Lava Cake, rețeta unui desert fabulos. Musafirii vor fi impresionați
Autor: Ioana Popa
Data publicării:
Lava Cake este un desert pe care îl poți prepara atunci când vrei să-ți impresionezi musafirii. Iată rețeta...

Ingrediente

- 170 g ciocolată amăruie 50%
- 115 g unt
- 30 g făină
- 60 g zahăr tos
- 1 g sare
- 4 ouă mari

Cum se prepară

Preîncălzește cuptorul la 218°C. Taie ciocolata în bucăți, apoi pune-o peste unt, într-un bol rezistent la căldură. Pune bolul la cuptorul cu microunde și topește amestecul, cu pauze odată la fiecare 10 secunde pentru a-l amesteca. Alternativ, poți realiza amestecul de unt și ciocolată pe baie de abur.

Amestecă făina, zahărul și sarea într-un bol. Într-un bol separat, amestecă două ouă cu două gălbenușuri. Toarnă amestecul de făină și amestecul de ouă peste cel de ciocolată. Amestecă atent totul, cu ajutorul unei linguri de lemn, scrie retete.unica.ro. Aluatul ar trebui să fie gros, dar fără cocoloașe.

Pregătește aproximativ 5 forme termo-rezistente, pe care le tapetezi cu pudră de cacao. Pune-le pe toate pe o tăviță și toarnă amestecul pregătit mai devreme în forme. Pune tava cu forme în cuptor, timp de 12-15 minute. Când sunt gata, ar trebui să aibă un aspect ferm pe laterale și un aspect moale în partea de sus.

După ce scoți tava din cuptor, așteaptă un minut pentru ca prăjiturile să se răcorească puțin. Mai apoi, răstoarnă-le pe fiecare pe câte o farfurie. Opțional, poți să le pudrezi cu puțin zahăr pudră.

Desertul se servește când încă este fierbinte, cu înghețată și fructe alături. 

Citește și:

Rețete de prăjituri pe care merită să le încerci în weekend

1. Prăjitură cu dovleac copt

Această prăjitură nu este recomandată doar pentru sezonul rece, ci de fiecare dată când simți nevoia de acest preparat aromat și gustos.

Ingrediente:

400 g de piure de dovleac copt

150 g de zahăr brun

150 ml de ulei

2 ouă

Coaja rasă de la o lămâie

O lingură de esenţă de vanilie

1-2 linguriţe de scorţişoară

300 g de faină

Un plic de praf de copt

Un vârf de sare

Prepară piureul de dovleac. Taie-l în bucăți mici și scoate semințele dovleacului. Pune bucățile pe o hârtie de copt și introdu-le în cuptor pentru o ora, până când vezi că intră ușor furculița în ele.

Îndepărtează coaja și pune dovleacul în mixer, până când obții un piure cremos și fin. 

Apoi treci la pregătirea prăjiturii. Încălzește cuptorul la 180 de grade și tapetează o tavă rotundă cu făină și unt. 

Între timp, amestecă piureul de dovleac cu ouăle, zahărul brun, uleiul și cu aromele. Amestecă bine cu un tel. Pune și făina, praful de copt și sarea. Mixează bine, până când se încheagă compoziția. Toarnă această compoziție în tavă și pune totul la cuptor cel puțin 45 de minute, până când se taie ușor. 

2. Fursecuri gustoase de casă

Ingrediente pentru 30-40 de fursecuri:

180 g de unt moale

280 g de făină

Un ou

100 g de zahăr pudră

O păstaie de vanilie

O linguriţă coajă rasă de lămâie

Un vârf de sare

Ingrediente pentru decor: cireșe confiate/ciocolată albă sau neagră/fulgi de ciocolată/bombonele

Le poţi pregăti oricând îţi doreşti, chiar și în acest weekend!

Pentru această reţetă, poţi folosi fie pistolul pentru biscuiţi, fie formele clasice pentru fursecuri.

Se adaugă untul moale în mixer, apoi zahărul, sarea, coaja rasă de lămâie, păstaia de vanilia şi mixezi, până obţii o compoziţie omogenă.

Pune şi oul, până se integrează în crema omogenă, apoi adaugă făină, până ai  un aluat cremos cu consistenţă densă.

După ce aluatul este gata, utilizează formele pentru fursecuri, în funcţie de preferinţe şi adaugă-le în cuptor, în tava. Înainte de a le introduce în cuptor, nu uita de ingredientele cu care poţi orna fursecurile: bombonele, perle de zahăr sau cireşe confiate, care le vor oferi un gust nemaipomenit. De îndată ce fursecurile s-au copt, se pot consuma calde sau reci, cu un pahar cu lapte. Citește mai departe>>

Image by Freepik

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Supa-cremă de linte, o mâncare de post plină de energie

Iată o rețetă simplă de mâncare de post, plină de...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop azi pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia care se va chinui să vadă jumătatea plină a paharului

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

pixel