Horoscop de weekend. Previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești
În weekend, pe 1 decembrie, ne așteaptă o Lună Nouă în Săgetător. Aceasta va fi o Lună Nouă lângă Mercur retrograd, în trigon cu Marte și în careu cu Saturn.
În plus, Marte se apropie de retrogradare. Iar când este staționar, își cam arată mușchii. Peste tot în jurul nostru, orgoliul va izbucni.
Balanță/Ascendent în Balanță
Ai foarte mare grijă la ceea ce spui. Luna Nouă se petrece în casa a treia. Vei avea curajul să faci niște declarații foarte pompoase. Doar că este și Mercur acolo, iar Luna Nouă se află în careu cu Saturn. Recomandarea astrologului este să nu vorbești până nu gândești. Nici să nu judeci repede pe nimeni și nimic.
Scorpion/Ascendent în Scorpion
Luna Nouă se petrece în casa a doua. Apare un exces de zel pe plan financiar. Este posibil să fii mai generos decât e cazul. De ce? Pentru că ai impresia că așa vei primi validarea sau respectul celorlalți. Dar adevărul e că nu le vei primi. Important este să-ți respecți tu propria persoană. Marte, guvernatorul tău, se apropie de retrogradare. Ai putea avea o tendință mai autoritară față de cei dragi.
Săgetător/Ascendent în Săgetător
Luna Nouă este în semnul tău, dar e lângă Mercur retrograd. Adică faci o schimbare, dar să fie cea pe care ți-ai dorit-o mult timp. Această Lună Nouă te ajută să păstrezi ce-a fost bine în 2024 pentru a le duce în 2025. Poți corecta și găsi soluții mult mai bune. Cert este că o Lună Nouă te ajută să faci o schimbare, oricât de mică.
Luna Nouă în Săgetător de pe 1 decembrie. Cum influențează fiecare zodie?
Capricorn/Ascendent în Capricorn
Daniela Simulescu te sfătuiește să dormi, să te odihnești. Nu sta la televizor sau pe telefon tot timpul. Mintea ta este precum un burețel care absoarbe totul. Nu vei ști de ce ai tot felul de frici. Este bine să te ferești de haosul cotidian.
Vărsător/Ascendent în Vărsător
Luna Nouă se petrece în casa a unsprezecea. Îți face bine să fii mai sociabil, să te întâlnești sau să te reîntâlnești cu anumite persoane de la care ai ce învăța. Marte se pregătește de retrogradare în casa a șaptea. Daniela Simulescu îți recomandă să nu promiți mai mult decât este cazul și să nu intri în conflicte.
Pești/Ascendent în Pești
Luna Nouă se petrece în casa a zecea. Ești preocupat de ceea ce se întâmplă la serviciu. Dar nu uita că și cei dragi au nevoie de atenția ta. Mergi la un eveniment, bucură-te, îmbracă-te frumos. Chiar dacă le faci forțat, este important să încerci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Previziuni de weekend....
Sâmbăta este acea zi specială...
Previziuni de weekend....
Iată cum limbajul corporal...