Horoscop chinezesc 2022. PATRU zodii care vor avea NOROC în CARIERĂ în acest an
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Horoscop chinezesc 2022. Predicţiile anului se anunţă favorabile pentru viaţa profesională a patru dintre semnele zodiacului chinezesc, potrivit yourchineseastrology.com. 

Înainte de a trece la previziuni, trebuie să îţi amintim că există patru piloni ai destinului (BaZi), respectiv anul, luna, ziua şi ora naşterii, iar fiecare dintre ele este reprezentată de câte un semn animal. 

Potrivit lui Octavian Sbârnă, acupunctor, consultant în Feng Shui și astrologie chineză, "în momentul în care ne raportăm la animalul din an, ne raportăm la relaţia noastră cu mediul exterior, la ce oportunităţi putem să primim din partea exterioară, adică oportunităţi sociale, de colaborare. Dar cele mai suculente lucruri precum relaţia cu familia, cu copiii, relaţiile de iubire, sănătate nu prea se văd în pilonul anului, ci în toţi ceilalţi piloni".

Ideea e aşa: Anul naşterii are legătură cu mediul exterior, cum vă raportaţi la mediul exterior, la lume în general, unde staţi, la ţară, la neamul extins.

Citeşte şi: Anul Tigrului de Apă - Previziuni pentru TOATE zodiile, în 2022

Dacă ne raportăm la lună, luna este jobul, cariera, familia restrânsă (părinţi, fraţi, surori). Asta înseamnă că orice animal care este în luna naşterii ne dă energia principală şi cea care vorbeşte despre relaţia noastră cu jobul. Orice interacţiune între an şi pilonul lunii, ne spune la ce să ne aşteptăm pe parte de job.

Ziua naşterii ne spune despre noi ca individ în viaţa noastră personală. Foarte important, ziua naşterii este şi ceea ce se numeşte "palatul partenerului". Vedeţi ce animal aveţi în ziua naşterii şi aia vă va da dinamica din relaţiile intime, din relaţiile cu un partener de viaţă. Evident, lucrurile sunt mult mai complexe, dar dau nişte idei astfel încât să interpretaţi pentru fiecare dintre voi în parte.

Ora naşterii are legătură cu copiii, cu ce lăsăm în urmă, cu contribuţiile noastre, aspiraţiile noastre, averea noastră, ce clădim, ce facem mai departe şi în special, partea de copii şi de aspiraţii.

Specialistul în astrologie chineză a continuat apoi cu explicaţia interacţiunii semnelor zodiacale între ele:

"Nu există o interacţiune foarte specifică. Când mă refer la interacţiuni foarte specifice e vorba de faptul că dacă ne imaginăm aceste animale ca persoane, să zicem că sunt 12 persoane într-o cameră. Între unele va fi o anumită afinitate, între altele, nu. Între unele va fi o atracţie absolut magnetică, între altele va fi o respingere foarte mare, dar unele pur şi simplu sunt neutre unele faţă de altele".

Octavian a mai menţionat un lucru important: Astrologia nu este despre previziune, este despre adaptare.

Horoscop chinezesc 2022. Cele PATRU semne care vor avea succes în carieră

Astrologii de la yourchineseastrology.com au stabilit un top al celor patru zodii care vor avea succes în carieră în 2022. iată despre ce semne este vorba:

Iepure

Nativii Iepure beneficiază de mai mult noroc în cariera lor. Vor fi remarcaţi de superiorii de la locul de muncă sau de colaboratorii lor şi li se vor oferi resurse şi sprijin pentru a avansa din punct de vedere profesional. Aceşti nativi sunt încurajaţi să îşi exprime ideile noi şi să înveţe să comunice eficient cu partenerii lor de afaceri sau cu şefii lor pentru a avea şanse mai mari de reuşită în ceea ce îşi propun. În cazul în care întâmpină probleme financiare, pot apela la ajutorul unor persoane mai în vârstă din familie.

Dragon

Pentru nativii Dragon se vor arăta multe oportunităţi profesionale în 2022.Trebuie doar să le caute şi vor remarca mulţimea de posibilităţi. Cu alte cuvinte, este un an bun pentru schimbarea locului de muncă sau chiar a carierei, întrucât sunt şanse mari să fie expuşi la domenii noi şi la schimbări ce le vor ascuţi abilităţile de adaptare. Sunt favorizaţi cei ce îşi asumă riscul de a trece prin aceste schimbări şi care ies din zona lor de confort.

Câine

Nativii Câine sunt ajutaţi de Zeul Bogăţiei în acest an, care le va aduce dezvoltare în carieră, o promovare şi chiar o mărire de salariu. Este o perioadă în care vei evolua pe plan profesional şi chiar vei avea şansa de a câştiga şi o funcţie de conducere. Anul acesta este şansa acelora care au "tăcut şi au făcut", adică a celora care au muncit fără să se arate. Sunt invitaţi să urce acum pe scenă fără ruşine sau teamă să îţi arăţi abilităţile.

Oaie / Capră

Nativii acestui semn vor obţine destule oportunităţi în care să îşi arate punctele forte. Anul 2022 se anunţă unul de "aur" din punct de vedere profesional, aşa că ar trebui să profite la maximum. Vor ieşi în evidenţă în ochii superiorilor şi pot obţine un nou rol sau statut în cadrul companiei unde lucrează. Nu trebuie să le fie teamă că nu se vor descurca. Din contră, efortul lor depus este răsplătit după merit, iar ca să se bucure de roade în 2022, trebuie să arate curaj şi încredere în sine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
pexels.com

Horoscop chinezesc. Previziuni pentru toate semnele din zodiac, valabile până la 1 mai

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară. Zodia cu multe frici

Daniela Simulescu Foto emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia cu schimbări de dispoziție

Sursă foto: Canal YouTube @tarotastrology

Horoscop internațional pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești

pixel