Horoscop săptămânal. Pluto intră în Vărsător. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești
Astăzi avem echinocțiul de toamnă și Soarele intră în semnul Balanței! Deci timp de o lună, îi vom sărbători pe acești nativi, cărora le urăm "La mulți ani!" încă de pe acum. De asemenea, Sezonul Balanței de anul acesta nu începe într-un mod armonios, deși acest arhetip vorbește despre armonie, echilibru, diplomație, dreptate. De data aceasta, s-ar putea să nu avem parte de toate acestea în următoarea lună. Pentru că Venus, guvernatoarea Balanței, astăzi este într-un careu cu Pluto. Deci apar destul de multe tensiuni.
Iar mâine, Venus intră în Scorpion, unde va sta până pe 17 octombrie. Știm că Venus are legătură cu tot ce înseamnă frumusețe, feminitate, plăcere, relații, iubire, iar semnul Scorpionului are legătură cu extremele, cu intensitatea, cu profunzimea. Așa că toată această zonă amoroasă va fi plină de drame.
Pe 24 septembrie, Mercur din Fecioară face un trigon cu Uranus din Taur. Acest aspect ne ajută să mai atenuăm din riscurile de pe plan financiar. O să ne gândim de două ori înainte să facem o achiziție importantă. Devenim mai pragmatici sau chiar mai zgârciți.
Pe 26 septembrie, Mercur face și o opoziție cu Neptun. Opoziția este considerată un aspect negativ, iar Mercur are de-a face cu mintea și comunicarea, iar Neptun, cu ceața și haosul. În discuțiile pe care le vom purta cu oamenii din jurul nostru una spunem și alta se înțelege. Riscăm să ne lăsăm și păcăliți de ceilalți.
Pe 27 septembrie, Mercur intra în Balanță, unde va rămâne până pe 13 octombrie. Scapă, în sfârșit, de semnele retrogradării, așa că scăpăm de probleme, găsim soluții și suntem mai dispuși să negociem, să mai lăsăm de la noi.
La final de săptămână, Mercur se apropie de o conjuncție cu Soarele, așa că vom scăpa din vedere anumite detalii, iar Marte se apropie de un trigon cu Saturn, deci totul în jurul nostru va fi foarte încetinit.
Iată previziunile pentru ultimele șase zodii!
Balanță/Ascendent în Balanță
La mulți ani! Timp de o lună, vă vom sărbători. Intrarea Soarelui în semnul tău te face mai deschis, mai efervescent, mai dinamic, mai plin de energie și mai dornic de acțiune. Și pentru că și Mercur va intra în propriul semn la sfârșitul săptămânii, trebuie să fii mai isteț. Ocupă-te de citit, de învățat, indiferent de vârsta pe care o ai. Pune-ți mintea în mișcare. Venus, guvernatoarea ta, își schimbă semnul, mâine intră Casa doua, unde va sta până pe 17 octombrie. Relația cu banii se va complica. Vei deveni când prea generos, când prea zgârcit, iar asta se va observa și în modul în care îți trăiești viața zi de zi. Te zgârcești la produsele fără de care nu poți trăi, cele necesare și ești prea generos când vrei să cumperi nimicuri. Trebuie să găsești un echilibru. Însă este o perioadă bună pentru negociere. Acest tranzit te face mai conștient de propria valoare.
Venus în Scorpion până pe 17 octombrie. Iată beneficiile pentru fiecare zodie!
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Din punct de vedere teoretic, nu este o săptămână foarte bună pentru tine. În Casa a douăsprezecea a intrat astăzi Soarele, va intra și Mercur, așa că un pas înapoi nu ar strica. Venus intră în semnul tău mâine și puterea de seducție va fi destul de mare. Nu doar că vei cuceri sexul opus, dar oamenii vor avea o pasiune pentru tine, te vor împinge în față, fără motiv. Nu trebuie să vorbești mult sau să îți faci cine știe ce planuri. Ci doar să exiști! Zilele următoare, este important să te întâlnești cu viața. Pentru că Marte, propriul guvernator din Casa a noua, se apropie de un trigon cu Saturn din Casa a cincea, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să lași lucrurile să vină de la sine și să te adaptezi. Odihna e importantă, dar și grija pentru sănătate. Fă și pace cu trecutul. Începe și o perioadă bună pentru călătorit pe distanțe mai mici sau mai mari.
