Horoscop săptămânal. Pluto intră în Vărsător. Daniela Simulescu, previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești
După luna septembrie, în care Venus și Mercur și-au oprit retrogradările, iată că vine octombrie, perioadă în care cele două vor părăsi de tot semnele contaminate. A zecea lună a anului are pentru noi și ultimele două eclipse ale lui 2023. Cea de Soare de pe 14 octombrie și cea de Lună de pe 28 octombrie.
3 OCTOMBRIE: LILITH INTRĂ ÎN FECIOARĂ
După tranzitul prin Leu, care a expus numeroase personalități cu un grad ridicat de narcisism, iată că, acum, Lilith pătrunde în semnul perfecțiunii. Ne vom duce obsesiv către ea pentru a fugi de haosul din viețile noastre. Lilith este punctul cel mai îndepărtat unde ajunge Luna în rotația sa în jurul Pământului. În astrologie, Luna este responsabilă de emoțiile noastre. Deci atunci când acestea sunt departe, nu mai avem acces la ele. Cu alte cuvinte, ne putem detașa astfel încât să luăm cele mai îndrăznețe decizii posibile. Lilith ne sperie, dar ne și atrage precum un magnet. Iar arhetipul Fecioarei este cel al algoritmului.
Lilith se va interpreta în raport cu Priap. Lilith este considerată independența totală, ruperea de normala societății, iar Priapul reprezintă teama și trauma de care fugim. De această dată, vom "fugi" de Priapul în Pești(haos, dizolvare, confuzie, spiritual) spre Lilith din Fecioară(ordine, disciplină, exigență).
În primul rând, cei mai expuși de acest tranzit care va avea loc până pe 29 iunie 2024, vor fi cei cu marcaj de Fecioară și Pești. După care, urmează Săgetătorul și Gemenii.
5 OCTOMBRIE: MERCUR INTRĂ ÎN BALANȚĂ
În sfârșit, planeta comunicării scapă de semnul contaminat al retrogradării. Vom folosi cele mai alese cuvinte. Vom lua decizii când suntem siguri că ambele părți au de câștigat. Este posibil să facem curățenie și în vocabular, să ne dăm seama că nu obținem nimic cu furie și injurii. Dreptatea va fi pe buzele tuturor. Dar și nevoia de validare la tot pasul.
Vom face tot posibilul să fim sociali, empatici și atenți. Ne vom feri de a face valuri și vom putea să ne încadrăm oriunde. Bineînțeles că există riscul să ne sacrificăm propriile opinii și credințe. Va fi pe placul nostru să facem liste pro și contra, să ne luăm timp pentru a lua decizia PERFECTĂ. Putem obține succes într-un parteneriat de afaceri puternic cu cineva care este mai aprins și mai ambițios - pentru că le putem atenua pornirile mai agresive. Ne putem transforma în niște diplomați impresionanți.
De acest tranzit vor beneficia bineînțeles cei cu Soarele/Ascendent în semnele de aer(Gemeni, Balanță, Vărsător). Și cei care vor fi destul de provocați(Berbec, Rac, Capricorn).
Dar atenție! Până pe 22 octombrie când Mercur va ieși din Balanță, ne va fi destul de greu să ne decidem din anumite puncte de vedere.
Citește și HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Horoscop săptămânal. Pluto revine în semnul...
Horoscop săptămânal. În...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...