Soarele intră in Săgetător. Previziuni pentru Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător și Pești
Despre calendarul evenimentul lunii septembrie
5 SEPTEMBRIE: VENUS INTRĂ ÎN FECIOARĂ
Planeta iubirii și a feminității pășește cu atenție în semnul purității și al perfecțiunii. Acest tranzit ne îndeamnă să ștergem praful de pe sentimentele noastre, să muncim pentru sănătatea relațiilor și să fim la selectivi în alegerea unui partener. Mai pe scurt: iubirea trece prin stomac și portofel.
10 SEPTEMBRIE: MERCUR RETROGRAD ÎN BALANȚĂ
Mercur își va începe a treia retrogradare din 2022, ca și celelalte două cazuri dintr-un semn de aer. În primă fază, ne va ajuta să purtăm unele discuții cu partenerii, amânate mult timp. Ne vom întâlni cu oameni pe care nu i-am mai văzut de mult, vom reveni asupra unor decizii parteneriale și ne vom da seama că dreptatea noastră nu este și a altora. Și bineînțeles, negocierile vor trece prin tot soiul de teste.
10 SEPTEMBRIE: LUNĂ PLINĂ ÎN PEȘTI
Un moment potrivit pentru a renunța. La oricine/orice ne aduce mai multe pierderi decât câștiguri. Insist foarte mult și pe investigații referitoare la sănătate. Chiar dacă evenimentul se petrece pe Mercur retrograd, putem cere a doua opinie. Această Lună Plină se va resimți serios în astrogramele celor cu marcaj dublu(Gemeni, Fecioară, Săgetător și Pești). Și pentru că Marte este în Gemeni, gradul de irascibilitate va fi greu de controlat.
23 SEPTEMBRIE: SOARELE INTRĂ ÎN BALANȚĂ/ECHINOCȚIU DE TOAMNĂ
Oamenii vor căuta echilibrul, armonia și fair play-ul. Sezonul Balanței ne ajută să punem reflectoarele pe relații. Deși este un tranzit ce predispune la evitare, unii dintre noi vor lua decizii. Vor încerca să mai dea o șansă înainte de a pleca. O perioadă numai bună de socializare, evenimente, petreceri.
23 SEPTEMBRIE: MERCUR RETROGRAD SE ÎNTOARCE ÎN FECIOARĂ
Tot ce ține de muncă, chestiuni administrative, treburi gospodărești și sănătate va fi reluat. Bineînțeles cu blocajele și anxietatea recunoscute. Planificările ne vor fi date peste cap și cu greu ne vom înțelege cu aceia apropiați. Ia logica de unde nu-i!
25 SEPTEMBRIE: LUNĂ NOUĂ ÎN BALANȚĂ
O zi bună pentru intenții legate în primul rând de zona relațiilor amoroase. Vom fi preocupați de ce este frumos. Ne putem îmbunătăți garderoba sau ne putem schimba stilul vestimentar. Sau de ce nu, chiar look-ul!
29 SEPTEMBRIE: VENUS INTRĂ ÎN BALANȚĂ
Venus își începe tranzitul într-una dintre zodiile pe care le adoră! Nivelul de cooperare va fi îmbunătățit. Căutăm pacea, înțelegerea, și tot ce este mai frumos în viață!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Astrosens și pe Google News
Începe sezonul Săgetătorului....
Previziuni zilnice 18...
Începe sezonul Săgetătorului....
Cum va fi 2025 pentru...
Mercur a intrat în semnul...