Luna Nouă în Leu, de pe 16 august. Recomandări pentru fiecare zodie și ascendent - VIDEO
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Mâine, pe 16 august, urmează o Lună Nouă în semnul Leului. Descoperă previziunile și recomandările pentru fiecare zodie/ascendent, de la astrologul Daniela Simulescu!

De obicei, o Lună Nouă nu produce evenimente vizibile semnificative, dar de data aceasta va fi în careu cu Uranus. Deci ne vom confrunta cu multă imprevizibilitate. Mai ales în cadrul relațiilor. Nu trebuie să uităm că Venus este retrogradă în același semn.

La nivel personal, ar trebui să ne decidem să facem ceva pentru noi, să întâmpinăm cu bucurie acest eveniment astrologic, să ne deschidem în direcția vibrației sale. O Lună Nouă e un nou început. Putem folosi acest moment de conștientizare, putem să o luăm de la capăt.

O Lună Nouă e un nou început. De asemenea, este un prilej de fericire, o perspectivă optimistă, cel puțin din punct de vedere teoretic. Vorbim despre un eveniment extrem de special, care ne obligă să vedem partea plină a paharului.

Berbec/Ascendent în Berbec

La tine, Luna Nouă se petrece în Casa a 5-a. Ți se va părea că nu ești respectat, că nu primești respectul care ți se cuvine. Aduce în atenție și teme legate de valoare, respect și creativitate. O să simți o nevoie de afirmare, vrei să fii văzut pentru adevărata ta valoare, în special în relații, dar și în activitățile creative. 

Taur/Ascendent în Taur

În cazul tău, Luna Nouă o să aibă loc în Casă a 4-a. Așadar, discutăm despre un moment propice pentru a-ți reîmprospăta căminul, casa. De asemenea, ai ocazia să îți reinventezi spațiul personal. Ai face bine să reflectezi asupra modului în care te simți cel mai în siguranță și să faci schimbări care să arate cine ești tu cu adevărat. Poate îți vine o idee năstrușnică!

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Luna Nouă este în Casa a 3-a, cea a comunicării. Vor apărea idei noi, momente de inspirație și o nevoie de a explora moduri noi de exprimare. De asemenea, este un moment potrivit pentru a-ți largi orizonturile. Poți să citești o carte nouă, să explorezi un hobby nou. Îți priește acest eveniment astrologic!

Rac/Ascendent în Rac

Casa a 2-a va fi vizitată de influența Lunii Noi în Leu. Este un moment potrivit să îți evaluezi cheltuielile, dar și valoarea pe care o oferi lucrurilor din viața ta. Mai simplu spus, meditează asupra a ceea ce contează cu adevărat. Stabilește care sunt prioritățile tale din punct de vedere material.

Leu/Ascendent în Leu

Tu ești protagonistul acestui fenomen, fiindcă Luna Nouă are loc în semnul tău. Așa că poți să îi simți toate intensitățile, dar și toate contradicțiile. Este un moment propice pentru acceptare și introspecție, atât a părților luminoase, cât și a celor întunecate din tine însuți.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Luna Nouă își va face simțită influența în Casa a 12-a. Acest fenomen te îndeamnă să îți conștientizezi temerile și să le accepți ca atare. De asemenea, munca și nevoia de a te simți util reprezintă aspecte care vor fi în prim plan, chiar dacă nu ți-ai dat seama de acest lucru până acum.

Balanță/Ascendent în Balanță

Ai o Lună Nouă în Casa a 11-a. Este momentul potrivit să îți reevaluezi obiectivele și să le pui pe primul loc pe cele realiste. Nu trebuie să renunți la visurile tale, dar nu înceta să fii cât se poate de realist. Este un moment la fel de bun să îți mai ajustezi așteptările.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Casa a 10-a vorbește despre carieră și profesionalism. O să simți o nevoie de schimbare cu ocazia Lunii Noi în această casă. Vrei să fii mai responsabil și să îți redescoperi scopurile profesionale. De ce nu, poate vei lua în calcul și o schimbare în carieră. O să îți schimbi atitudinea, asta este clar.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

La tine, Luna Nouă va aduce influențe în Casa a 9-a și va pune în discuție principiile și valorile. Este un moment bun să reevaluezi ceea ce crezi și de ce crezi. Poți fi deschis la noi perspective. Nu trebuie musai să le accepți, dar trebuie să cunoști și partea opusă. Ieși mai des din bula ta.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Luna Nouă este în Casa a 8-a. Poți să îți descoperi sau redescoperi niște pasiuni și să te confrunți cu anumite tabuuri sau cu frici personale. Și, mai important, ar fi bine să ți le asumi în fața celorlalți. Nu crede pe nimeni când vine vorba de negocieri.

Vărsator/Ascendent în Vărsător

O să ai Luna Nouă în Casa a 7-a. Deci, relațiile vor fi vizate în prim plan. Poți să ai o tendința de a-ți proiecta nemulțumirile personale pe partener. De asemenea, este o perioadă de introspecție în ceea ce privește nevoile, dar și așteptările tale dintr-o relație.

Pești/Ascendent în Pești

În final, Peștii vor avea o Lună Nouă în Casa a 6-a. Ai face bine să explorezi perspective noi și să îți reevaluezi prioritățile, atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Nu trebuie să te pui pe un piedestal în sens egoist, dar nici să te lași eclipsat de alții. Nu uita de sănătate!

Urmărește aici emisiunea completă cu astrologul Daniela Simulescu! 

Youtube video image

Îți recomandăm să citești și următorul articol: PATRU cele mai norocoase Zodii de Luna Nouă din Leu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel