atât nu pot".
Vorbim în primă fază de semnele cardinale. Ele vor fi cele care vor sesiza în jurul lor că se întâmplă lucruri. Dacă ştii că ai în astrogramă Berbec, Rac, Balanţă şi Capricorn, vei resimţi din plin Luna aceasta Plină. Acolo e nevoie de un nou început.
Iar cu Pluto în conjuncţie cu Soarele, nu mai amânăm.
Pluto aduce un doliu emoţional în astfel de aspecte importante. Efectiv te bagă într-o situaţie, aduce o pierdere. Nu este neapărat legat de moarte. Poate se mută cineva, poate găseşte un alt loc de muncă, poate e o despărţire, pierzi legătura cu cineva. Tu nu ai niciun control, nici persoana respectivă, dar te simţi abandonat, te simţi al nimănui.
Cam aşa o să fie şi cu această Lună Plină în Rac pentru că vorbim de Rac, de emoţii care se lovesc de acest Soare şi de Pluto, dare este o planetă dură, implacabilă. Cu Pluto nu te pui. Pluto face ce vrea. Şi celelalte planete transpersonale, transgeneraţionale se joacă puţin cu viaţa noastră, dar cu Pluto nu merge.
Uitându-mă în astrograma momentului, are un ascendent în Scorpion. Gândiţi-vă că Luna Plină are loc şi în moment de Mercur retrograd şi de Venus retrogradă.
Luna Plină se petrece pe 18 ianuarie şi pe 17 ianuarie este Blue Monday. Cele două evenimente sunt strâns legate. Da, o să provoace multă apăsare această Lună Plină, că Racul ţine de tristeţe, de aşteptări, de visat, de vulnerabilitate, de sensibilitate, de dorinţă să fie bine.
Capricornul zice de acolo - mai e şi Pluto pe acolo- zice: "Care bine? Ce consideri tu că e bine?".
Fiind un ascendent în Scorpion, bineînţeles că perioada este transformatoare. De aceea, v-aş invita în jurul datei de 18 ianuarie să vedeţi ce nu funcţionează în viaţa voastră.
Alte detalii despre Luna Plină: se petrece pe axa 3-9. Pentru că este şi Mercur retrograd pe acolo, gândiţi-vă puţin dacă vă place unde locuiţi sau dacă vreţi să schimbaţi.
E un moment în care ziceţi: "Până aici! Eu vreau să stau într-un loc care în care să mă simt bine."
Luna asta Plină de pe 18 ianuarie este bună să vă mutaţi, să schimbaţi casa, să căutaţi chirie, să găsiţi un loc mult mai confortabil.
Pentru că se petrece pe axa 3-9 şi pentru că vorbim de componenta Rac-Capricorn, vedeţi cum se desfăşoară discuţiile cu familia, mai ales cu persoane mai în vârstă, bunici, părinţi. Şi vedeţi cum echilibraţi timpul petrecut la locul de muncă şi timpul petrecut cu familia. Că vor fi situaţii în care vi se vor spune: "Mai vii pe acasă sau nu mai vrei relaţia asta?"
Faptul că staţi mai mult la serviciu nu înseamnă că sunteţi dornici de muncă, ci vă este frică să vă implicaţi.
Find un ascendent în Scorpion, schimbările pe care le faceţi în jurul datei de 18 ianuarie sunt importante pentru că vor produce şi în interior nişte furtuni.
Pe moment, vor fi nervi, multă furie. Pentru că atunci când vorbim de semne cardinale, vorbim de furie. Multă agresivitate în jur. Energia Racului este plângăcioasă, iar Capricornul nu scoate o vorbă şi nu iese nimic de aici. Una dintre cele două trebuie să facă o schimbare.
Şi da, există riscul ca în această perioadă să se destrame şi multe familii şi multe relaţii vechi, mai ales că avem Venus retrogradă.
Iar pe plan mondial, cu Luna Plină în Rac, cu conjuncţie Soare-Pluto în Capricorn, vom avea parte de nişte decizii cu care nu ne vom putea lupta. Mai e şi Mercur retrograd, ne vom da seama că am luat şi nişte decizii proaste în trecut. Mai e şi Marte în casa a 2-a - în careu cu Neptun - vor apărea multe discuţii legate de ajutoare sociale, de pensii, salarii, alocaţii, reveniri, discuţii.
Dacă ar fi să luăm Luna asta Plină în Rac, cel mai bine ar fi să vă mutaţi, să schimbaţi casa. Poate fi un moment bun în care să decideţi să plecaţi din ţară sau să vă întoarceţi în ţară, fiind pe axa 3-9.
Dar vedeţi că Uranus va fi pe cuspida casei 7. Să nu vă bazaţi pe cei din jurul vostru. Deciziile astea trebuie să le luaţi voi. Partenerul, oamenii pe care vă bazaţi nu vor fi acolo. Şi în viaţa lor se vor întâmpla tot felul de lucruri. Aşa că, bazaţi-vă doar pe voi în perioada aceasta - de acolo şi sentimentul acesta depresiv că suntem singuri, că suntem ai nimănui, că nu ne iubeşte nimeni.
Eu nu cred că Blue Monday este cea mai deprimantă zi. Din perspectiva mea, zilele deprimante nu fac decât să ne oblige să stăm puţin mai mult cu noi.
Discutând cu specialişti din zona sănătăţii mintale, mi-au spus că depresia apare uneori ca o curăţare. În momentul în care ajungi în depresie, înseamnă că nu mai poţi să duci şi fiinţa ta zice stop. Cam aşa e şi cu această Lună Plină în Rac.
Nu vorbim doar despre zona imobiliară, de mutare, e şi de situaţiile în care vă băgaţi şi de care ţineţi cu dinţii, mai ales că au rădăcini vechi. Unele nu vă mai priesc, nu vă mai ajută. Din contră, vă dau în spate, vă dăunează, nu sunt sănătoase pentru voi.
Aveţi grijă la familie în perioada cu Lună Plină, renunţaţi la ceva ce nu vă face bine, încercaţi să vă duceţi şi spre viitor. Aveţi grijă la emoţiile voastre. Nu le exageraţi, cp nu are rost. Şi dacă apare o schimbare în jurul datei acesteia, să fie de bun augur pentru voi.
Urmăreşte aici emisiunea completă, prezentată de Daniela Simulescu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Trei zodii au mare noroc la...
Astrologul Daniela Simulescu...
Pluto, planeta legată de...
Să vedem ce urmează pentru...