HOROSCOP numerologie DECEMBRIE 2023 - Predicții pentru cifra destinului 2
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data actualizării:
Data publicării:
Ai cifra destinului 2? Iată ce urmează pentru tine în luna Decembrie! 

Cum afli cifra destinului?

Urmează acest exemplu.

Să spunem că Ana s-a născut pe 15.11.1983. Ei bine, trebuie să adunăm, pe rând, toate aceste cifre:

(1+5) + (1+1) + (1+9+8+3)

Vom obține 6 + 2 + (2+1)

Avem, în final, 6 + 2 + 3

Înainte de a calcula cifra destinului Anei, trebuie să ne uităm la aceste trei cifre obținute din calculul zilei, al lunii și al anului separat, deoarece au o însemnătate aparte.

Prima cifră obținută din cifrele zilei (6 în cazul de față), face referire la calitățile pe care Ana le dezvoltă în prima parte a vieții. Ele trebuie privite cu atenție, fiindcă o vor ghida pe mai departe. Sunt ca o cheie spre îndeplinirea etapei următoare și până nu și le va însuși, nu va putea evolua.

A doua cifră (în cazul nostru, 2) se referă la acele calități și înclinații pe care le are Ana. La cele care o definesc cel mai bine și o vor face să se simtă cel mai în largul ei. 

A treia cifră (adică 3), este cea care arată starea ideală a persoanei, modul în care își va găsi pacea. 

Toate cele TREI cifre trebuie privite în ansamblu, nu separat, iar în interpretarea lor trebuie luate toate în considerare.

Acum putem calcula și cifra destinului Anei: 6 + 2 + 3 = 11 (1+1) = 2

Cifra destinului arată, practic, întreg potențialul de care poate da dovadă o persoană. Tot ce poate să obțină în viață. 

CE TREBUIE SĂ ȘTIE NATIVII CIFREI 2 ÎN LUNA DECEMBRIE.

Pentru voi, se anunță o lună plină de creativitate și comunicare.

Ai putea relua proiect creativ pe care l-ai început în trecut, dar s-a întâmplat ceva care a oprit finalizarea lui. O să ai mai mult succes de această dată, poate chiar vei avea ajutorul mai multor oameni.

Decembrie ar putea fi bună și pentru relații, de orice fel. Să te întorci în lume, să socializezi, să colaborezi, ideea de la care trebuie să pornești este că e nevoie să fii mai sociabil.

Pot apărea multe metode de comunicare pentru tine în ultima lună a anului. Se poate să primești multe mail-uri, oamenii să vină la tine pentru sfaturi sau pur și simplu, să găsești o metodă să-ți transmiți mesajul pe care-l ai către lume. Toți ochii vor fi pe tine.

Va fi o lună plină de inspirație și de idei cum să-ți pregătești viitorul. O să ai o viziune mai bună a lucrurilor pe care trebuie să le faci.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Previziuni astrale. Pe 8 mai, vom avea un super...


Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia cu vizibilitate

Astrolog Daniela Simulescu/Fotografie emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Cheltuieli neprevăzute pentru o zodie

Pixabay.com

Pluto retrograd din 2 mai! Schimbări puternice pentru toate zodiile

Freepik.com

Horoscop MAI 2024. Previziuni astrale pentru FIECARE zodie/ascendent

pixel