Horoscop august 2022, previziuni pentru toate Zodiile. Astrologul Daniela Simulescu: „Fiecare trebuie să își salveze pielea”
Autor: Elena Airini
Data actualizării:
Data publicării:
Iată că suntem în ultima lună a verii, o lună în care din nou avem reflectoarele puse pe sectorul financiar, pe problema resurselor, atât la nivel mondial, cât și la nivel personal. Odată cu intrarea lui Marte în semnul Gemenilor vom fi nevoiți să ne răspundem la o serie de întrebări, să nu ne mai opunem schimbării, să găsim alte soluții.

Un jurnalist este obligat să răspundă unor întrebări esențiale: Cine? Ce? Când? Unde? Cum? De ce? După primele șapte luni ale anului 2022, am rămas cu aceste întrebări. Odată cu intrarea lui Marte în Gemeni de pe 20 august, vom fi și noi nevoiți să găsim răspunsuri la aceste întrebări. Dar cum Marte este o planetă personală, iar Gemenii reprezintă comunicarea și oamenii cei mai apropiați, nu vă bazați că veți fi ajutați de instituții. Nu! Fiecare trebuie să își răspundă, să găsească soluții, să își salveze pielea. După tranzitul lui Marte în Taur (5 iulie-20 august), ne-am „anchilozat” puțin. Și pe moment, vom avea același mecanism, acela de a opune rezistență în fața schimbării. Dar când vom vedea conturile și buzunarele mai goale, viața prea blazată și cum ne scârțâie unele rețele neuronale, ne vom pune pe treabă.

Horoscop august 2022 Berbec

Marte este guvernatorul tău, îți aduce o mare nevoie de a schimba ceva când trece în Gemeni. Energia Gemenilor care va apărea în a doua jumătate a lunii îți va aduce schimbare, explorare, curiozitate și o energie diferită. Este o perioadă nemaipomenită pentru reconversie profesională, însă până atunci vei simți nevoia de a testa diverse idei. Cu Marte în Gemeni poate vei dori mai multe locuri de muncă, mai mulți parteneri în același timp. Ideea este de a testa, de a vedea exact ce anume ți se potrivește cel mai bine. Găsești previziunile complete pentru BERBEC aici! 

Horoscop august 2022 Taur

Faptul că Venus intră în Leu, vă face mai prezenți în viața familiei unde trebuie să încercați să vă implicați chiar dacă nu vă doriți. În același timp, chiar dacă voi s-ar putea să ezitați, veți fi puși în fața faptului de a vi se cere ajutorul, așa că vreți sau nu vreți, veți pune umărul la treabă pentru cei apropiați vouă. Marte va intra în Gemeni în casa a 2-a, banii se vor duce mai repede decât v-ați fi așteptat voi. Însă acest lucru s-ar putea să vă facă mai creativi decât credeți că puteți fi. Găsești previziunile complete pentru TAUR aici! 

Horoscop august 2022 Gemeni

Mercur, guvernatorul vostru, are mai multe schimbări, așadar luna august e plină de evenimente. S-ar putea să nu găsiți „i”-ul pe care să puneți punctul. „Este un soi de uragan în august pentru voi”, vă transmite astrologul Daniela Simulescu. Dacă din exterior totul vi se pare ok, dacă nu par a fi nicăieri probleme majore, vă simțiți cumva zdruncinați serios. În plus, începutul și finalul lunii vă vor găsi în stări complet diferite. Găsești previziunile complete pentru GEMENI aici! 

Horoscop august 2022 Rac

Luna Plină de pe 12 august se petrece în casa a 8-a și vă agita zona banilor. Aici apar niște situații destul de disperate din punct de vedere financiar. Undeva deveniți mult mai fricoși, o să vă faceți multe griji. Marte intră în casa a 12-a, și cel puțin până la anul când va intra în semnul vostru, s-ar putea să fie nevoie să faceți curățenie și nu doar la propriu, ci și la figurat. Să aruncați ce este prăfuit, dar să și lăsați în urmă obiceiuri toxice și oameni sau locuri de muncă ce vă fac rău. Găsești previziunile complete pentru RAC aici! 

Horoscop august 2022 Leu

Până pe 23 august, ai Soarele în semnul tău, ai de unde să îți tragi energia, te simți în elementul tău și ți se pare că toate evenimentele se petrec în jurul tău. Primești vești bune, ai energie, vitalitate, ai curaj, ai încredere. Când vine vorba despre încredere și narcisism, ele nu sunt același lucru, însă luna aceasta tu le poți avea pe ambele, depinde doar de tine cum le abordezi. Venus intră în semnul tău pe 11 august. Ce presupune acest aspect? Găsești previziunile complete pentru LEU aici! 

Horoscop august 2022 Fecioară

E posibil ca în august să nu ascultați de nimeni și să nu vreți să schimbați nimic. Astrologul Daniela Simulescu vă spune că s-ar putea „să pară că aveți ochelari de cal, nu prea o să vedeți ce e în stânga și în dreapta și o să fie destul de greu de lucrat cu voi”. O să fiți pe calea voastră, modul vostru de a expune lucrurile și de a aborda situațiile. Pentru că Luna Plină din Vărsător se petrece pe axa 6-12, la locul de muncă pot apărea probleme cu colegii, aceștia nu se vor înțelege deloc bine cu voi. Găsești previziunile complete pentru FECIOARĂ aici! 

