Îngerul părinte și îngerul mentor. 4 îngeri și cum ne ajută ei
Autor: astrosens Team
Data publicării:
  Chantel Lysette, autor și lucrător cu terapii angelice, vorbește în cartea sa “Codul Îngerilor“, despre conceptul de înger părinte și înger mentor. Deși poate părea același lucru, între cei doi există mari diferențe, conform autoarei.       

Încă de mici părinții de învață că ne naștem fiecare cu un înger păzitor, care ne ajută pe tot parcursul vieții și ne ferește de pericole, accidente și greutăți. Cei mici sunt învățați de la vârste fragede să se roage la îngerul păzitor pentru a-i proteja de rele. Deși tradiția creștina pune, în general, accent pe un singur înger care are grijă de fiecare dintre noi, lucratorii cu lumină contrazic de cele mai multe ori această teorie. 

Chantel Lysette, autor și lucrător cu terapii angelice, vorbește în cartea sa despre două tipuri de îngeri: îngerul părinte și cel mentor. Fiecare dintre cei doi are rolul său clar definit. Astfel, îngerul părinte este cel alocat fiecăruia dintre noi în momentul nașterii. Acesta ne va însoți până în momentul în care ne terminăm misiunea pe Pământ și ne întoarcem în planul spiritual. 

Înger părinte sau mentor, care e diferența 

În cartea sa “Codul Îngerilor“, Chantel face clară diferența între îngerul care ne însoțește de la naștere până în momentul morții și îngerul care este responsabil cu protecția noastră. Primul, spune autoarea, este cel care ne poate ajuta să înțelegem care este scopul nostru în această viață. Doar în cazuri excepționale, atunci când este însărcinat de Dumnezeu sa facă acest lucru, acesta ne și protejează. 

A doua tipologie expusă este cea de înger mentor, sau în tradiția general acceptată acea entitate la care te rogi și te protejează de rele și nu numai. Acesta, spre deosebire de îngerul părinte, se schimbă pentru fiecare dintre noi în diverse etape ale vieții în funcție de perioadele prin care trecem. Fiecare înger are un domeniu al său de acțiune, iar semnele de la acesta pot veni inclusiv în vise. De aceea și motivul pentru care mulți terapeuți cu lumină își sfătuiesc clienții să țină un jurnal de vise. 

Gabriel și Mihail

Numele Gabriel înseamnă “Dumnezeu este puterea mea”. Biblia îl descrie ca fiind îngerul care a adus vestea naștere lui Iisus. Este cel care te va ajuta să-ți înțelegi mai bine rolul de Pământ, dar oferă și deschidere către clarviziune. De asemenea, ajută femeile care vor să rămână însărcinate. 

Mihail, supranumit și “Marele Prinț“ este cel care ajută oamenii să-și învingă fricile. Totodată, el protejează de energii negative și spirite malefice. De asemenea, arhanghelul vă poate ajuta în timpul unei crize. “Culoarea auriei Arhanghelului Mihail este un purpuriu regal, atât de strălucitor, încât arată ca un albastru de cobalt … Mulți oameni raportează că au văzut luminile albastre ale lui Michael într-o criză … În timpul crizelor, oamenii aud vocea lui Michael la fel de tare și clar ca și cum ar vorbi o altă persoană“, spune celebra autoare Doreen Virtue într-una dintre cărțile sale. 

Raphael și Uriel 

Arhanghelul Rafael este cel mai bine cunoscut pentru puterea sa de vindecare. Aura sa este verde smarald, iar simbolul său este caduceus, frecvent întâlnit ca logo în spitale, clinici, dar și farmacii. Rafael te poate ajuta atât cu vindecarea fizică, dar și cu cea emotională și energetică. 

Nu în ultimul rând, un alt înger cunoscut este Uriel, care are aura galben strălucitoare, ca aurul, de aici și numele său care înseamnă “lumina lui Dumnezeu“. Uriel ne ajută când avem nevoie de soluții și când vrem să vedem adevărul. Acesta vine cu informații practice și ne salvează atunci când o problemă pare să nu aibă rezolvare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Aritmia cardiacă: mit și realitate

E adevărat că, odată cu înaintarea în vârstă, crește și riscul de aritmie?...


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Aritmia cardiacă: mit și realitate

E adevărat că, odată cu înaintarea în vârstă, crește și riscul de aritmie?...


Top citite
freepik.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie trebuie să-și vadă lungul nasului!

freepik.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care va fi dezamăgită de prieteni

Pixabay.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să se abțină de la cheltuieli!

Sursa: pixabay.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie ar trebui să îndrăznească mai mult!

pixel