Aspectele zilei. Pluto va spune o poveste care va răsuna timp de două decenii iar trigonul Soare-Neptun e precum un val de lumină!
Pe 7 martie, în aceeași zi în care Saturn intră în semnul Peștilor, o să avem și o Lună Plină în Fecioară. Luna Plină îi va afecta mai mult pe cei care au în astrograma natală marcaj mutabil: Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești.
Cu Luna Plină în Fecioară şi cu Soarele în Peşti, vorbim despre o axă a vindecării, de o axă a suferinței, o axă a dezinformării şi o axă a tot ce înseamnă profesional, sacrificiu și compasiune. Va fi o zi bună pentru a încheia socotelile cu un loc de muncă sau cu un domeniu în care activezi. Dar da, nu va fi deloc ușor.
Când avem o Lună Plină, Soarele și Luna se află într-o opoziție. Soarele va fi în Pești, iar Luna în Fecioară.
Când vorbim despre arhetipul Fecioarei, aducem în discuție matematica, eficientizarea și optimizarea. Dacă vorbim despre cel al Peștilor, avem dizolvare, haos și confuzie. Când aceste două semne sunt în opoziție, sunt nevoite să negocieze.
Tematica principala a acestui fenomen astrologic este anxietatea si neacceptarea propriilor limite. De fapt, trebuie sa invatam ca nu le putem face noi pe toate.
Horoscop Luna Plină în Fecioară pentru fiecare Zodie/Ascendent
Berbec/Ascendent în Berbec
Luna Plină de pe 7 martie va activa la tine Casa a 6-a și oarecum, vei realiza că nu le poți face pe toate la locul de muncă. Ai face bine să îți accepți unele limite în zona profesională. Este vorba despre aici și acum. Energia Fecioarei nu vorbește despre viitor, ci despre prezent.
Deci, dacă nu îți iese un proiect, nu e cazul să disperi, să te panichezi sau să suferi. O Lună Plină de pe axa 6-12 vorbește și despre sănătate. Stilul tău de viață poate avea ceva de suferit, așa că poate ar fi cazul să schimbi ceva la el.
Taur/Ascendent în Taur
La tine, neacceptarea limitelor va veni pe axa 5-11. Nevoile tale versus nevoile celorlalți. Dacă aștepți de la cei din jur mai mult și tu nu îți oferi ceea ce aștepți, va apărea un moment în care te poți supăra pe ei. Dar nu către ei trebuie să îți duci această supărare, ci către tine însuți.
Dacă ai copii, recomandarea astrologului Daniela Simulescu este să nu te superi pe ei degeaba, ci să îți gestionezi mai bine propriile emoții înainte de a le proiecta pe cei mici.
Gemeni/Ascendent în Gemeni
În acest semn, Luna Plina va activa axa 4-10, care va fi destul de activată și de intrarea lui Saturn în Casa a 10-a. În acest sens, trebuie să îți asumi o oarecare responsabilitate. Nu încerca să te gândești ce îți va aduce această responsabilitate.
Este vorba despre neacceptarea unor limite. Poți să devii foarte anxios sau sperios. Astrologul recomandă să găsești metodele necesare să nu ajungi acolo, fiindcă poate fi destul de nesănătos pentru tine. În jurul datei de 7 martie, încearcă să păstrezi un echilibru între viața personală și cea profesională.
Rac/Ascendent în Rac
S-ar putea să fii cam arțăgos. Oamenii din jur pot spune niște lucruri care nici nu sunt despre tine, dar se activează ceva în interiorul tău. Pot apărea discuții, certuri, neînțelegeri, reproșuri sau ironii.
Ai grijă la drumuri, dar și la tot ce înseamnă documente și chestiuni administrative. Pentru că la un moment dat, ajungi la limită și te enervezi.
Leu/Ascendent în Leu
Luna Plină în Fecioară va activa axa 2-8. S-ar putea ca în anumite domenii, să vrei să iei niște decizii cam nebunești. Ai face bine să nu te grăbești și să nu crezi că vei rămâne fără bani, dar nici să cheltui în neștire, fără să ai grijă de economii.
Încearcă să păstrezi un echilibru, un punct de sprijin sau o ancoră. Fii mai calculat și mai analitic pe plan financiar. Pentru că Saturn va intră în Casa a 8-a la 7 martie, nu o să mai ai acces la fondurile altora ca altădată, așa că trebuie să înveți să îți gestionezi propriile resurse așa cum sunt ele.
