Mercur în Săgetător, din 2 noiembrie. Daniela Simulescu: "Vom fi deschiși, optimiști, dar și moraliști. Le vom ști pe toate!”
Mâine, vom avea o Lună Nouă în semnul misterios și intens al Scorpionului. Acest fenomen astral ne invită să ne adâncim în introspecție și să ne explorăm dorințele ascunse. În timp ce trei zodii vor găsi o putere nouă și curaj în fața schimbărilor, alte patru se vor confrunta cu dificultăți, deci au nevoie de răbdare și adaptabilitate.
Luna Nouă în Scorpion. Daniela Simulescu: "Ne va ajuta să realizăm că TOTUL depinde de noi!”
Zodiile afectate de acest eveniment astral de mâine sunt următoarele:
Taur/Ascendent în Taur
Tu vei avea Luna Nouă în Casa a șaptea a relațiilor și a parteneriatelor, iar acest eveniment te poate tulbura în aceste sectoare ale vieții. Facem referire atât la relațiile romantice, la relații, la căsătorii, cât și la colaborări de tot felul. Relațiile existente pot fi destul de testate în această perioadă, dar, în același timp, cei singuri se pot implica în noi legături. Unii nativi își pot găsi o nouă colaborare. Totuși, chiar și cei care au disensiuni, au șansa de a ajunge la un consens, atât timp cât comunică liber și deschis despre ceea ce îi deranjează. Unii pot afla lucruri despre partener care le pot provoca deranj. Vei simți că ți-a trădat încrederea.
Leu/Ascendent în Leu
Această Lună Nouă se petrece în Casa a patra a familiei și a rădăcinilor. Unii se pot muta sau își pot reconfigura locuința, chiar dacă nu vor fi neapărat încântați de acest proces. Relația cu anumiți membrii ai familiei, părinți sau frați se poate schimba. Totuși, Luna Noua te încurajează să faci o curățenie masivă în locuință, să scapi de ceea ce nu îți mai aduce niciun beneficiu. Dar poți afla unele informații despre membrii familiei care te vor supăra pe moment.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Bineînțeles, reflectoarele sunt asupra ta, fiindcă Luna Nouă are loc în semnul tău. Acest eveniment astral îți poate aduce beneficii clare, dar numai dacă te lași purtat de intuiție și dacă alegi să faci lucrurile ca la carte. În caz contrar, această Lună Nouă te poate irita destul de mult, te vei simți blocat și nu vei ști ce drum să alegi mai departe. O să îți dai seama cine este cu adevărat alături de tine, cine te sprijină sau din contră, cine te vorbește pe la spate și vrea să te saboteze. Dar nu o să îți mai pese foarte mult ce spun oamenii despre tine.
Luna Nouă în Scorpion de pe 1 noiembrie. Afirmații care aduc lumină, învățare și transformare
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Această Lună Nouă are loc în Casa carierei și a statutului. Poți avea parte de noi începuturi, chiar dacă nu vor fi unele ușoare. Unii nativi vor alege să renunțe la locul de muncă actual ori să schimbe relația cu șeful, cu autoritățile. Acest eveniment este însoțit și de tot felul de provocări. Și statutul tău se poate schimbă, din singur într-o relație sau invers.
În același timp, semnele avantajate de Luna Nouă în Scorpion sunt:
Rac/Ascendent în Rac
Ai mâine o Lună Nouă în Casa a cincea a iubirii, a creativității, un aspect care îți priește de minune. Cei singuri au șansa de a cunoaște pe cineva nou, iar cei în relații își pot îmbunătăți legătura amoroasă. Nativii care au copii se pot bucura și mai mult de prezența lor, sunt încurajați să petreacă cât mai mult timp cu ei, să se distreze.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Ai un loc special atât la zodiile avatajate de acest tranzit, cât și la cele dezavantajate. Vei trece printr-un fel de resetare, poți avea ocazia să o iei de la zero în anumite situații din viața ta, să le pui punct și să mergi mai departe. Ai parte de o renaștere, pe toate planurile! Și să fim sinceri, îți place asta, pentru că este una din temele centrale ale arhetipului tău. Poți renaște din cenușă, exact ca pasărea Phoenix.
Pești/Ascendent în Pești
Luna Nouă are loc în Casa a noua. Studiile și călătoriile vor fi în centrul atenției. Te poți apuca din nou de anumite studii pe care le-ai abandonat, de cursuri, iar călătoriile te vor învăța foarte multe lucruri noi, dacă alegi să le privești mai în profunzime. Deci, nu doar să te plimbi și atât! S-ar putea să începi să lucrezi ori să colaborezi cu o persoană din străinătate, iar acest schimb de experiențe te va influența foarte mult. Este un moment bun să îți redescoperi și filosofia de viață.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Până pe 21 noiembrie, Soarele...
Iată care vor fi zodiile...
Pe 4 noiembrie, Marte va intra...
Previziuni noiembrie 2024....
Iată care vor fi zodiile...
Ultima lună de toamnă ne-a...
Pe 4 noiembrie, Marte își va...