Încă două săptămâni cu Lilith/Luna Neagră în Fecioară! Schimbări drastice pentru FIECARE zodie
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data publicării:
Previziuni astrale. Mai avem două săptămâni cu Lilith în semnul Fecioarei.

Lilith, denumită și Luna Neagră, a fost percepută precum cea care îngrozește, sperie și provoacă, iar cei care aud de ea, se confruntă cu tot felul de stări contradictorii. Cum, de altfel, se și manifestă acest punct, Lilith. Atrage obsesiv, dar și respinge. 

În astrologie, Luna este responsabilă de emoțiile noastre, partea inconștientă. Deci atunci când acestea sunt departe, nu mai avem acces la ele. Cu alte cuvinte, ne putem detașa astfel încât să luăm cele mai îndrăznețe decizii posibile. Ne rupem de rădăcini, de tradiție, de tot ce înseamnă apartenență. Lilith este punctul în care Luna ajunge cel mai departe de Pământ. Acolo unde nu mai avem deloc emoții. Unde le putem controla 100%. 

Pe 29 iunie, Lilith părăsește semnul Fecioarei și se duce în cel al Balanței. Relațiile noastre vor suferi schimbări drastice. Conceptul de pace va căpăta o altă nuanță. Nu vom mai dori să urmăm exemplele oferite de societate și vom încerca să ne detașăm de partea prea diplomată din noi.

Berbec/Ascendent în Berbec

Lilith se află în casa a șasea, a muncii și a sănătății. Mai ai timp să iei decizii îndrăznețe în aceste domenii și să faci tot posibilul să te organizezi. Totodată, detașează-te de obiceiurile nepotrivite. Să nu uiți că va trebui să stai departe de conflictele și idilele cu colegii! Posibil că Lilith ți-a adus obsesii legate de ordine, curățenie, disciplină. Ai grijă la ipohondrie!

Taur/Ascendent în Taur

Lilith este în casa a cincea, a plăcerii. Până acum, poate ai devenit mai pretențios în ceea ce privește iubirea de sine. Mai ai o săptămână în care te poți lăsa atras de numeroase aventuri doar pentru a-ți valida unele aspecte. Relațiile cu copiii pot fi testate.  Poți îmbina creativitatea și flerul financiar în mod practic. Dar atenție la jocurile de noroc!

Gemeni/Ascendent în Gemeni

Lilith tranzitează casa a 4-a, a familiei sau a rădăcinilor. Te poți detașa de familie, pleci de acasă și să devii independent. Ai curajul să iei această decizie. Dar atenție că va fi cu cântec! De asemenea, pot apărea probleme în sfera imobiliară. Lilith sprijină spiritul rebel, dar nu și echilibrul emoțional. 

Rac/Ascendent în Rac

Lilith este în casa a treia, care guvernează formele de comunicare: vorbirea, gândirea, dispozitivele electronice. Ești încurajat să spui ce nu ai spus până acum, să scrii, să înveți domenii la care nu te-ai fi gândit. Poți depăși frica de a vorbi în public. Mai ai și curajul de a călători în locuri nebănuite. Atenție, pot apărea neînțelegeri în relațiile cu frații și surorile!

Leu/Ascendent în Leu

Lilith se află în casa a doua, a resurselor. Lui Lilith îi plac banii, așa că te poate ajuta să faci mai mulți. Te sprijină dacă ești independent. Dar, stai departe de căile neortodoxe de a face bani! Există riscuri în acest sens. 

Fecioară/Ascendent în Fecioară

Posibil să fi trecut prin una din următoarele situații – fie ai scăpat de anumite situații în care stăteai doar de dragul de a sta, fie Lilith te-a băgat în anumite situații au implicat anumite lupte. Priap este în casa a 7-a, nu ți-a fost ușor să fii independent  pentru că ai avut nevoie de atașament, conexiune, legătură. Dar Lilith te ajută să te rupi, cei din jurul tău vor rămâne uimiți de comportamentul tău. Arhetipul Fecioarei este cel al purității, iar Lilith este exact opusul.

Ne apropiem de retrogradarea Marelui Malefic! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Balanță/Ascendent în Balanță

În primul rând, încă trebuie să fii atent la sănătate. Lilith se află în tranzit prin casa a douăsprezecea, care guvernează imaginația, creativitatea, poezia, jurnalele, subconștientul, secretele, misterele și nu numai. Sănătatea fizică și mintală este testată. Crezi că reușești să le faci pe toate, dar Lilith vrea să-ți arate că te înșeli. Fii atent la obiceiurile toxice și la oamenii nepotriviți din jur. Trebuie să delegi, să îi lași și pe ceilalți să facă. În același timp, trecutul probabil că nu îți dă pace. Poți fi tentat să intri în situații ascunse, periculoase.

Scorpion/Ascendent în Scorpion

Lilith se află în casa a unsprezecea, ce vorbește despre prietenie, echipe, grupuri sociale, comunități. Fii foarte atent la oamenii de care ești înconjurat. Ai putea fi îndrăgostit de prieteni și poți să înțelegi că ar fi ceva mai mult între voi. Și nu este deloc așa! Mai gândește-te la cine ești tu.

Săgetător/Ascendent în Săgetător

Lilith este în casa a zecea, care se ocupă de carieră și imaginea ta în societate. Dacă ți-ai dorit mai multă independență, ar fi cazul să o obții acum. Este posibil ca discuțiile cu șefii să nu fie neapărat pe placul tău. Dar Lilith te ajută enorm dacă vrei să faci o schimbare șocantă. Reconversia profesională este bine aspectată. Caută să te implici într-un proiect la care nici nu ai fi visat.

Capricorn/Ascendent în Capricorn

Lilith se află în casa a noua, cea care se ocupă de călătorii, expansiune, inspirație, filozofie, adică la toate lucrurile ce fac parte din evoluția ta personală. Această perioadă te sprijină să înveți, să călătorești, să cunoști lumea, dar nu te lua prea în serios! Lilith îi ajută pe cei care vor să plece din țară sau pe cei care vor să se întoarcă.

Vărsător/Ascendent în Vărsător

Lilith este în casa a opta. În această casă găsim moștenirile, banii proveniți din afaceri, împrumuturile, taxele, sexualitatea, intimitatea și fanteziile. Pot fi și pierderi umane, blocaje în intimitate sau chiar opusul, dar Lilith te ajută să le rezolvi. Vrei să accesezi mai multe dintre resursele celorlalți. 

Pești/Ascendentul în Pești

Lilith se află în casa a șaptea, ce guvernează toate parteneriatele, atât de afaceri, cât și amoroase. Dacă ești singur, poți să intri în relații doar de dragul de a o face, care țin mai mult de aspectul fizic. Adică, te lași atras de fluturașii din stomac și ignore semnalele lipsei de compatibilitate. Dacă ești într-o relație, Lilith aduce plictiseală pentru a te provoca să cauți metode pentru a reaprinde flacăra pasiunii. Atenție la idilele scurte și intense care pot apărea!

Lecții NECRUȚĂTOARE pentru Rac, Balanță, Scorpion și Capricorn. Țineți-vă bine, o să fiți zguduiți din temelii!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare


Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Ultima retrogradare a lui Mercur din 2024! Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Horoscop de weekend. Taurii primesc înțelepciune, iar Cupidon și Fecioarele fac un pact!

Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

Daniela Simulescu Foto emisiune

Ce le așteaptă în 2025 pe Zodiile de Aer: Gemeni, Balanță și Vărsător?

pixel