La ce să ne așteptăm cu Saturn retrograd în Pești? Opiniile astrologilor internaționali
Autor: Gentiana Mocanu-Pavel
Data publicării:
Pe 17 iunie, Saturn va fi retrograd în Pești. Află care sunt previziunile de la unii dintre cei mai cunoscuți astrologi din lume.

Saturn, supranumit și Lordul Karmei, o să înceapă retrogradarea în ultimul semn al zodiacului, cel al Peștilor. Această retrogradare începe pe 17 iunie și va dura până pe 4 noiembrie.

Ce părere au astrologii despre acest subiect?

În primul rând, Patrick Arundell este de părere că vom avea parte de 20 de săptămâni foarte intense, din toate punctele de vedere. De ce? Pentru că Saturn este planeta care ne oferă lecții. Și nu unele foarte simple, ci lecții grele, din care să avem ceva de învățat.

Însă, în egală măsură, dacă ne-am făcut bine treaba, Saturn nu este aici doar să ne pedepsească, ci aduce cu sine și multe oportunități, după cum spune astrologul internațional. Dar pentru asta, trebuie să fim mult mai responsabili și să nu ne mai mințim singuri.

De fapt, Saturn vrea să ne arate ce putem realiza cu adevărat. Fără ocolișuri și speranțe deșarte.

Totodată, Gina Lyhane spune că retrogradarea lui Saturn ne va încetini, indiferent dacă ne este pe plac acest lucru sau nu. Pot apărea diferite întârzieri, blocaje pe drum, dificultăți în a lua decizii, nesiguranțe de tot felul. Retrogradarea lui Saturn va avea un impact puternic asupra fiecăruia dintre noi, în funcție de casa pe care o tranzitează.n  șansă extrem de importantă. Aceea de a nu ne mai grăbi! Avem mai mult timp să ne gândim la ce vrem să facem, ca să nu ne mai aruncăm cu capul înainte. Saturn pur și simplu nu ne va lăsa să luăm decizii pripite.

Când este retrograd, Saturn te lasă să reflectezi. Să fii mai sigur de ceea ce îți dorești. Este adevărat, însă, că poate aduce îndoieli, griji în exces, dubii asupra a orice ai de făcut în viața de zi cu zi. Te poți simți blocat. Relaxează-te și încearcă să nu te stresezi din orice.

Și Lori Lothian atrage atenția asupra lui Saturn retrograd în semnul Peștilor. Ce ne spune astrologul? Că Saturn nu a mai fost în acest ultim semn al zodiacului din 1993. Așa că este un tranzit important, care poate lăsa urme în viețile noastre.

Acest astrolog discută despre personalitatea acestei planete, care nu trebuie neglijată. Discutăm despre Saturn sau Cronos, părintele timpului, al exigențelor, dar și al durității. Cel care este aspru, implacabil și calculează totul foarte atent.

Saturn vrea să ne mai scuture puțin și să ne ia din visele acelea copilărești. Vrea să ne aducă mai mult cu picioarele pe pământ. 

În final, Lada Duncheva spune, la rândul sau, că minciunile și iluziile vor fi dărâmate cu Saturn retrograd în Pești. Atrage atenția următoarelor zodii, care vor fi cele mai afectate. Vorbim despre semnele mutabile din zodiac, deci Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești. 

Aceasta spune că este prima dată când Saturn este retrograd în Pești după aproape 30 de ani. Și că poate aduce schimbări importante, în special zodiilor mai sus amintite. Mai mult, deja putem să resimțim energia acestui tranzit. Nu se vor întâmpla doar întârzieri și blocaje, ci și lucruri bune, mai ales dacă avem țeluri înalte și ne ținem de treabă. Pentru că lui Saturn îi plac seriozitatea și responsabilitatea. Poți începe să vezi rezultatele, dacă ai făcut unele eforturi.

Vezi și: A doua întoarcere a lui Saturn. Cititorii Astrosens confirmă că acest eveniment astrologic le-a oferit un parcurs nou

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

freepik.com

Zodiile care trebuie să își corecteze greșelile înainte de sfârșitul anului. E timpul să tragă linie!

pixel