Gemenele Adina și Oana Timofte aduc previziunile 2025 din punct de vedere numerologic pentru fiecare număr personal
Cum afli cifra destinului?
Urmează acest exemplu.
Să spunem că Ana s-a născut pe 15.11.1983. Ei bine, trebuie să adunăm, pe rând, toate aceste cifre:
(1+5) + (1+1) + (1+9+8+3)
Vom obține 6 + 2 + (2+1)
Avem, în final, 6 + 2 + 3
Înainte de a calcula cifra destinului Anei, trebuie să ne uităm la aceste trei cifre obținute din calculul zilei, al lunii și al anului separat, deoarece au o însemnătate aparte.
Prima cifră obținută din cifrele zilei (6 în cazul de față), face referire la calitățile pe care Ana le dezvoltă în prima parte a vieții. Ele trebuie privite cu atenție, fiindcă o vor ghida pe mai departe. Sunt ca o cheie spre îndeplinirea etapei următoare și până nu și le va însuși, nu va putea evolua.
A doua cifră (în cazul nostru, 2) se referă la acele calități și înclinații pe care le are Ana. La cele care o definesc cel mai bine și o vor face să se simtă cel mai în largul ei.
A treia cifră (adică 3), este cea care arată starea ideală a persoanei, modul în care își va găsi pacea.
Toate cele TREI cifre trebuie privite în ansamblu, nu separat, iar în interpretarea lor trebuie luate toate în considerare.
Acum putem calcula și cifra destinului Anei: 6 + 2 + 3 = 11 (1+1) = 2
Cifra destinului arată, practic, întreg potențialul de care poate da dovadă o persoană. Tot ce poate să obțină în viață.
CE TREBUIE SĂ ȘTIE NATIVII CIFREI 5 ÎN LUNA DECEMBRIE.
Pentru voi, va fi o lună în care s-ar putea să vă simțiți neînțeleși.
În ultima lună a anului, vei avea impresia că oamenii nu fac niciun efort să te înțeleagă pentru că nu își doresc acest lucru. Va trebui să ai niște conversații profunde și pline de sens cu cei apropiați.
Dacă comunici cu persoanele care îți opun rezistă, ai putea crea un front comun. Este necesar să faci asta, m-ai ales dacă neînțelegerile vă provoacă separare sau frustrare.
Se vor ivi oportunități pentru a aborda oamenii, dar trebuie să fii persoana matură și să le arăți tu unde greșesc în raport cu tine. Nu trebuie să te superi și să nu mai vorbești cu ei, ci să abordezi situația dintr-o perspectivă mai înaltă.
Dacă îți dorești să echilibrezi dinamica relațiilor tale, să arăți celor dragi de ce ești capabil și să le oferi o nouă perspectivă, va trebui să fii tu inițiatorul conversațiilor. Este posibil ca persoanele să aibă nevoie de timp să proceseze, dar vor ajunge să priceapă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Numerologie 10 și 11...
Începe sezonul Săgetătorului....
Mercur a intrat în semnul...
Să vedem ce urmează pentru...