Horoscop săptămânal. Pluto intră în Vărsător. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești
Suntem încă sub efectele Lunii Pline din semnul Peștilor de ieri, efecte care se pot extinde și până la șase luni. Poți citi mai multe despre asta aici și aici. Totodată, Mercur a intrat în mișcarea de retrogradare, ne va afecta până la finalul lunii octombrie.
Astrologul Daniela Simulescu readuce în plin-plan și importanța careului Uranus-Saturn care se apropie, chiar dacă nu se petrece la grad perfect.
Saturn, Marele Malefic, vine cu lecții pentru tine, fiind considerat a fi planeta restricțiilor, a limitării a testelor. Dacă în viață trecem printr-un moment mai neplăcut și ne plângem, s-ar putea să ne aflăm fix în mijlocul unui tranzit al lui Saturn. Astrologul Daniela Simulescu spune că Saturn nu te lasă să ieși la liman până nu înveți lecția. Ca să poți trece peste testele sale, ai nevoie de simplitate și de disciplină proprie. Ce vrea Saturn de la tine? Să înveți cine ești, să fii autentic, să ai răbdare și să fii mereu pregătit, fără trucuri ieftine, fără a te mai ascunde, să ai curaj să stai față în față cu timpul.
Uranus este planeta surprizelor, scenariul la care nu te-ai fi gândit, „Uranus îți aduce ceva inimaginabil” spunea astrologul Daniela Simulescu. Uranus este a 7-a planetă de la Soare, a treia ca mărime, și de cinci ori mai mare decât Terra. Are 27 de sateliți naturali, care poartă nume de personaje din Shakespeare și 13 inele în jurul său. În astrologie Uranus înseamnă surpriză, independență, non-conformism, spontaneitate, revoluție. Uranus vrea inovație, vrea rupere de trecut și pentru asta s-ar putea să nu mai țină cont de nicio regulă.
Dacă Saturn vrea să construim pas cu pas, să avem succes, să fim productivi și să avem răbdare, Uranus vrea să spargă orice barieră, să aducă în față tot ce este modern și să lase pe fiecare să facă ce vrea și când vrea. Saturn e legea și ordinea, în timp ce Uranus e rebeliunea și revoluția! Cele două ne fac să dorim să luptăm, ne dau puterea nouă, celor mici, celor de jos, oamenilor obișnuiți, să schimbăm lumea de aici, dintre trecut și viitor.
Careul Saturn-Uranus este în continuare activ chiar dacă nu la grad perfect. În 2022, acest aspect se continuă și se resimte serios pentru că avem și axa Nodurilor Lunare pe Taur/Scorpion. Ceea ce face ca toți cei care au marcaj de semne fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) să fie total neliniștiți.
Uranus va mai sta în Taur până în 2026, dar Saturn și-a început ultima retrogradarea în Vărsător, semn pe care îl va părăsi în martie 2023. Uranus zice HAI, Saturn zice STAI. Așa se vor simți cei afectați! Pe de o parte găsesc îndrăzneala să se arunce într-un proiect, fie profesonal/fie personal, dar pe de altă parte se vor poticni în propriile îndoieli.
Cert este un lucru: întotdeauna, din asemenea tensiuni interioare, se nasc cele mai remarcabile momente!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Horoscop săptămânal. Pluto revine în semnul...
Horoscop săptămânal. În...
Horoscop săptămânal. Luna Plină din Taur ne va atrage...
Horoscop săptămânal. Intrarea...
Iată câteva previziuni...
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Decembrie promite să fie o...
Astrologul Daniela Simulescu...
2025 se apropie cu pași...