Horoscop SEPTEMBRIE 2024: Eclipsă de Lună și Echinocțiul de toamnă
Autor: Daniela Simulescu
Data publicării:
Horoscop lunar. Septembrie va fi una dintre cele mai aglomerate luni, din punct de vedere astrologic. 

Iată cele mai importante aspecte astrologice din septembrie 2024!

2 SEPTEMBRIE: PLUTO RETROGRAD INTRĂ ÎN CAPRICORN

Planeta transformărilor radicale se întoarce, pentru ultima dată, în semnul testat încă din 2008, cel al Capricornului. Acesta este asociat cu perseverența, organizarea, răbdarea, ambiția și cu materialismul exagerat sau liderii care își doresc puterea absolută. Pluto este planeta transformărilor radicale, extremelor, și este asociată cu lumea interlopă și forțele subconștiente, care se referă la planeta numită după zeul grec Hades. Pluto este cel care influențează lumea, dăruiește putere sau dărâmă. Cei mai afectați de această retrogradare vor fi cei cu marcaj cardinal în astrogramele natale: Berbec, Rac, Balanță, Capricorn. Din 2023 și până acum, Pluto a avut un du-te-vino în Capricorn și Vărsător. 

Dar va părăsi de tot semnul Capricornului pe 20 noiembrie, când va intra în Vărsător, unde va sta până în 2044. 

Horoscop TOAMNĂ 2024. Previziuni astrale pentru fiecare zodie și ascendent

3 SEPTEMBRIE: LUNĂ NOUĂ ÎN FECIOARĂ

Este momentul perfect pentru a pune bazele unor noi proiecte, pentru a curăța și a ne organiza spațiul și gândurile. Luna Nouă în Fecioară vine cu o încărcătură particulară. Acest semn este asociat cu disciplina, curățenia, munca asiduă, organizarea și perfecționarea. Luna Nouă din Fecioara ne încurajează să ne canalizăm energia către activități productive, chiar și atunci când ne confruntăm cu oboseala sau epuizarea.

Horoscop 2025 pentru TOATE zodiile. Lecții, stabilitate, surprize și bucurie

4 SEPTEMBRIE: MARTE INTRĂ ÎN RAC

Planeta acțiunii intră în semnul emoțiilor, unde va sta până pe 4 noiembrie. Un tranzit menit să ne ajute să punem baze, să construim. Sunt vizate stabilirea unor rădăcini și punerea unor fundații. Este adevărat că acțiunea nu va fi una fățișă, ci mai degrabă interiorizată.

Pentru că Marte intră într-un semn de apă și nu unul prielnic lui, cel al Racului, această planetă o să ne fiarbă ceva până când o să trecem la treabă. Zodiile cele mai afectate: Berbec, Rac, Balanță și Capricorn. Se vor simți presate să treacă la treabă și dacă nu vor reuși să își gestioneze furia, vor crea adevărate furtuni, mai ales în sânul familiei. Să nu uităm că Marte va fi și retrograd în Rac, începând cu 6 ianuarie 2025. 

Neptun retrograd în Pești, până pe 8 decembrie. Care sunt cele mai afectate zodii?

9 SEPTEMBRIE: MERCUR SE ÎNTOARCE ÎN FECIOARĂ

Ca orice tranzit, și acesta poate fi privit atât ca pe o resursă, dar și ca pe o vulnerabilitate. Pe de o parte, vom fi mai dornici să ne simplificăm viața, dar pe de altă parte vom exagera cu detaliile și cu tendința de a fi (auto)critici. Perfecțiunea există doar în mintea noastră. 

Mercur a fost retrograd în Fecioara în perioada 5-15 august, deci este posibil ca până pe 27 septembrie, când va intra în Balanță, să rezolvați probleme apărute în timpul retrogradării. 

Previziuni astrale a doua jumătate a anului 2024 pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

18 SEPTEMBRIE: ECLIPSĂ DE LUNĂ/LUNĂ PLINĂ ÎN PEȘTI

Eclipsa are parte de un aspect nu tocmai benefic: conjuncția Lunii cu Neptun, care poate aduce haos serios și momente în care vom simți că pierdem controlul. Conjuncția mai are darul de a scoate la suprafață fricile cele mai profunde. În timp ce această eclipsă poate părea grea și încărcată de emoții contradictorii, oferă, de asemenea, o oportunitate serioasă pentru cei cu marcaj mutabil în astrogramele natale (Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești) de introspecție.

Saturn retrograd până pe 15 noiembrie. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

23 SEPTEMBRIE: ECHINOCȚIUL DE TOAMNĂ/SOARELE INTRĂ ÎN BALANȚĂ

Din punct de vedere astronomic, trecerea la toamnă are loc odată cu echinocțiul de toamnă, moment în care ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pământ. Sezonul Balanței aduce în prim-plan intrarea Soarelui în acest semn al frumosului, al dorinței de armonie, dar și al negocierilor. Vom fi mai deschiși către ceilalți, vom încerca să căutăm și partea armonioasă a lucrurilor. 

Lilith în Balanță. Provocări și recomandări pentru fiecare zodie și ascendent până în martie 2025

27 SEPTEMBRIE: MERCUR INTRĂ ÎN BALANȚĂ

Mercur scapă, în sfârșit, de semnele contaminate de retrogradare: Leu și Fecioară. Intrarea lui în Balanță aduce negocierea, diplomația și manierele în prim-plan. Până și cei mai agresivi își vor da seama că vor avea mai mult de câștigat cu vorbe frumoase. Estetica comunicării ne va preocupa. Cu siguranță, vom fi și mai evitanți. Va dura până când vom găsi decizia corectă, situația de tip win-win.

Jupiter în Gemeni până în 2025. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Horoscop OCTOMBRIE 2024. Jupiter retrograd și două eclipse

Horoscop lunar. Cele două eclipse din octombrie vor...

Horoscop SEPTEMBRIE 2024 pentru Berbec, Taur, Gemeni și Rac

Vrei să afli care sunt previziunile lunii viitoare...


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Horoscop 16 septembrie 2024. Zodia care va pune gaz pe foc

Cu ce ne întâmpină astrele la început de săptămână?

Horoscop 16 septembrie 2024. O zodie va fi cu capul în nori

Care sunt recomandările zilei pentru ultimii șase...


Top citite
Sursă foto: Freepik

Ce aduce Sezonul Balanței pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie

Sursă foto: Freepik

Horoscop final de an 2024. Previziunile astrale pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

freepik.com

Eclipsa de Lună de pe 18 septembrie. Revelații și schimbări pentru TOATE zodiile

Sursă foto: Freepik

Marte activează axa karmă-destin. Patru zodii vor primi lecții

pixel