Horoscop august 2022 Balanță

Luna august se anunță a fi una bună pentru Balanțe sau pentru cei cu marcaj de Balanță. Intrarea lui Venus în semnul Leului este una de bun augur deoarece aduce optimism, bucurie și mici plăceri. Pe de altă parte, Balanțele simt că lucrurile încep să se așeze în viața lor și că pot culege roadele muncii, se vor bucura de anumite rezultate. Există posibilitatea de a participa la evenimente, de întâlniri cu prietenii, bucurie și voie bună. Pe 20 august Marte intră în semnul Gemenilor și aduce evenimente interesante. Găsești previziunile complete pentru BALANȚĂ aici!

Horoscop august 2022 Scorpion 

Marte, guvernatorul vostru, trece în Gemeni. Astrologul Daniela Simulescu vă recomandă în mod simbolic: „dacă aveți un mort în casă, îngropați-l”, dacă ceva nu mai merge în casa voastră, dacă ceva nu mai funcționează în relația voastră, înseamnă că nici nu se va redresa. „Nu mai trageți de ce nu merge, nu mai trageți de o relație, de un loc de muncă, nu mai are rost”. Aveți tendința de a sta în situații toxice deoarece puterea de a rezista, de a suporta este mare la voi. În același timp, apare și teama de trădare, tendința către paranoia, multe suspiciuni. Găsești previziunile complete pentru SCORPION aici! 

Horoscop august 2022 Săgetător

unteți direct afectați de tranzitul lui Marte în semnul Gemenilor, în special pe plan relațional. E posibil să vă confruntați cu despărțiri, pauze, divorțuri, reluări ale unor relații- un du-te vino al evenimentelor mici, dar marcante. Dacă relația voastră a mers doar de dragul de a merge, s-ar putea să apară crize, să vă loviți de rupere bruscă, de situații neplăcute. Așadar, dacă știți că aveți relații toxice, cu probleme, poate că ar fi mai bine să faceți singuri un pas în direcția inevitabilă. Găsești previziunile complete pentru SĂGETĂTOR aici! 

Horoscop august 2022 Capricorn

Marte își începe tranzitul în casa a 6-a, fapt care va aduce la o situație mai dificilă în zona profesională, la serviciu. Condițiile de lucru se vor înăspri, vor deveni mult mai stresante, iar cantitatea de muncă se va dubla. E posibil să preluați din sarcinile altor angajați, lucru care, desigur, nu va fi pe gustul vostru. Era destul de greu să vă ocupați de sarcinile voatre, nu vă gândeați să le mai faceți și pe altora. Marte rămâne în Gemeni în casa a 6-a până anul viitor în martie, ceea ce va face ca stresul să atingă cote maxime. Găsești previziunile complete pentru CAPRICORN aici! 

Horoscop august 2022 Vărsător

În primul rând, Luna Plină de pe 12 august este destul de revelatoare, dar nu în sensul plăcut. Aceasta se petrece lângă Saturn, e în careu cu Nodurile și o să vă pună în postura de a afla niște adevăruri nu tocmai ușoare. Intrarea lui Marte în Gemeni până în martie 2023 are legătură în cazul vostru cu investițiile. Poate că ar trebui să vă gândiți cum să faceți mai mulți bani, cum să găsiți o variantă de a investi, cum să puneți banii să muncească pentru voi. Cel mai important este să nu rămâneți în situația de acum, ci să mergeți către evoluție. Găsești previziunile complete pentru VĂRSĂTOR aici! 

Horoscop august 2022 Pești

Marte va intra în Gemeni, în cazul vostru în casa a 4-a, unde va rămâne până în martie la anul. Felul în care abordați până acum drumurile sau călătoriile se va schimba complet. Dacă până acum făceați naveta, sau făceați tot timpul anumite drumuri, acum nu o să mai fiți dispuși să continuați așa. O să vi se pară plictisitor. Dacă sunteți într-o relație și nu ați stabilit încă unde locuiți, dacă vreți să vă mutați împreună, dacă locuiți la partener sau dacă vă decideți să schimbați locuința, toate acestea vă frământă și veți dori să luați cât mai repede o decizie în această direcție a domiciliului. Găsești previziunile complete pentru PEȘTI aici! 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Top citite
Astrolog Daniela Simulescu/Foto emisiune

Horoscop săptămâna 15-21 aprilie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru fiecare zodie/ascendent

Sursă foto: Pexels

Final de aprilie cu evenimente neașteptate pentru Taur, Leu, Scorpion și Vărsător

Astrolog Daniela Simulescu/Fotografie emisiune

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie va avea de împărțit multe reproșuri!

freepik.com

Săptămână de foc pentru trei zodii. Două au de muncă în relații, iar alta se supără la serviciu

pixel