Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Pământ: Taur, Fecioară și Capricorn?
Puțin timp ne mai desparte de...
Deși retrogradarea va fi de pe 21 aprilie până pe 15 mai, efectele lui Mercur retrograd în Taur se simt deja. Să ne amintim că planeta comunicării a intrat în semnul contaminat de retrogradare pe 3 aprilie și va scăpa de acesta abia pe 11 iunie.
Acest tranzit vrea de la noi să fim mai selectivi, să ne bazăm pe ce avem, să fim siguri, să ne reparăm greșelile făcute până acum.
Nu vine în niciun caz să ne pedepsească, ci doar să ne ofere un răgaz pentru a putea construi ceva solid, pentru a nu mai fi atât de superficiali.
Ne dă și o lecție importantă: suntem umani și nu putem controla totul. Și lucrul acesta are frumusețea sa, până la urmă. Mai mult, toate deciziile financiare luate în ultimele săptămâni vor fi reluate.
În plus, va trebui, că ne place sau nu, să avem răbdare. Mercur retrograd în Taur este precum un sol al tranzitului lui Jupiter în același semn, care va începe pe data de 16 mai.
Previziuni pentru fiecare Zodie și Ascendent! Ce vrea Mercur Retrograd de la tine? Dar care este lecția pe care trebuie să o înveți?
Berbec/Ascendent în Berbec
Mercur va retrograda în Casa a 2-a, a banilor și a resurselor. Iar Mercur în Taur despre asta vorbește. Deci vei avea de-a face cu tot soiul de amânări, de blocaje, de limitări. Înțelegi că este vorba despre o anumită sumă, după care afli despre alta. Poate se vorbește despre o anumită creștere salarială, dar aceasta se amână.
Și în plus, efectele acestei retrogradări se vor simți până pe 11 iunie. Până atunci, tot ce înseamnă salariu, cheltuieli, buget sau investiții va fi dat peste cap. Nici tu nu știi de unde să mai iei banii de care ai nevoie. Se recomandă să ții bine de bani și să fii cât mai pragmatic cu putință.
Taur/Ascendent în Taur
Mercur va retrograda în semnul tău! Așa că ești primul luat în vizor, să spunem așa. Ce înseamnă asta? Că te vei răzgândi de foarte multe ori. Nu o să fii sigur de nimic și o vei fi super interiorizat, nu prea o să fii comunicativ. Ai nevoie de timp.
Oricum Mercur în semnul tău este destul de metodic, dar acum că retrogradează, până iei tu o decizie, iau alții înaintea ta. Poate să ți se pară ceva neplăcut, dar ai nevoie de mai multe argumente, de mai multe calcule și dovezi. Pregătește-te să ai multă răbdare și nu te grăbi cu nimic.
Reapar oameni în viața ta, dar și multe probleme legate de tehnologie. Apar întârzieri. Ia în calcul tot ce înseamnă sănătate.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
Nu o să îți placă această retrogradare a lui Mercur, pentru că va fi în Casa a 12-a. Și acolo va intra și Jupiter pe data de 16 mai. E ca și cum Mercur îți spune că nu ai energie deloc, că o să exagerezi cu orice gând, te panichezi din orice.
Ba mai mult, vei încerca să cauți soluții la problemele prezente bazându-te pe trecut. Însă gândește-te dacă acele soluții au funcționat vreodată. Nu insista pe trecut și nici să te întorci la oamenii din trecutul tău. Nu exagera, fiindcă este posibil ca din orice subiect să faci din țânțar armăsar. Ai grijă și la tot ce înseamnă vicii și secrete.
Rac/Ascendent în Rac
Mercur retrograd o să îți dea peste cap planurile, pentru că va fi în Casa a 11-a. Apar neînțelegeri și blocaje în comunicare cu prietenii, cu anturajul. Pot apărea supărări sau contre. După care, dacă îți faci planuri în intervalul retrogradării lui Mercur în Taur, mai bine nu.
Fiindcă nu o să te poți ține de acele planuri. Apare tot timpul ceva neprevăzut. La care vei opune rezistență.
Leu/Ascendent în Leu
Mercur va retrograda în Casa a 10-a și anunță și vizita lui Jupiter în aceeași casă. Astrologul îți recomandă să nu mai ai așteptări. Dacă șefii sau superiorii îți promit marea cu sarea, s-ar putea să rămâi dezamăgit. Nu o să vină mai nimic din ce te aștepți.