Fecioară/Ascendent în Fecioară
Luna Plină este în semnul tău și te nemulțumește totul din jurul tău. Dar te superi doar pentru că oamenii de lângă tine nu fac așa cum ai gândit tu sau ai calculat. În loc să îți concentrezi atenția asupra propriei persoane, te contaminezi cu ceea ce fac ceilalți sau trăiești prin ce fac ei.
Renunță la acest comportament, care te poate îmbolnăvi. Această Lună Plină pe Casa I, alături de Soarele și Saturn în Casa a 7-a, îți pot dăuna dacă te lași cuprins de o spirală a anxietății și a nemulțumirilor. Învață, în jurul datei de 7 martie, că așa cum ești tu pe dinăuntru, așa vei atrage și oamenii din jur.
Balanţă/Ascendent în Balanţă
Luna Plină se va petrece în Casa a 12-a, așa că este nevoie să renunți la ceva. Să faci pace cu trecutul, să te împaci cu el și să nu mai mergi cu gândul în aceleași situații care te-au făcut să suferi odinioară. Nu îți fac deloc bine aceste gânduri sau inițiative de a vedea ce mai fac oamenii de care te-ai despărțit, mai ales dacă vorbim despre relațiile amoroase.
Învață că acel trecut nu își mai are rostul. Nu faci decât să îți hrănești victima interioară. Ai grijă și de sănătate, mai ales de problemele care țin de mult timp. Dar și la sănătatea celor dragi.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Luna Plină are loc în Casa a 11-a, pe axa 5-11. Pentru că și Saturn intră în Casa a 5-a, ești obligat să înveți ce te face pe tine fericit, dar independent de cei din jur. Dacă aștepți să te bucure sau să te împlinească alții, o să ai de pierdut.
Pe scurt, trebuie să îți oferi tu ție mai mult. Totodată, relațiile cu copiii se pot complica puțin în jurul datei de 7 martie.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Pe 7 martie, Luna Plină va avea loc în Casa a 10-a. Se poate ca la serviciu să se întâmple anumite lucruri care nu îți convin. Doar că le vei da o importanță mai mare decât este cazul, pentru că atingi niște limite. Ai vrea să îți cauți niște aliați, dar nu o să îi găsești. Ba din contră, poți fi privit cu mai multă suspiciune.
Așa că nu încerca să creezi revolte. Pur și simplu nu este momentul acum. Îți poți da seama că, deși ai un loc de muncă perfect, dacă acasă lucrurile nu funcționează, degeaba.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Luna Plină în Fecioară te poate sprijini. Are loc la tine în Casa a 9-a și îți poate aduce un plus de toleranță. Îți poți da seama că ai lucruri de învățat de la alții, asculți mai mult. Și realizezi că nu poți fi Dumnezeul tuturor. Capeți un pic de modestie și de smerenie.
Dacă faci acest lucru, viața o să ți se schimbe cum nici nu te aștepți. În bine, desigur.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Luna Plină va fi în Casa a 8-a. Fiindcă Saturn intră în Casa a doua, s-ar putea să apară niște probleme cu banii. Probleme în special cu banii celorlalți și nu mai ai acces la ei. Așa că ești nevoit să începi să îți drămuiești propriile finanțe.
Pot apărea frustrări imense pe acest segment. Trebuie să înveți să trăiești cu ce ai aici și acum. Nu fii nici cel mai zgârcit, dar nici cel mai generos. Învață să îți dai seama de propriile obiceiuri financiare.
Peşti/Ascendent în Peşti
Data de 7 martie va fi foarte importantă pentru tine. Pe lângă Luna Plină în Fecioară, Saturn își va începe tranzitul în semnul tău. Luna Plină este în Casa a 7-a, așa că tot ce înseamnă "eu" versus "tu" devine o tematică importantă chiar până în 2026.
Mulți dintre nativii Pești trebuie să fie mai atenți la parteneriatele pe care le au. Și la cât de mult investesc în ele. Gândește-te la cât timp sau efort depui într-o căsnicie sau într-o relație. Poate vei constata că este cazul să te retragi sau să te liniștești.
O Lună Plină ca aceasta te maturizează foarte mult, te învață să trăiești cu mai puțin, dar și să îți cunoști limitele mai bine.
Vezi și: Luna Plină în Fecioară de pe 7 martie. Astrologul Daniela Simulescu: "Nu va fi deloc ușor!" - VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Un astrolog internațional ne...
Saturn este retrograd în...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...