Horoscop DECEMBRIE 2023. Previziuni complete pentru Săgetător/Ascendent în Săgetător
Autor: Alexandra-Valentina Dumitru
Data actualizării:
Data publicării:
Iată ce îi așteaptă pe nativii zodiei Săgetător în luna Decembrie! Redactorul-șef Astrosens.ro și astrologul DC News, Daniela Simulescu, aduce previziuni importante.

Horoscop Săgetător/Ascendent în Săgetător Decembrie 2023.

Ultima lună a anului, cea care ne aduce magia sărbătorilor și ne reunește cu cei dragi, debutează cum nu se poate mai bine pentru nativii Săgetător. Se pot bucura din plin de începutul lunii, dar finalul lui Decembrie va necesita o mai mare atenție din partea Săgetătorilor.

Soarele și Marte sunt în tranzit în semnul vostru, ceea ce înseamnă că primele 3 săptămâni ale lunii vă vor fi prielnice. O să aveți energie, vitalitate, curaj, motivație și bineînțeles, mult chef de a planifica petreceri, evenimente sau călătorii. De altfel, o să fiți printre cei mai dornici să vă ocupați de pregătirile pentru sărbători, fie că o să vreți să decorați sau să faceți cumpărăturile necesare. Nu uitați că este foarte important să faceți toate aceste lucruri la începutul lunii.

Mercur retrogradează în casa a 2-a, casa banilor, pe 13 decembrie și o să aducă cheltuieli, dar nu se vor resimți atât de tare. Însă, retrogradarea lui Mercur în Săgetător de pe 23 decembrie o să schimbe situația pentru voi. În primele 3 săptămâni ale lunii, o să vă simțiți bine din punct de vedere profesional, financiar, dar și relațional.

În ultima săptămână a lui Decembrie, când Mercur retrogradează în semnul vostru, o să începeți să vă confruntați cu haos, confuzie și o să vă fie greu să vă conectați cu ceilalți.

Pe 27 decembrie are loc Luna Plină pe axa 2-8 care o să vă dea peste cap. Nu o să mai știți cine sunteți, o să uitați cât valorați, iar din punct de vedere financiar o să vă dați seama că ați cheltuit prea mult. Așadar, o să încercați să vă cumpătați cheltuielile la finalul lunii.

În ultima săptămână din 2023 o să apară tot felul de evenimente neprevăzute, tot felul de amânări și limitări. Dacă aveți planuri de plecat la drum, cum vă place vouă, aveți grijă ca actele să fie bine puse la punct și mașinile să funcționeze. Nu lăsați nimic la voia întâmplării și nu trăiți cu impresia că merge și așa. O să întâlniți mulți oameni din trecut. Se vor întoarce către voie mesaje, mail-uri, pe care ați crezut că le-ați rezolvat. Deși o să considerați că nu mai are ce problemă să vă supere, finalul lunii Decembrie o să vă dea toate planurile peste cap.

Evitați să faceți planuri noi, să vă fixați rezoluții și obiective de Revelion. În trecerea dintre ani, concentrați-vă pe ce aveți în prezent și încercați să vă rezolvați problemele mai vechi. Nu vă faceți o listă serioasă cu obiective pentru anul 2024. După ce Mercur își oprește retrogradarea în semnul vostru la începutul lui ianuarie 2024, vă puteți seta rezoluții pentru noul an.

Anul 2024 începe și se termină cu Mercur Retrograd în semnul vostru. Pentru voi, asta înseamnă că astrele nu vă vor lăsa să vă ocupați de proiecte noi, până nu le rezolvați pe cele vechi.

Saturn este în continuare în casa a 4-a, iar Jupiter, Guvernatorul vostru, își va opri retrogradarea pe 30 decembrie. Jupiter se află în casa a 6-a, o casă care nu vă priește foarte mult pentru că aduce ajustări. Când Jupiter își va opri retrogradarea, o să aveți un moment să respirați, la modul că o să acceptați, în sfârșit, că trebuie să depuneți mai mult efort pentru ceea ce vă doriți și pentru ceea ce planificați. În primele 3 săptămâni trebuie să efectiv să vă întreceți pe voi!

Citește și Săgetătorul în 2024: Reconversie profesională și relații împlinite

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Cele PATRU zodii avantajate de Super Luna Nouă din Taur

Previziuni astrale. Pe 8 mai, vom avea un super...


Top citite
Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia cu vizibilitate

Astrolog Daniela Simulescu/Fotografie emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești. Cheltuieli neprevăzute pentru o zodie

Pixabay.com

Pluto retrograd din 2 mai! Schimbări puternice pentru toate zodiile

Freepik.com

Horoscop MAI 2024. Previziuni astrale pentru FIECARE zodie/ascendent

pixel