Horoscop 2022. Romantismul și creativitatea vor fi la cote uimitoare pentru această ZODIE
Autor: astrosens Team
Data publicării:
Anul 2022 a 'început' deja pentru o nativii unui semn zodiacal, care au avut parte de un preambul al anului viitor încă din 2020. Cuvântul cheie al următorului an, acela ar fi inconștiența, potrivit astrologului Daniela Simulescu. De ce? Află din previziunile de mai jos:

Fă un exercițiu de memorie! Gândește-te la perioada 14 mai-28 iulie 2020. Ce s-a întâmplat?

Sau ce ai avut impresia că se întâmplă? Atunci, Jupiter s-a aflat în semnul tău și ți-a oferit un preambul la 2022.

Dacă ar fi să alegem un cuvânt cheie al următorului an, acela ar fi inconștiența. Jupiter se va întâlni cu Neptun pe 12 aprilie, conjuncție care se petrece odată la 13 ani. Atât Jupiter, cât și Neptun sunt considerați guvernatorii tăi. Alăturarea lor te poate ajuta să visezi departe, să îndrăznești mai mult, să treci cu ușurință peste tendințele de autosabotaj sau peste cele de sacrificiu total. Este adevărat că Jupiter-Neptun ne vorbește despre dizolvarea individualității, dar în ceea ce te privește nu este cazul. Poate vei reuși să te scuturi de hainele de victimă, despre care credeai că îți vin bine.

Tot anul 2022 poate fi ca o mare revelație. De aceea, cei care au probleme de sănătate sau vicii, pot conștientiza pericolul sau pot pierde controlul. Și totul pleacă de la alinarea sufletului. Ori apelezi la un specialist, ori alegi să urmezi o cale spirituală. Din fericire, Saturn se va afla, pe tot parcursul anului în zona sănătății. Și te va obliga să capeți o disciplină în programul de somn și odihnă. Instrumentele lui nu sunt neapărat cele mai simpatice, dar se dovedesc cele mai eficiente.

Anul 2022 poate veni cu extinderea familiei, cu o casă mai mare, cu puterea de a te reîndrăgosti sau cu acceptarea faptului că nu îți poți schimba partenerul. Romantismul și creativitatea vor fi la cote uimitoare. Mulți dintre voi se pot apuca de o pasiune artistică sau unele tehnici prin care să își gestioneze emoțiile. (Citeşte AICI articolul complet)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News

Articole similare

DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Aritmia cardiacă: mit și realitate

E adevărat că, odată cu înaintarea în vârstă, crește și riscul de aritmie?...


Top citite
freepik.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie trebuie să-și vadă lungul nasului!

Sursa: pixabay.com

Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. O zodie ar trebui să îndrăznească mai mult!

Pixabay.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie trebuie să se abțină de la cheltuieli!

Pixabay.com

Horoscop Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. O zodie nu primește apreciere și validare din partea celorlalți

pixel