Horoscopul iubirii în iunie 2022. Balanță/ Ascendent în Balanță. „Dragoste la prima vedere”
Autor: Elena Airini
Data publicării:
Daniela Simulescu, astrolog și redactor-șef Astrosens.ro, ne-a pregătit „hitul verii”. Deschidem sezonul cald cu cel mai frumos sentiment din lume: iubirea. Cu toate formele ei, influențată în special de Venus, dar și de Marte, cu aspecte importante în ceea ce privește influențele lui Jupiter și ale lui Saturn, iubirea vine și ne face viața mai frumoasă, atât timp cât nu o „târâm” pe „tărâmuri toxice”. Cum va fi iubirea pentru Balanță sau cei cu Ascendentul în Balanță în iunie 2022? Citiți mai jos!

Aspectele principale ale lunii iunie din punct de vedere relațional:

Trebuie să ținem minte că horoscopul iubirii se referă și la momentul în care rupi o relație toxică în care nu mai are rost de mult timp să rămâi. Poți să faci un pas către a te elibera.

Vara lui 2022 se deschide cu „arome blânde”, mai ales având în vedere că în vara lui 2023 Venus va fi retrogradă în Leu în conjuncție cu Lilith și în careu cu Uranus, „prăpăd”, dar până atunci, ne putem ajute pe noi înșine construind solid și cu sinceritate relațiile pe care le avem. 

Până pe 21 iunie avem șanse foarte mari să facem mici schimbări în viața noastră și să vedem către ce duc, căci cu sezonul în Gemeni vrem schimbare, vrem să învățăm, să diversificăm, suntem mai sociabili. După 21 iunie o să trecem de la dorința de schimbare a Gemenilor la nevoia de așezare a Racului. Vom căuta siguranța, confortul și armonia în sânul familiei. 

Venus, cea care reprezintă tot ce este legat de feminitate, frumusețe, relații, plăcere stă într-un semn de pământ, rămânând în Taur până pe 23 iunie, apoi intră în semnul Gemenilor. O să vă placă ceea ce vedeți în oglindă, o să vă îngrijiți de aspectul vostru fizic. Vă veți simți bine în pielea voastră, mai ales în ceea ce privește descoperirea intimității și scânteile din dormitor.

Marte arată sexualitatea, pasiunea, forța, energia și stă în Berbec toată luna. Marte poate fi consumat prin sport sau în dormitor, însă poate să vă și aducă multe conflicte din punct de vedere relațional. 

Luna plină de pe 14 iunie care se petrece în Săgetător nu va fi prea plăcută. S-ar putea să aflăm că s-au petrecut anumite lucruri, că ni s-au ascuns anumite evenimente sau situații. 

Balanță/ Ascendent în Balanță

Pentru cei într-o relație:

La voi luna aceasta este wow din punct de vedere relațional. Orice lucru rău vi se pare că se întâmplă relațional, pur și simplu vă va aduce o ocazie. Orice ceartă, orice conflict, orice situație neprevăzută nu va face decât să lege relația mai mult. Asta nu înseamnă că trebuie să căutați conflicte, ceartă și nod în papură din orice.

Cei care sunt deja într-o relație vor avea parte de un nou tip de conexiune, ca și cum se întâmplă ceva fantastic, apare o nouă doză de prospețime, doză de nebunie, plecați împreună, faceți lucrurile în mod spontan, neașteptat. „Hai să mergem să vedem apusul împreună”, vă vine deodată să spuneți, vă luați de mână și plecați.

Pentru cei singuri:

Aveți o lună a bucurie, a flirtului a plăcerilor și a șanselor imense de a vă îndrăgosti la prima vedere, la colț de stradă, vi se aprind călcâiele într-un mare fel în luna iunie.

Vă bucurați de orice atenție primită și sunteți gata să vă aruncați cu tot sufletul într-o relație. Aveți grijă, totuși, să evitați relațiile de tip „tampon”. Nu vă luați un nou partener doar ca să vă vindecați de fostul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Horoscop DECEMBRIE 2024. Marte retrogradează în Leu

Horoscop lunar. Pe 4 decembrie, Marte își va începe...



Cele mai noi articole

Top citite
freepik.com

Pluto intră mâine în Vărsător! Previziuni extraordinare pentru TOATE zodiile, până în 2044

freepik.com

20 de ani de metamorfoze pentru cele PATRU zodii afectate de Pluto în Vărsător. „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”

Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop azi. Pluto intră în Vărsător. Previziuni pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

freepik.com

Cele PATRU zodii afectate de Mercur retrograd. Strângeți-vă centurile de siguranță!

pixel