Horoscop iunie 2022. Balanță/ Ascendent în Balanță
Autor: Elena Airini
Data actualizării:
Data publicării:
Balanțele se vor bucura de o lună după pofta inimii lor. Chiar dacă pot apărea mici conflicte, dar și furie, nimic nu va umbri pofta de viață, de ieșiri și de dragoste pe care o vor avea acești nativi în luna iunie. 

Avem mai jos evenimentele astrologice ale lunii iunie și felul în care acestea ne vor influența:

Pe 3 iunie Mercur își reia mersul direct

Chiar dacă își va relua mersul direct, Mercur face un careu cu Saturn, aspect care ne va face să ne îndoim de noi înșine. Vor fi multe întârzieri, dar și probleme cu taxele și resursele. E posibil să crească din prețurile. 

Pe 13 iunie Mercur revine în semnul Gemenilor

Chiar dacă și-a încheiat retrogradarea, aceasta va avea efecte până la începutul lunii iulie. 

Pe 14 iunie avem Lună Plină în Săgetător

Ne dăm seama care va fi următorul pas, însă nu știm în totalitate cum să așezăm toate piesele din puzzle, mai ales că Luna și Soarele vor fi în careu cu Neptun care ne va face să fim plini de confuzie. 

Pe 21 iunie Soarele intră în Rac/ Solstițiul de vară

Începe vara din punct de vedere astronomic/astrologic. Trecem de la dorința de schimbare a Gemenilor la nevoia de așezare a Racului. Vom căuta siguranța, confortul și armonia în sânul familiei. 

Pe 23 iunie Venus intră în Gemeni

Vom avea chef de distracție, de evenimente și petreceri. Flirtul va fi la tot pasul! 

Pe 29 iunie avem Luna Nouă în Rac

Este un moment bun pentru a planifica mai multe lucruri bune pentru viitorul familiei noastre. 

Luna iunie vine cu o altă suflare, cu prospețime, cu o poftă de viață mai vizbilă, nevoie de a acționa, dar și de a reacționa.

Previziuni pentru Balanță/ Ascendent în Balanță în iunie 2022:

Trăiți din plin luna iunie, aveți atât de multă poftă de viață! Atât la serviciu, dar și în relații aveți șansa să vă comportați precum niște adolescenți. Cunoașteți oameni, ieșiți în oraș, intrați în diverse parteneriate, aveți nevoie să spuneți ce anume nu vă mai convine în relații. Sectorul relațional este foarte bine aspectat.

Puteți să participați la tot felul de evenimente. Este o lună extraordinară pentru a socializa și pentru a face cunoștință cu tot felul de oameni.

Deisgur, ppot apărea și conflicte, vorbe spuse la nervi. Cum Venus este în casa a 8-a, este o lună în care vă puteți bucura de ceva artificii în dormitor, iar orice ceartă se poate încheia într-o împăcare dulce. E o lună plină de senzualitate, de intimitate, de bucurie. Profesional, va fi mai bine spre sfârșitul lunii. Până pe 21 iunie stați foarte bine relațional, iar după 21 puteți să înclinați balanța către profesional.

Luna plină de pe data de 14 iunie vă poate aduce energia necesară plecării într-o călătorie. Pe 29 iunie s-ar putea să doriți să începeți ceva nou.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

Cele TREI zodii sprijinite de divinitate în luna mai

Horoscop lunar. Trei zodii au parte de momente...


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Lună Nouă specială. Previziuni astrale pentru fiecare zodie

Previziuni astrale. Pe 8 mai are loc o Lună Nouă în...


Top citite
Freepik.com

Neptun în Pești până în 2026. Previziuni pentru fiecare zodie și ascendent

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop săptămâna 6-12 mai 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru fiecare zodie/ascendent

Pixabay.com

Părerea unui astrolog internațional despre Super Luna Nouă în Taur: Este un moment foarte bun pentru schimbări majore!

Sursă foto: Pexels

Previziuni astrale 6-12 mai 2024. Cuvinte cheie pentru fiecare zodie/ascendent

pixel