Luna Neagră/Lilith intră în Fecioară. Ce provocări aduce pentru fiecare zodie/ascendent până în iunie 2024
Autor: Daniela Simulescu
Data publicării:
Previziuni astrologice tranzitul lui Lilith în semnul Fecioarei. 

Este un tranzit care provoacă foarte multe frici. De ce? Pentru că Lilith, denumită și Luna Neagră, a fost percepută precum cea care îngrozește, sperie și provoacă, iar cei care aud de ea, se confruntă cu tot felul de stări contradictorii. Cum, de altfel, se și manifestă acest punct, Lilith. Atrage obsesiv, dar și respinge. 

În astrologie, Luna este responsabilă de emoțiile noastre, partea inconștientă. Deci atunci când acestea sunt departe, nu mai avem acces la ele. Cu alte cuvinte, ne putem detașa astfel încât să luăm cele mai îndrăznețe decizii posibile. Ne rupem de rădăcini, de tradiție, de tot ce înseamnă apartenență. Lilith este punctul în care Luna ajunge cel mai departe de Pământ. Acolo unde nu mai avem deloc emoții. Unde le putem controla 100%. 

Marți, 3 octombrie, Lilith intră în Fecioară, unde va sta până pe 29 iunie 2024. După tranzitul prin Leu, care a expus numeroase personalități cu un grad ridicat de narcisism, iată că, acum, Lilith pătrunde în semnul perfecțiunii. Ne vom duce obsesiv către ea pentru a fugi de haosul din viețile noastre. Lilith ne sperie, dar ne și atrage precum un magnet. Iar arhetipul Fecioarei este cel al algoritmului. 

Berbec/Ascendent în Berbec

Lilith va tranzita Casa a șasea, a muncii și a sănătății. Astrele te invită să iei decizii îndrăznețe în aceste domenii și să faci tot posibilul să fii mai organizat. Dar și mai detașat de unele obiceiuri nepotrivite. Dacă vei reuși până în iunie 2024, vei avea destule reușite. Stai departe de conflictele și idilele cu colegii! Lilith aduce totuși obsesii legate de ordine, curățenie, disciplină. Aveți grijă la ipohondrie!

Taur/Ascendent în Taur

Lilith tranzitează Casa a cincea, a plăcerii. Vrea să te facă mai pretențios atunci când este vorba iubirea de sine. Sau altfel spus, te vei lăsa atras de numeroase aventuri doar pentru a-ți valida unele aspecte. Relațiile cu copiii vor fi foarte testate. Creativitatea și flerul financiar se vor îmbina în mod practic. Dar atenție la jocurile de noroc!

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Lilith tranzitează Casa a 4-a, a familiei sau a rădăcinilor. Mulți dintre nativi pot să se dezlipească de membrii ai familiei. Te poți detașa, pleci de acasă și vrei să devii independent. Vei avea curaj să iei, în sfârșit, această decizie. Dar atenție că va fi cu cântec! De asemenea, pot apărea probleme în sfera imobiliară. Lilith sprijină spiritul rebel, dar nu și echilibrul emoțional. 

Rac/Ascendent în Rac

Lilith va tranzita Casa a treia, care guvernează formele de comunicare: vorbirea, gândirea, dispozitivele electronice. Te încurajează să spui ce nu ai spus până acum, să scrii, să înveți domenii la care nu te-ai fi gândit. Scrisul este foarte încurajat în următoarele luni, la fel și învățarea. Poți depăși frica de a vorbi în public. Curaj de a călători în locuri nebănuite. Neînțelegeri în relațiile cu frații și surorile. 

Leu/Ascendent în Leu

Din ianuarie, Lilith a fost în semnul tău. Și a acționat precum un burete abraziv. A scos la suprafață ce nu îți plăcea, pe toate planurile. Ce ascundeai. Dar, iată că de mâine, Lilith va tranzita Casa a doua, a resurselor. Lui Lilith îi plac banii, așa că te poate ajuta să faci mai mulți. Îi va sprijini mai ales pe cei independenți. Dar, stai departe de căile neortodoxe de a face bani! Există riscuri în acest sens. 