O să te superi și o să te enervezi, desigur, pentru că Mercur în Casa a 10-a aduce discuții cu superiorii. Nu te supăra și acceptă că așa este construită lumea din când în când. Cu intrarea lui Jupiter aici de pe 16 mai, lucrurile se vor schimba.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Mercur este guvernatorul tău și se duce în Casa a 9-a, unde va retrograda. Ce se întâmplă? Dacă ai de dat examene, nu este o perioadă minunată. Pentru că înveți ceva și fix acel subiect nu îți pică la examen. În călătorii, Mercur retrograd o să îți dea viața peste cap.
Pot să apară probleme la cumpărarea biletelor, probleme în aeroport sau cu cazarea pe care o alegi. Aceleași dificultăți pot apărea și în ceea ce privește actele sau diferite întârzieri, mai ales dacă mergi cu mașina. Ești îndemnat să te înhami cu multă răbdare dacă vrei să călătorești în acest interval.
Balanță/Ascendent în Balanță
Mercur este retrograd în Casa a 8-a. Discuțiile despre moșteniri, despre partaje, despre negocieri sau împărțeli sunt pline de probleme, întârzieri și neînțelegeri. Ai impresia că oamenii nu vor, dar de fapt, nici tu nu vrei. Ești tentat să aplanezi, să întârzii, să frânezi niște discuții.
Dacă vrei să faci o investiție și găsești un asociat, nu promite multe și nu crede nici în promisiunile sale. Ai și niște frici greu de controlat.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Mercur retrogradează în Casa a 7-a. Pot să reapară parteneri pe planul afectiv sau apar anumite subiecte care nu ți-au convenit. Atât timp cât este Mercur retrograd, cu greu găsești un numitor comun cu partenerul. Îți aduci aminte de niște subiecte și tinzi să scoți ochii.
Sau cel de lângă tine îți reproșează tot felul de lucruri. Nu te întoarce la oamenii din trecut și ar fi bine nici să nu începi relații noi cât timp Mercur este retrograd.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Mercur va fi retrograd în Casa a 6-a. Așa că neînțelegerile cu colegii vor fi la ordinea zilei. S-ar putea ca aceștia să nu se țină de cuvânt și la fel vei proceda și tu. Apare, deci, foarte mult stres în această zonă. Apar elemente neașteptate la locul de muncă, te stresezi și te panichezi foarte mult.
Retrogradarea lui Mercur în Casa a 6-a are legătură și cu sănătatea, cu analizele și cu diagnosticele. Ai face bine să mai ceri încă o opinie în legătură cu aceste subiecte.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
La tine, Mercur va retrograda în Casa a 5-a. Dacă ai tot amânat unele activități ale copiilor, spunând că te vei ocupa de ele altădată, nu o să le mai poți amâna, ci va trebui să te ocupi de ele.
În plus, discuțiile cu copiii pot deveni complicate, pline de suișuri și coborâșuri. Pe plan afectiv, acest Mercur retrograd te poate transforma într-o victimă. Vrei mai multă atenție de la partener și ești dispus să faci adevărate drame pentru a obține ce vrei.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Mercur va fi retrograd în Casa a 4-a și reapar discuții cu membrii familiei. Sau apar tot felul de subiecte legate de taxe, de moșteniri, de case, de apartamente. Pot să apară discuții atât cu familia în care te-ai născut, dar și cu membrii celei pe care ai creat-o.
Pot să apară și diverse stricăciuni prin casă, fie că este vorba despre un televizor sau o țeavă. Ai grijă și la aceste aspecte.
Pești/Ascendent în Pești
Ție o să îți priască de minune această retrogradare a lui Mercur, pentru că Saturn fiind deja în semnul tău, îți mai ia din fantezii. Mercur va retrograda în Casa a 3-a și te mai așează și el. Dintr-o dată, devii foarte calculat, foarte analitic și pragmatic. Iar asta este un lucru bun.
Practic, nu te mai grăbești cu nimic. Începi să devii mai selectiv. Și este posibil să revezi oameni din tinereți, din școală sau foști colegi, dar cărora nu te grăbești să le împărtășești viața ta, ci doar strictul necesar. Ai mare grijă și la drumuri.
Vezi și: PATRU zodii care se pregătesc de schimbări memorabile. Află dacă te afli printre ele!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Puțin timp ne mai desparte de...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
2025 se apropie cu pași...
Cum va fi 2025 pentru...
Să vedem ce urmează pentru...
Mercur a intrat în semnul...
Încrederea este o piatră de...
Iată câteva previziuni...
Puțin timp ne mai desparte de...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Decembrie promite să fie o...