Horoscop săptămâna 9-15 decembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești
Iată recomandările astrologului Daniela Simulescu pentru ultimele șase semne zodiacale!
Balanță/Ascendent în Balanță
Venus, guvernatoarea ta, își începe tranzitul în casa a patra. Asta înseamnă că te vei concentra mai mult pe chestiunile gospodărești și pe îmbunătățirea relației cu familia. Totuși, va fi nevoie să ai grijă la tonalitatea pe care o vei aborda față de cei dragi. Să nu devii prea critic! Luna Plină de pe 15 noiembrie poate veni cu vești proaste pe plan financiar.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Principalul aspect care necesită atenția ta în următoarele zile este Luna Plină din casa a șaptea, a relațiilor. Din cauza conjuncției Lunii cu Uranus, nu te mai poți baza pe niciun pic de predictibilitate. Partenerul poate lua decizii neașteptate, se poate instala o distanță între voi sau, dacă ești singur, poți cunoaște o persoană total neobișnuită. Pe urmă, este cazul să fii mai atent la relația cu banii.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Careul lui Mercur, din semnul tău, cu Saturn produce amânări, frustrări, încurcături multiple. Și cele mai multe din cauza ta. Luna Plină din casa a șasea vine și ea să îți dea planurile peste cap, mai ales la serviciu și în relațiile cu colegii. Dar oprirea retrogradării lui Saturn în casa a patra va fi cea care te va face mai atent la cum îți gestionezi timpul.
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Venus își începe tranzitul în semnul tău. Și aduce carismă, forță de seducție, încredere în propria ființă, dar și beneficii din partea celor dragi. Iar Luna Plină de pe 15 noiembrie va avea loc în casa a cincea, a iubirii și a stimei de sine. Vei decide să te răsfeți mai mult, să investești în propria fericire.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Saturn, guvernatorul tău, își oprește retrogradarea în casa a doua, a banilor. Este cazul să îți dai seama cât muncești pentru fiecare leu și să decizi într-un mod mult mai inteligent cum îl și cheltuiești. Stabilitatea financiară va fi preocuparea ta principală. Luna Plină de pe 15 noiembrie poate veni cu evenimente neașteptate în familie sau pe plan imobiliar.
Pești/Ascendent în Pești
O veste bună! Saturn nu va mai fi retrograd în semnul tău! Ca prea te-ai confruntat cu amânări și blocaje, probleme de sănătate sau în relațiile cu oamenii dragi, mai ales în ultimele luni. Este cazul să aplici tot ce ai învățat și să apelezi la răbdarea dobândită. Vei lua decizii neașteptate, dar menite să te ajute să progresezi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Previziuni astrale. Marte își...
Dragostea este un teritoriu...