Horoscop săptămânal. Pluto intră în Vărsător. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești
Despre următoarele evenimente astrologice
Mercur va mai tranzita semnul Taurului până pe 30 aprilie.
Atunci când îl aducem în discuție pe Mercur, ne referim la Zeul Hermes. În mitologie, acesta este recunoscut pentru istețime, viclenie, negociere, locvacitate și călătoriile sale(pe uscat și pe mare). Fiind atât de ocupat, Hermes era mereu ostenit. Mai ales la nivel mental.
În astrologie, Mercur arată modul în care gândim și comunicăm(verbal și non-verbal).
Cum semnul Taurului este unul de pământ, îți dai seama că până ve 30 aprilie cu toții vom învăța să comunicăm diferit. În ultima vreme, tranzitul lui Mercur prin Berbec ne-a făcut direcți, repeziți și destul de agresivi în gestionarea cuvintelor. Dar acum, Mercur va deveni un contabil. Va măsura, cântări, calcula și abia la urmă va comunica decizia. Gândește, socotește și apoi scrie. Vom fi interesați de calcule, de partea pecuniară, de a monetiza. Ne vom extrage din discuțiile care nu ne ajută cu nimic.
Memoria va fi fantastică și vom deveni fini observatori ai celorlalți - nu ne lipsește nimic și nu uităm deloc! Vom avea nevoie de mult timp pentru a ajunge la o opinie și, odată ce va fi formată, cu greu renunțăm la ea.Va exista tendința de a repeta orice crezând că toți au ritmul tău de procesare a ideilor.
Tinând cont de faptul că Mercur va activa și axa Nodurilor Lunare(Taur-Scorpion), putem spune că urmează o perioadă tensionată, atât la nivel personal, cât și mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Horoscop săptămânal. Pluto revine în semnul...
Horoscop săptămânal. În...
Horoscop săptămânal. Luna Plină din Taur ne va atrage...
Horoscop săptămânal. Intrarea...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...