Cariere strălucitoare și spirite libere. OPT celebrități Săgetător care au schimbat lumea!
BERBEC
E un weekend emoţional şi te simţi puternic conectat cu cineva. Dacă acel cineva este partenerul/a de cuplu, atunci e perfect. Dar dacă nu ai o legătură oficială cu nimeni, ai puţină grijă. Eşti mai predispus să te îndrăgosteşti fulgerător în această perioadă. Dacă vrei să oficializezi o relaţie sau să o duci la următorul nivel, este minunat! Conjuncţia Venus - Marte are loc chiar în zona de statut a hărţii tale, oferindu-ţi tot ce vrei pentru a îmbunătăţi o relaţie sau pentru a purta discuţii importante cu partenerul. Nu am uitat de cei singuri! Pentru voi, tranzitul lui Mercur în Vărsător vă aduce curajul şi cuvintele potrivite pentru a porni o conversaţie cu acea persoană drăguţă pe care ai pus ochii.
TAUR
Încearcă-ţi norocul! Dacă îţi place de cineva de mult timp dar nu ai avut curaj să îl/o abordezi, este timpul să ieşi din zona de confort! Este mişcarea potrivită şi necesară dacă vrei puţină strălucire în viaţa ta amoroasă. Invită acea persoană în oraş sau mărturiseşte-ţi sentimentele dacă simţi că este momentul.
GEMENI
Eşti adânc scufundat în sentimentele tale. S-ar putea să ai discuţii serioase pe partea de intimitate cu partenerul/a. Nu te mai simţi bine în pat? Te-ai plictisit? Ce puteţi face să condimentaţi serile voastre împreună? Săptămâna aceasta eşti într-o continuă "misiune" de explorare pe parte amoroasă, iar relaţia ta ar putea beneficia de această "revitalizare".
RAC
Dacă există o săptămână perfectă pentru a fi într-o relaţie romantică, aceasta este! Conjuncţia Venus - Marte aduce foc zonei de relații a hărții tale! Dacă vrei să aduci puţină profunzime în relația ta, aceasta este oportunitatea ta pe care o aşteptai. Sexul este mai fierbinte, dragostea este mai dulce, iar intimitatea dintre tine şi partener/ă este și mai puternică. Nu te sfii să pui întrebări despre sentimentele şi planurile persoanei dragi şi unde te încadrezi tu în ele. Viața ta amoroasă va trece la un alt nivel în următoarele zile!
LEU
Weekendul nu va aduce nimic interesant pentru tine pe plan amoros, dar de săptămâna viitoare, odată cu intrarea lui Mercur în Vărsător, lucrurile se vor schimba în bine, întrucât planeta comunicării va tranzita zona de relaţii a hărţii tale, unde va sta aproximativ trei săptămâni. Cu alte cuvinte, începe o perioadă confortabilă din punct de vedere relaţional pentru tine. Totodată, aduce şi şansa unei relaţii noi sau şansa unei noi etape în relaţia de cuplu.
FECIOARĂ
Statusul relaţiei tale s-ar putea schimba în această perioadă. Vorbim de o despărţire, de întâlnirea unei persoane noi sau de o schimbare în bine a unei relaţii, un nou început. Observă cum se raportează cealaltă persoană la tine. Dacă simţi că sentimentele tale sale nu sunt reciproce, este timpul să mergeţi mai departe fiecare pe drumul său. Dacă iubirea este sinceră de ambele părţi, relaţia se va întări. Conjuncţia Jupiter - Uranus de săptămâna viitoare semnifică un prim pas într-o călătorie lungă împreună cu partenerul/a. Eşti pregătit?
BALANŢĂ
Ne aflăm încă în sezonul Vărsătorului, iar cum Mercur urmează să se alăture "petrecerii" acestui semn de aer, vine cu un "cadou" pentru viaţa ta amoroasă. Sunt favorizaţi celibatarii în căutare de distracţie şi flirturi, întâlniri rapide. Dacă voiai cumva o relaţie serioasă, mai aşteaptă o perioadă. Între timp, lasă-te purtat de val! Distracţie plăcută!
SCORPION
Fie că eşti într-o relaţie sau îţi place de cineva, cealaltă persoană aşteaptă cu nerăbdare momentul în care îţi deschizi sufletul şi îi spui ce simţi. Da! Exprimarea sentimentelor este provocarea şi lecţia săptămânii pentru tine. Dacă aştepţi ca cealaltă persoană să facă acest pas, aştepţi mult şi bine! Aşa că ia tu iniţiativa. Este un pas mic care te va ajuta să îţi deschizi orizonturile pe plan amoros.
SĂGETĂTOR
Luna în Rac te copleşeşte cu emoţii în acest weekend. Nu eşti obişnuit cu asta, dar nici nu îţi va displăcea. Dacă eşti într-o relaţie, profită de aceste zile să fii mai romantic şi intim cu partenerul. Dar dacă abia ai cunoscut pe cineva, fii atent să nu te îndrăgosteşti înainte să îţi dai seama dacă merită sau nu. Conjuncţia Venus - Marte în semnul Capricornului te îndeamnă să îţi iei relaţia mai în serios. Da, poţi începe "acea" discuţie importantă despre mutarea împreună sau despre următorul pas spre stabilizarea relaţiei.
CAPRICORN
Eşti favorizat de aspectele astrologice şi orice îţi propui iese aşa cum vrei tu, iar orice persoană pe care pui ochii va fi fermecată de tine fără efort. Cuvintele tale sunt mai puternice decât de obicei în acest weekend, când Luna în Rac se află în zona de relaţii a hărţii tale. Conjuncţia Venus - Marte care are loc pe 14 februarie în semnul tău îţi aduce carismă şi un aer mai senzual. Ai toate ingredientele necesare pentru a trăi o poveste de dragoste ca-n filme, indiferent dacă eşti deja cu cineva sau eşti în căutarea unei relaţii.
VĂRSĂTOR
În sfârşit, puţin ajutor de la astre! Mercur vine în semnul tău să te ajute să te exprimi, să te faci auzit şi să închegi relaţii şi conexiuni cu cei apropiaţi, dar şi cu oameni noi. Ah, o mică menţiune! Sunt mai mari şansele să te întâlneşti cu vreun fost partener decât să cunoşti pe cineva nou. Ca de obicei, Mercur aduce lucruri din trecutul nostru pentru a le revizui. Gândeşte-te bine dacă mai are rost să dai o şansă acelei persoane sau să mergi mai departe cu ochii spre viitor. Alegerea este în inima ta, aşa că ascultă-i glasul!
PEŞTI
Pentru tine, dragostea pluteşte în aer! Vei fi aproape de nerecunoscut, întrucât aspectele din zilele următoare te fac mai extrovertit şi carismatic. În sfârşit, personalitatea ta fermecătoare îşi face curaj să iasă la suprafaţă şi este contagioasă pentru cei din jur. Este o perioadă în care vei simţi multă poftă de viaţă, indiferent dacă vrei să te cuplezi cu cineva sau nu, deşi aproape toţi ochii vor fi pe tine. Pur şi simplu ai puterea de a obţine orice vrei, aşa că distrează-te şi simte-te bine!
sursa: cosmopolitan.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Fiecare dintre aceste patru...
Singurătatea nu este neapărat...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...