În 2025, se deschide un portal în numerologie. Vom fi sub influența colectivă a cifrei 9!
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Nu trebuie să promiți la serviciu mai mult decât este cazul. Mercur este în Casa a zecea și va face opoziția cu Neptun. Ești ușor de păcălit, dar și tu o să fii destul de rău intenționat. Mintea o să îți zboare, o să îți creezi tot felul de povesti, înflorești tot ce auzi. Stai departe de asta. Venus intră mâine în Casa a douăsprezecea așa că nu trebuie să îți complici viața pe plan amoros. Propria minte îți poate deveni inamic. Stai departe de oamenii indisponibili, de oamenii cu probleme și nu deveni tu salvatorul lor. Dacă ești într-o relație care merge, acest tranzit al lui Venus te ajută să te înțelegi și mai mult cu partenerul, doar din priviri.
2025. An cu forță, curaj și oportunități pentru Taur și Rac
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Soarele intră astăzi în Casa a zecea. Așa că timp de o lună, atenția se duce în zona carierei. Dar nu trebuie să forțezi nimic. Excesul de zel nu va fi sănătos în această perioadă. Va intra și Mercur în curând acolo, așa că cel mai bine ar fi să aștepți. Mercur va face o opoziție cu Neptun, pe Axa 3-9. În zona de examene sau discuții cu profesorii, există duplicitate. Oamenii una îți spun și alta fac. Ar trebui să fii mai atent și la drumurile pe care le faci. Poți să fii mai selectiv, pentru că altfel te expui unor informații care nu îți folosesc. Și pierzi vremea.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Venus intră în Casa a zecea mâine, iar acesta este un lucru bun, pentru că poți primi beneficii sau oportunități pe plan profesional. Și o să ai mai multă încredere în tine, chiar dacă nu ești scutit de tensiuni și provocări. Marte în Casa a șasea te agită, iar relația cu colegii se complică. De fapt, ai nevoie de competiție. Pentru că Venus va face un aspect bun cu Marte, trebuie să găsești un proiect în care să crezi și pentru care să lupți. Ai dorința să câștigi, dar trebuie să găsești și locul să o faci. Alege cu grijă și luptele. Trebuie să câștigi acolo unde trebuie. Fii mai isteț. Fii mai atent și pe plan financiar. Nu trebuie să ai tendința de a cheltui și din banii celorlalți sau din bugetul la comun. Este o perioadă foarte zăpăcită pentru cei care sunt într-o negociere sau într-un partaj.
Pești/Ascendent în Pești
Soarele iese azi din Casa a șaptea și se duce în Casa a opta, unde va intra și Mercur. Începe o perioadă în care te vei simți în derivă, nu mai știi pe ce lume ești și devii destul de nemulțumit de propria persoană. Nu o să reușești să vezi și partea bună a lucrurilor. Însă astrologul îți recomandă să te axezi și pe lucrurile bune din viața ta. Trebuie să te privești cu mai multă blândețe. Mai ales că îl ai și pe Saturn retrograd în semnul tău, nimeni nu îți acordă multă încredere în această perioadă, așa că măcar tu să ți-o acorzi. Nu renunța de tot la planurile pe care le ai, chiar dacă nu ți-au ieșit până acum. Trebuie să procesezi și pierderile și înfrângerile pe care le-ai avut și să mergi mai departe. Nu aștepta nici validarea celorlalți. Stai departe și de indiscreții.
2025: Anul Șarpelui în zodiacul chinezesc. Ce aspecte merită să reținem?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Horoscop săptămânal. Pluto revine în semnul...
Horoscop săptămânal. În...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...