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Acești nativi pot întâlni următoarele două situații – fie scapă de anumite situații în care stăteau doar de dragul de a sta, fie vă bagă în anumite situații în care vă implicați, în anumite lupte. Priap este în casa a 7-a, nu o să vă fie ușor să fiți independenți pentru că voi aveți nevoie de atașament, conexiune, legătură. Și acolo este, să nu uităm, și Saturn cel cu responsabilitatea. Dar Lilith vine și zice să vă rupeți, cei din jurul vostru vor rămâne uimiți de comportamentul vostru. Arhetipul Fecioarei este cel al purității, iar Lilith este exact opusul. Deci veți avea o perioadă memorabilă până în iunie 2024!

Îți recomandăm și Horoscop 2024 pentru TOATE zodiile. Lecții, surprize, zâmbete și bucurie

Balanță/Ascendent în Balanță

Atenție la sănătate, în primul rând. Lilith tranzitează Casa a 12-a, care guvernează imaginația, creativitatea, poezia, jurnalele, subconștientul, secretele, misterele și nu numai. O să-ți testeze sănătatea, fizică sau mintală. Crezi că reușești să le faci pe toate, dar vine Lilith care vrea să-ți arate că te înșeli. Fii atent la obiceiurile toxice și la oamenii nepotriviți din jur. Trebuie să învățați să delegați, să îi lăsați și pe ceilalți să facă. În același timp, trecutul nu vă dă pace. Veți fi tentați să intrați în situații ascunse, periculoase.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Lilith o sa tranziteze Casa a 11-a, ce vorbește despre prietenie, echipe, grupuri sociale, comunități. Fii foarte atent la oamenii de care te lași înconjurat. Te poți îndrăgosti de prieteni și poți să înțelegi că ar fi ceva mai mult între voi. Și nu este deloc așa! Această etapă vă ajută pentru că veți intra în multe activități unde sunt implicați oameni cu care veți înțelege că nu aveți nicio treabă și veți dori să vă gândiți la cine sunteți voi.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Lilith va fi in tranzit în Casa a 10-a, care care se ocupă de carieră și imaginea ta în societate. Vei dori mai multă independență. Este posibil ca discuțiile cu șefii să nu fie neapărat pe placul tău. Dar Lilith îi va ajuta enorm pe cei care vor dori o schimbare șocantă. Reconversia profesională este bine aspectată. Vă implicați în proiecte la care nici măcar nu ați fi visat. Vă scoate din propriul confort și vă arată ce puteți realiza, ceva la care nu v-ați fi gândit vreodată.

Neptun este retrograd în Pești, până pe 6 decembrie. Care sunt cele mai afectate zodii?

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Lilith va fi în Casa a 9-a, cea care se ocupă de călătorii, expansiune, inspirație, filozofie, adică la toate lucrurile ce fac parte din evoluția ta personală. Este o perioadă extraordinară să învățați, să călătoriți, să cunoașteți lumea, dar aveți grijă să nu vă luați prea în serios! Lilith îi va ajuta pe cei care vor să plece din țară sau pe cei care vor să se întoarcă.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

După tranzitul prin casa a șaptea a relațiilor, iată că Lilith va traversa casa a 8-a, unde vă va aduce numeroase lecții. În această casă găsim moștenirile, banii proveniți din afaceri, împrumuturile, taxele, sexualitatea, intimitatea și fanteziile. Pot fi și pierderi umane, blocaje în intimitate sau chiar opusul, dar vă ajută să le rezolvați, vreți să accesați mai multe dintre resursele celorlalți. 

Pești/Ascendentul în Pești

Lilith tranzitează Casa a 7-a, ce guvernează toate parteneriatele, atât de afaceri, cât și amoroase. Dacă ești singur, poți să intri în relații doar de dragul de a o face, care țin mai mult de aspectul fizic. Adică, te vei lăsa atras de fluturașii din stomac și vei ignora semnalele lipsei de compatibilitate. Dacă ești într-o relație, Lilith îți poate aduce plictiseală pentru a te provoca să cauți metode pentru a reaprinde flacăra pasiunii. Atenție că, până în iunie 2024, pot apărea tot felul de idile scurte și intense!

Destinul și karma tranzitează axa Berbec-Balanță până în 2025. Previziuni pentru fiecare zodie/ascendent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Foc: Berbec, Leu și Săgetător?

pixel