29 noiembrie - Ziua în care aruncăm resturile de mâncare din frigider
Autor: Daniela Simulescu
Data publicării:
O sărbătoare menită să ne ajute să schimbăm unele obiceiuri. 

Ziua aruncării resturilor de mâncare din frigider

Faptul că în frigider se strâng multe alimente care ajung să se strice este o realitate cu care se confruntă mulţi oameni. Aceasta se întâmplă din cauza obiceiurilor proaste de cumpărături şi de pregătire a mâncării. Pregătirea cantităţii potrivite de mâncare pentru familie sau pentru invitaţi este o provocare căreia nu ştim de multe ori să-i facem faţă, aşa că sfârşim prin a găti din abundenţă pentru a ne asigura că este suficient pentru toată lumea. Când, în schimb, ne trezim cu prea multă mâncare, o depozităm în frigider şi uităm de ea. Sau putem să avem grijă să nu o uităm mult timp în frigider, ci să o consumăm cât mai repede posibil, întrucât rar mâncarea se strică imediat şi în acest fel evităm risipa. Pentru aceasta ne putem inspira din următorul citat al autorului american Calvin Trillin, câştigător al Premiului Thurber pentru umor american şi membru ales al Academiei Americane de Arte şi Litere. Cel mai remarcabil lucru despre mama mea este că, timp de treizeci de ani, nu a servit familiei decât resturi. Mâncarea originală nu a fost găsită niciodată!, a scris acesta, citat de site-ul daysoftheyear.com. Ziua aruncării resturilor alimentare (#ThrowOutYourLeftoversDay), marcată în fiecare an la 29 noiembrie, este ocazia perfectă nu numai pentru a scăpa de mâncarea veche abandonată în fundul frigiderului, dar şi de obiceiurile care au dus la prezenţa ei acolo!

Sursă: AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ce aduce Marte în Berbec pentru Gemeni/Ascendent în Gemeni până în iunie

freepik.com

Marte în Berbec de pe 30 aprilie. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Pixabay.com

Ce trebuie să știe nativii din zodiacul chinezesc până pe 8 mai? Aveți mai multă putere!

Sursă foto: Pexels

Care sunt ZODIILE care vor avea cele mai LUMINATE sărbători

pixel